Profesoara noastră de română din liceu avea un stil comunist de a preda: ea dicta, noi scriam cuvânt cu cuvânt.

Am auzit de o firmă în care există un coleg de muncă legendar.

Amu’, cică era odată o țărișoară în care informația circula greu, cam la fel cum mergea sistemul juridic – știm cu toții țărișoara respectivă pentru că trăim în ea.

Amu, cică era odată un tânăr care terminase o facultate cu un profil relativ cerut.

La un moment dat, un tip observă că o amică își parcase mașina, un Citroen C4 cu două uși, pe vreun loc jumate.

Povestea Idaho de una din aventurile ei de pe RATB. Eu aveam abonament pe toate liniile, când aveam.

Mai demult, când tocmai dădeam să ies dintr-o cafenea, am văzut la o masă un vechi cunoscut, un tip pe care-l știu de pe vremea liceului.

Cum-necum, am început să explic cam în ce direcții trebuie s-o iei prin centrul vechi al Brașovului ca să ajungi în diverse locuri.

Povestea asta e mult prea tare ca să nu fie scrisă undeva.

Mi-am amintit acum, că e de sezon. În ultimul timp când ajung în cafenele și ceainării iau cafele de-alea cu mult lapte și/sau ceai, așa că n-am mai remarcat fenomenul.