[][1]

Dezbatere: pot fi jocurile pe calculator considerate artă?

Nu prea mă uit pe subiectele de la olimpiade, dar cred că e momentul să încep s-o fac. Nu de alta, dar din când în când ar merita să cârâie cineva că lucrurile nu sunt deloc în regulă.

Acum câtva timp discutam cu un prieten despre „Flight from Hell”. Adică romanul pe care-l scriu. Dar sincer, putea fi absolut orice roman pe care l-aș scrie sau l-aș citi, pentru că întrebarea ar fi rămas aceeași.

Am citit romanul „Botchan” (de Natsume Soseki) acum vreo 3 ani, pentru cursul de literatură japoneză. Mi-a plăcut enorm și o recomand și altora, mai ales în traducerea în engleză lui Matt Treyvaud, care mi se pare extraordinară.

Romanul în sine e plin de intrigă, amuzant, totul se petrece rapid. Personajul principal e un profesor de matematică picat într-o școală dintr-un mic oraș unde studenții joacă feste și profesorii țes intrigi. M-a distrat faptul că e absolut clar că omul nu e deloc profesorul tipic – e un zăpăcit care o dă în bălării des, plin de defecte, dar care totuși are ceva simpatic. Te încântă. E foarte uman.

Zilele astea a apărut pe aici cineva care era interesat de Sadoveanu. Se pare că deși n-am zis mare brânză de el, tot sunt găsită pe Google cu căutarea asta. Hai să vedem ce e cu romanul ăsta care se face până-ți iese pe nas și urechi.

Ca să încep și eu în stil școlăresc: „Baltagul” e un roman scris de Mihail Sadoveanu în 17 zile.

Adică e un fel de NaNoWriMo autohton. Ce e NaNoWriMo?… Am zis ceva de asta mai demult. E un hei-rup general în care scrii un roman de cel puțin 50.000 cuvinte în noiembrie. E un eveniment foarte criticat pentru că multă lume e de acord că poți să scrii un roman într-o lună – dar nu unul bun. Ai nevoie de timp ca să dezvolți acțiunea, personajele, ai nevoie de timp ca să corectezi și să verifici că totul e în regulă.

Acum vreo două săptămâni m-am întâlnit la o cafenea din Brașov cu un tip cu care-am discutat câte-n lună și-n stele și am trecut și prin subiectul „materii de liceu inutile”. Sau mai exact, prin subiectul „merită să faci literatură română?” Azi am trecut și pe blogul lui și am găsit și un articol despre subiectul ăsta pe acolo.

Am făcut și eu literatură română, așa cum face tot omul. Am citit „O scrisoare pierdută” și „D-l Goe”, „Baltagul” și „Maitreyi” și încă nu știu câte alte cărți – dar recunosc acum, la 6 ani după bac, că nu le-am citit pe toate pe care ar fi trebuit să le citesc. N-am avut în mână niciodată un „Ion”, din „Moromeții” parcă am citit un fragment și „Pădurea spânzuraților” e pe lista mea de cărți citite în 2009.

Și din când în când apare cineva și întreabă: ”Care-i faza cu 50 Shades of Grey?” În disperare de cauză o să scriu o recenzie, că deja m-am plictisit să-i spun fiecăruia în parte.

„50 Shades of Grey”, de E.L. James e o carte publicată în 2011 care s-a vândut în vreo 40 de milioane de exemplare (în lume, evident, nu la noi). E tradusă și în română – „Cincizeci de umbre ale lui Grey”. Eu aș fi zis mai degrabă „Cincizeci de nuanțe de Grey”, dar merge și asta cu umbrele, dacă ții neapărat.

Dacă e cineva care are chef să cumpere chestia asta, e disponibilă pe eMag: ”Cincizeci de Umbre” – în limba română

Sau, varianta în engleză, pe Amazon: Fifty Shades of Grey

Despre 50 Shades, într-o ordine oarecare:

Am primit azi pe mail o înștiințare cum că va avea loc o „tabără de artă divină inițiatică” în octombrie la Herculane (12-18 octombrie 2012). Acuma, șansele să mă duc pe acolo sunt destul de slabe, că pe lângă faptul că m-am lăsat de curs nici nu sunt în țară în perioada respectivă. Dar o s-o iau ca pe o ocazie să povestesc puțin despre artă, viziunea lui Gregorian Bivolaru asupra artei și despre inițierea în artă pe care o promit aceștia participanților.

Ca mic „teaser” o să vă spun că inițierea în artă presupune ca artistul să-și controleze publicul. Pe deasupra, artistul crează „conștient” într-un mod care ucide arta din fașă – cel puțin în ce privește un număr de artiști pe care-i cunosc, tehnica lui Grieg e imposibil de urmat cu rezultate bune. De ce? Pentru că Gregorian Bivolaru nu e nici artist, nici nu le are cu istoria sau teoria artei, dar dă impresia că știe care e faza.