Încă 7 zile și romanul meu va fi complet publicat pe site-ul editurii. Aș spune că e varianta Beta, varianta foileton, varianta 1.01. Merge, funcționează, stă în picioare, dar se poate mai bine, va fi mai bine. Gata, final – 4 sezoane a câte 12 episoade fiecare, 48 de episoade: 48 de capitole. Un an. O să scriu mai multe despre experiență, dar până atunci îmi iau inima în dinți: mai urmează o fază, cea în care iau toată cartea și o transform din versiune decentă în ceva mai consistent, mai bun, „mai complet”.

Scrisoarea unei profesoare de română, Carmen Stoica, după evaluarea națională a ajuns virală. Pentru că tipa are dreptate. Dar nu vreau să vorbesc de toată scrisoarea, doar de o mică părticică din ea: Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!

Am urechi lungi cu care aud nu doar ce e pe blogul meu, ci uneori și ce se vorbește prin alte părți. Mi se aduce un reproș murmurat (sau chiar vorbit) despre faptul că sunt prea personală când vorbesc despre scris ca meserie reală, nu ca vis. Și, ca atare, că generalizez. Da, sunt personală pentru că era un articol despre experiența mea personală ca persoană care lucrează în domeniu și deci știe câteva ceva despre el.

Tocmai am terminat de scris sezonul 3 de Flight from Hell. Da, dacă ești nou pe blog, scriu în sezoane. Mi-am ales o editură mai șui, care publică un capitol/săptămână, stil serial TV. Am scris treizeci și șase de capitole de aproximativ 2500-3000 de cuvinte fiecare (ultimele nu-s publicate încă). Și cum pluteam eu pe norișorii lui „în sfârșit sunt la zi cu scrisul”, cineva mi-a dat link către o chestie gen „urmează-ți visele, fă ce-ți dorești”.

Cineva mi-a recomandat azi concursul literar „Lirismograf” din Sibiu, chestie foarte ok, pentru că-mi plac concursurile literare și oportunitățile pentru scriitori. Chiar dacă nu particip la ele, le dau mai departe, pentru că poate vor alții. Bun, am căutat Lirismograful ăsta și am dat peste anunțul de aici. Prima parte e ok și informativă: Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu lansează o nouă ediţie a concursului literar „Lirismograf”, adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani.

Nightmare Magazine și Fantasy Magazine caută povestiri horror și, respectiv, fantasy scrise de femei pentru numerele speciale Women Destroy Horror și Women Destroy Fantasy. Cum adică „femeile distrug horror-ul/fantezia”? Păi, s-a dus zvonul că femeile nu știu să scrie nici horror, nici fantasy și distrug genurile astea. Hai să vedem cât de tare le distrugem! 😀 Cine poate să trimită povestiri? Femeile. Ce e o femeie? O persoană care se identifică ca fiind femeie, indiferent de gradul în care se consideră ca atare.

Prima senzație e scepticismul. Există două tipuri de scriitori români auto-laudativi pe care-i privesc cu un dubiu bine-meritat: cei care scriu „literatură de calitate” și cei care scriu „cursiv, ușor de citit”. Traducere liberă: cei care scriu „literatură de calitate” scriu niște chestii atât de alambicate sau de ermetice încât dacă ar fi borcane s-ar vinde cu sloganul, „Aici nu va pătrunde niciun cititor niciodată. Ideea dumneavoastră va fi pură și neatinsă în eternitate!

Una din chestiile alea care mă sâcâie, de la Goa’uld încoace și trecând prin tot felul de limbi cu apostroafe și toate cele: limbile sunt în general inventate la plesneală (o excepție notabilă sunt limbile inventate de J.R.R. Tolkien care, ca un lingvist respectabil, și-a creat limbile cu o exactitate aproape obsesiv-compulsivă). Chestia asta face ca limba inventată să semene deseori cu limba autorului. Scrierea e în general pe litere, propozițiile sunt de tipul subiect-predicat-complement și în general singurele schimbări relevante sunt câteva cuvinte care reprezintă concepte puțin mai abstracte decât alea pe care le împrumută toată lumea de la filozofii germani.

Am dat peste o listă a concursurilor literare de anul ăsta. Cele din România. O anumită caracteristică se repetă aproape la toate, în mod covârșitor: imposibilitatea de a da în mod real de concursurile astea. Le cauți pe net și găsești eventual știri despre ele, anunțuri legate de edițiile trecute, numele câștigătorilor. Să spunem că aș vrea să particip la pompos-numitul „Concurs Național de Dramaturgie” – găsesc doar ediția 2013, când data limită era pe 23 martie.

M-am hotărât să scriu această postare pentru că am văzut că în continuare există oameni care nu știu cu adevărat cum se scrie pentru online. Bazându-mă pe o vastă experiență pe forumurile și blogurile din România, vă voi putea învăța, scurt și demonstrativ, cum să vă integrați în sfera internautică românească. Ca să fii credibil e absolut necesar să scrii din când în când cu CAPS LOCK. Pentru că altfel lumea n-ar ÎNȚELEGE unde pui accentul.