Ieri am dat pe Facebook de o discuție în care cineva căuta surse din care ar putea învăța cum să scrie creativ (adică literatură). De preferință, în română. E o inițiativă lăudabilă, care arată că persoana abordează metodic lucrurile. În fond și eu, dacă aș vrea să mă apuc de desenat sau de dans sau de ce-o fi, aș vrea să abordez problema metodic. Din păcate, există o problemă cu metoda.

N-am mai încercat să scriu serios proză cu stiloul de prin liceu, când am scris vreo 50-60 de pagini de roman destul de prost într-un caiet studențesc, ca să-mi dau seama că n-am răbdarea să-l copiez pe calculator și că nici scrisul meu nu dă pe-afară de ce citeț e. Prin facultate mai scriam chestii prin caiete și pe foi, când n-aveam ce face pe la cursuri. Dar nu serios, pentru că-mi lipsesc ori răbdarea aia excepțională a autorului care stă să transcrie, ori sclavul mic care se ocupă cu treburile astea în cazul altora.

La școală țin minte vag că ne-ar fi explicat că naratorii sunt, în principiu, de două tipuri: naratori omniscienți, care spun povestea la persoana a treia, și naratori la persoana întâi, care sunt și personaje și care sunt subiectivi – și că naratorul la persoana a doua nu există. Fals. Întâi că există narator la persoana a doua, chiar dacă e rar (am auzit de Bright Lights, Big City că ar face așa ceva, dar n-am citit cartea).

Vreau să fac un experiment. Întrebare pentru cititori: ce vă sugerează acest început de roman? (sunt chiar primele rânduri, după titlul capitolului, dar trebuie să precizez că e vorba de volumul 2 al unei serii) Codrin s-a lăsat îmbrățișat în voia inimii de părintele Kalinic. Mirosul sacru al tămâii, cu îmbrățișare cu tot, i-a pătruns în adâncul sufletului. -„Codrule, codruțule Ce mai faci drăguțule”? îl întrebă părintele, a cărui sonoritate dulce a vocii, făcu inima lui Codrin să tresalte de dor.

N-am o denumire pentru tehnica asta literară, dar vreau s-o disec ca să explic ce am făcut, de ce, cum funcționează și la ce folosește. Situația: un personaj (Nakir, înger) foarte stresat, în criză existențială + semi-atac de panică, ca să spunem așa. Alt personaj, supărat (Sara) care a decis să-l ia la palme verbale. „Îngeri,” pufni ea. „Sunteți o trupă de idioți. Nu vă dați seama când ar trebui să vă dați un pas înapoi și să vă uitați care vă sunt limitele.

Azi am avut o zi plină, care a fost ultima zi plină din zilele astea pline. De la 18:00 am fost la librăria Humanitas în Brașov ca să particip la prezentarea de carte a lui Liiceanu. (nu, nu asta mi-a umplut ziua, dar încep în ordine inversă) Eu în general nu sunt mare fan Liiceanu – ca să fiu, ar fi trebuit să-i fi citit mai mult de o carte. Dar am citit doar Apel către lichele, așa că mă declar cel mult interesată de Liiceanu.

Îmi dau seama că nu mai am, efectiv, energie. Și că n-aș mai putea să scriu The Piano Demon într-o singură zi, cel puțin nu în zile cum a fost asta. Lumea întreabă mereu, „Cum e cu inspirația?” și răspunsul e: „Nu există inspirație care vine și pleacă. E un mit. E o scuză. De fapt, te așezi și scrii. Dacă nu merge, schimbi ceva, pentru că înseamnă că nu scrii ce trebuie.

Cuvinte scrise: 1818 Cuvinte în total: 10679 Ca să clarific: ăsta e totalul pe ziua de ieri. Vreo 7000 de cuvinte sunt scrise pentru Flight from Hell, vreo 3000 pentru proiectul numărul 2. Scriu mai puțin decât am estimat inițial că o să scriu… Eh. C’est la vie. Azi am pus mâna pe o traducere în română a unei cărți de Umberto Eco. Scriu în engleză, așa că nu mă ciocnesc des de problema asta, dar uite o chestie cu care nu sunt de acord în ortografia românească: linioara de dialog.

Cuvinte scrise: 685 Cuvinte în total: 8861 Asta pățești dacă te bagi la editat și alte prostii în loc de scris. Știu că nu citește aproape nimeni postările despre NaNo (în fond, am statistici), așa că nu mai adaug nimic acum. Le scriu doar ca să mă autoconving, personal, să-i dau înainte.

Cuvinte scrise: 2006 Cuvinte în total: 8176. Am scris mai puțin decât voiam ieri, doar că am avut o mică problemă cu un capitol care a ajuns pe arătură. Când mi-am dat seama că nu ieșea ce voiam absolut deloc, m-am ofticat, am făcut o pauză, după care am șters câteva pagini. Discutam cu cineva ieri despre editare și manuscrise. Uite care e chestia: cineva, odată, ar putea eventual să scrie o poveste care să fie perfectă (sau aproape perfectă) din prima.