Voiam de destul de multă vreme să vorbesc despre ce înseamnă o carte „bine scrisă”, cu un „stil bun”, dar ar fi ieșit un articol extrem de lung pe blog. Așa că m-am înregistrat video. Vorbesc despre „Trilogia sexului rătăcitor” de Cristina Vremeș, „O dimineață de iubire pură” de Yukio Mishima și „Harmonia caelestis” de Peter Esterhazy. (Scuzați faptul că rămân fără aer pe final, nu prea vorbesc mult de felul meu și e a doua oară azi că înregistrez materialul ăsta, primul fiind mâncat de Youtube.

Yukio Mishima e unul dintre autorii japonezi care au un anumit renume și în afara țării lor de origine. Acum câțiva ani, când am cumpărat „Confesiunile unei măști”, am făcut-o mai mult pentru că știam autorul decât pentru că aș fi știut ce era cu cartea în sine, dar n-am regretat alegerea. Publicată în 1949, când autorul avea 24 de ani, „Confesiunile unei măști” e o poveste elegant scrisă despre un tânăr în conflict cu el însuși, care era un copil anormal, fascinat de moarte, îndrăgostit de trupuri masculine, atras deci iremediabil de imaginea Sfântului Sebastian (cel de pe copertă), auto-reflexiv și întorcând totul pe toate fețele.

[Notă: această postare este scrisă de mac gregor] „Un doctor Kyoan a zis ca in medicina obisnuiau sa trateze diferit barbatii si femeile. Dar in ultima vreme intalneste mai multi barbati cu puls feminin, la care tratamentele pentru barbati nu mai functioneaza. La acestia, pentru ca sa ii vindece ii trateaza cu tratament feminin, si functioneaza.” Un doctor Kyoan mi-a zis ca in medicina obisnuiau sa trateze diferit barbatii si femeile.