Discutam nu demult cu cineva despre niște persoane care și-au revenit după ce au fost înșelate cu multe lucruri și trase pe sfoară cu diverse. Și-au irosit ani din viață, dar s-au repus pe picioare și au luat-o de la capăt, lăsând trecutul. Ceea ce e admirabil, nu? Parțial. Din păcate lumea nu e atât de simplă. O persoană înșelată de obicei nu e înșelată într-un buzunar separat al universului, nu își încetează existența în zilele, lunile sau chiar anii cât e fraieră.

O chestie pe care o remarc destul de des când discut cu unii care au obiceiul să argumenteze folosind Biblia e că au citit Biblia la fel ca mine: mai din părți. Biblia e o carte MARE. E ceva mai lungă decât „Război și pace”, dacă nu mă înșel, așa că nu te pui pe ea și o citești într-o seară. Dar eu aș fi presupus că majoritatea celor religioși au citit-o.

[][1]

Dacă e vreo poveste care îmi pisează mărunt creierii printr-o interpretare greșită, e cea despre Sodoma și Gomora. Deschide Biblia, caută prin ea, învârte paginile cât vrei și în clipa de față n-o să găsești vreo singură poveste care să mă facă să mă enervez mai tare decât cea despre Sodoma și Gomora. De ce? Să fie vorba oare despre faptul că am eu vreo afinitate cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba despre povestea efectivă cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba de Sodoma și Gomora din Biblie, că mă calcă pe mine pe nervi ele?

Nu.