1. Scriitorii stăpânesc perfect limba în care scriu și nu au niciodată probleme cu gramatica, punctuația etc. Adevărul: Nu neapărat. G.G. Marquez spunea prin autobiografia lui că are editori care-i corectează romanele, pentru că el se încurcă în accente și alte alea. Confirm: și eu fac greșeli care-mi sunt corectate. Perfecțiunea limbajului din cărți se datorează mai degrabă editorilor și corectorilor care iau textul la puricat. Însă: Dacă trimiți un manuscris care arată de parcă l-ai fi tastat cu piciorul stâng într-o limbă pe care ai învățat-o azi noapte, ai mari șanse să n-ajungi nicăieri cu el.

Acum câtva timp discutam cu un prieten despre „Flight from Hell”. Adică romanul pe care-l scriu. Dar sincer, putea fi absolut orice roman pe care l-aș scrie sau l-aș citi, pentru că întrebarea ar fi rămas aceeași. – Care e ideea romanului tău? Am deschis gura. Am închis gura. Am deschis-o. Și pe urmă i-am spus crunta realitate: romanul meu nu are nicio idee. Conține multe idei, dar nu are o idee.