M-am trezit de dimineață cu două melodii care mi se învârteau prin cap ca doi dragoni hiperactivi: tema din „The Godfather” și „Thunderstruck” de AC/DC, dar cu „Thunder” înlocuit, din nu se știe ce motive, cu „Hunger”.

Așa că destul de repede am zis că trebuie înlocuite, că mă distrag. Cu ce? Nirvana, de ex.

„I like it, I’m not gonna crack
I miss you, I’m not gonna crack
I love you, I’m not gonna crack”

Întotdeauna când aud melodia, e ca și dublată de o voce feminină, care îmi plăcea mai mult în liceu decât cea a lui Kurt Cobain.

O auzeam la olimpiada de fizică, olimpiada de matematică – Aralda, geniu, cu un mini-casetofon, două sau trei casete, cea mai folosită fiind cea cu Nirvana, cântând fiecare vers împreună cu Kurt. O parte din distracție era să mergem pe străzile orașelor care ne găzduiam (Drobeta, Sibiu, Târgoviște) cu muzică dată relativ tare, explorând orașul.

Mai erau și alții prin grupuri (dar grupul era de obicei restrâns; Covasna e un județ mic oricum, și pe deasupra ungurii și românii tind să se separe pe motive de limbă odată ce ajung în orașul-țintă), dar pe Aralda o țin minte cel mai bine. Bună la orice ține de numere, formule, logică, științe exacte. Și cu un spirit puternic, hotărât.

…și pe Anda. Anda, mai introvertită, de o blândețe și bunătate naturale, alt geniu – și mai pusă pe treabă decât noi. Uneori aveam senzația că știe orice și că e chitită să exceleze în orice domeniu. Am dat-o pe Google de curând – a fost studentă la o universitate din străinătate, unde s-a descurcat splendid. Premii, burse. Biochimie, neuroștiință – femeie extraordinară. Bănuiesc că se bagă/s-a băgat deja în cercetare.

Sunt unii oameni cu care am avut de-a face în special în anumite contexte. Ne-am înțeles bine, dar pe urmă pur și simplu fiecare s-a luat cu propriile treburi. Și totuși mi-au rămas în amintire mai clar decât colegi de clasă pe care i-am văzut de luni până vineri timp de patru ani de liceu.