Provocări și Liiceanu

Azi am avut o zi plină, care a fost ultima zi plină din zilele astea pline.

De la 18:00 am fost la librăria Humanitas în Brașov ca să particip la prezentarea de carte a lui Liiceanu. (nu, nu asta mi-a umplut ziua, dar încep în ordine inversă) Eu în general nu sunt mare fan Liiceanu – ca să fiu, ar fi trebuit să-i fi citit mai mult de o carte. Dar am citit doar Apel către lichele, așa că mă declar cel mult interesată de Liiceanu.

Bun. Suficient motiv să mergi la o lansare de carte. Chiar dacă nu erai momentan prin oraș(ul cu pricina).

Am ajuns destul de târziu și nu mi-a venit să cred cât de multă lume era acolo. Era plin de oameni, de începuse să-mi pară rău că aveam rucsacul în spate și că nu venisem cu mâinile în buzunare, pentru că simțeam că ocup spațiul degeaba. N-am prins loc în față… sau în cameră… sau în fața camerei unde era Liiceanu, dar l-am auzit la boxe. 10 puncte pentru librăria Humanitas la faza cu boxele, că deja mă gândeam cum mă duc la plimbare pentru că n-aud nimic.

În deschidere a vorbit directorul bibliotecii județene din Brașov, care a spus câteva generalități laudative, cum se poartă. Apoi, Liiceanu a glumit puțin pe tema titlurilor înțelese greșit  – de la un tip care a cerut odată „Despre ingineri” de Andrei Pleșu; la alții care cereau cartea lui Liiceanu, „Ferestre deschise” sau „Uși închise” sau alte variațiuni; la altcineva care ceruse noua lui carte, „Către micul meu turnător”.

Ei bine, cartea se numește „Dragul meu turnător”. Se pare că atunci când a devenit liber accesul la dosarele Securității, Liiceanu s-a dus să vadă și el dacă l-a urmărit cineva. Și a aflat că da, a fost sub observație. Și asta l-a pus pe gânduri. Nu pentru răzbunare de vreun fel, ci pentru că e o violare a spațiului personal care s-a petrecut cu atâția oameni într-un sistem atât de dur încât te întrebi de ce s-a putut întâmpla așa ceva și cum s-a ajuns aici. Răspunsul pe care-l dădea e că în general am devenit mai puțin violenți la nivel de specie prin civilizație: religie, pacturi cu Dumnezeu (sau cu noi înșine) să nu încălcăm anumite principii, faptul că nu ne lasă conștiința în pace dacă omorâm pe cineva, dacă furăm, dacă… Însă sunt anumite sisteme care scuză răul, sau îl prezintă ca bine – în momentul în care e îndreptat împotriva cuiva. Comunismul, naționalismul, fascismul.

O să-i citesc cartea, că pare interesantă.

Înainte de asta, azi am reușit să termin NaNoWriMo cu bine. Sau, mai exact, cu 50.100 de cuvinte, cu 100 în plus față de cele 50.000 necesare ca să „căștigi”. Începusem luna relativ ok, chiar dacă nu scriam exact cât ar fi trebuit. La un moment dat însă m-am luat cu altele, sau am editat prea mult la Flight from Hell, sau am scris în general prea mult la Flight from Hell. Am mai scris, am mai șters, am mai rescris. E uimitor cum 10 pagini (și la dublu spațiu și alea) pot să-ți mănânce vreo 10-15 ore. Adaugi și înregistrări, chestii, și mno. Devine mai complexă situația.

Acum 3 zile am descoperit că eram pe la vreo… 20.000 de cuvinte? Cam așa. Și cu un Proiect Nr. 2 bulit, varză, blocat. Nu mai mergea nicăieri.

Așa că am zis: pot să scriu 30.000 cuvinte în 3 zile? Răspunsul se pare că e „da”. Am început să tastez la o idee pe care am avut-o la un moment dat și am tot continuat să tastez, și după câteva ore mergea treaba și după alte câteva ore…

Deci, dacă scrii vreo 8-10 ore pe zi, ajungi pe la 10.000 de cuvinte. Sau cel puțin, așa ajung eu. Știu că unii pot mai mult, dar aia e limita mea. Am fost ca-n transă. Am scris o chestie care se voia un roman ușurel (și cam așa e) și n-am fost atentă la chestii gen caracterizări, detalii, coerență totală, gramatică, ăăă… și altele.

Mai jos, graficul cu statisticile mele de la NaNo:NaNo 2013 stats E interesantă experiența în sine de a scrie foarte repede. Îți vine o idee, o bagi, n-ai timp să te gândești la ce ar trebui să se întâmple, așa că se întâmplă ce se întâmplă. M-am trezit cu ceva mai mult fir narativ decât mă așteptam și cu niște chestii destul de metaforice la care nu mă așteptam.

N-am terminat în 30.000 de cuvinte. Eventual pe la 50.000 presupun că s-ar termina manuscrisul, varianta 1. După care editare la greu. După care editare la ușor. După care știu pe unde l-aș putea trimite.

Jeez. Peste 150.000 taste apăsate în 3 zile, și asta fără discuții pe messenger, bloguială, mail-uri și toate cele.

Merit un Borderlands 2? Merit. Sau Portal 2. Sau Batman: Arkham City. Sau Batman: Arkham Asylum. Și n-am terminat Mark of the Ninja. Și nici Sacred 2. Dar World of Tanks doar mâine, că azi n-am foarte mult timp, și dacă îmi dau ăștia o zi de premium, vreau să am o zi întreagă în care să joc la greu.

Și poate termin și Pendului lui Foucault odată, că nu mai am nici 100 de pagini din el și tocmai a devenit super-mișto.

Și mai am niște cărți de citit. De fapt, mai am multe cărți de citit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *