NaNoWriMo – ziua 6
Cuvinte scrise: 2006
Cuvinte în total: 8176.
Am scris mai puțin decât voiam ieri, doar că am avut o mică problemă cu un capitol care a ajuns pe arătură. Când mi-am dat seama că nu ieșea ce voiam absolut deloc, m-am ofticat, am făcut o pauză, după care am șters câteva pagini.
Discutam cu cineva ieri despre editare și manuscrise. Uite care e chestia: cineva, odată, ar putea eventual să scrie o poveste care să fie perfectă (sau aproape perfectă) din prima. Dar persoana respectivă o să fie un geniu rar, un Mozart, un Einstein, un Dali. N-o să fiu eu. Cel mai probabil, n-o să fii nici tu.
În ce mă privește, revizuirea face parte din procesul de zi cu zi al scrisului. Pentru NaNo contează numărul de cuvinte, dar de fapt numărul de cuvinte e aproape o minciună. Arată că ai scris, nu arată cât de bune sunt sau cât de mult ai lucrat la ele.