După cum ziceam acum două săptămâni, m-am apucat să iau colecția Rodica Ojog-Brașoveanu - câte două cărți pe lună, la date fixe, ca să am ce aștepta cu plăcere și nerăbdare. Da, cărțile există și în alte ediții și le poți găsi pe toate în același timp de multă vreme, dar momentan prefer varianta asta.

Ce aș vrea eu să știu, însă, e de ce volumele astea sunt publicate alandala. Au început publicarea cu volumul 3 din seria cu Melania Lupu, iar acum continuă cu volumul 2, „Bună seara, Melania!”, care începe cu un personaj povestindu-i altui personaj întorsăturile de situație din primul volum. Acuma, eu nu sunt genul de persoană care refuză să audă orice urmă de spoiler despre orice carte sau serial și mă pot bucura de povești chiar dacă știu ce se întâmplă în ele… dar asta se aplică în principi la alte genuri, nu la romane polițiste în care ideea e tocmai să afli cum se rezolvă toată povestea.

Și pe lângă asta, cartea conține și următorul paragraf:

Ceilalți scânceau penibil. Vocea Melaniei Lupu tremura nesigură ca un firicel deslușit. Șerbănică țopăia lamentabil în contratimp. de ață. Șoferul mormăia neLacrimi iuți îi alunecau pe obrazul dolofan. Ori de câte ori încetinea ritmul, simțea cum gloanțele îi mușcă rama pantofilor.

Nu, n-am transcris aiurea. Nu, nici Rodica Ojog-Brașoveanu nu face Artă. Experiența de traducător îmi spune că persoana de la ultima rundă de corectură a selectat o bucată de text și probabil a tras-o din greșeală mai sus sau mai jos.

Așa că m-am enervat un pic. Nu pe autoare, nu pe carte în sine, ci pe cei care s-au ocupat de publicare.

Povestea

Rodica Ojog-Brașoveanu merită mai mult. Din păcate, cred că a intrat într-un con de umbră atât din cauză că a murit un pic prea devreme și deci nu mai apare pe la evenimente, ca să auzim de ea; cât și pentru că am ajuns într-un punct în discursul public în care literatura română nu e judecată pe o axă a divertismentului, ci pe una a Artei. Și e păcat, pentru că uneori vreau să citesc de dragul distracției, nu de dragul ideii de a mă culturaliza.

Astea fiind zise, „Bună seara, Melania!” mi se pare un pic mai slabă decât „320 de pisici negre” (al treilea volum) și decât „Cianură pentru un surâs” (primul volum). Cred că e soarta continuărilor să fie mai dificil de scris: autorul a trecut de entuziasmul primei întâlniri cu personajele, dar încă nu și-a dezvoltat lumea suficient încât să fie stăpân pe situație. Trebuie să repete succesul primei cărți, dar fără să repete prima poveste. Rodica Ojog-Brașoveanu face o echilibristică destul de bună, dar se vede că pe alocuri mai dă din mâini ca să se redreseze.

Bătrânica noastră favorită, Melania, a rămas cu o dorință intensă după evenimentele volumului anterior: vrea neapărat să aibă un anumit tablou, care acum e păzit cu foarte mare grijă într-un muzeu. Ca să-l obțină, ia în subordine niște infractori, după care manipulează situațiile așa cum știe ea mai bine.

Pe de o parte, dacă stai să te gândești un pic în timp ce citești, Melania e un picuț imprudentă tura asta și se cam pune în pericol. Pe lângă asta, ghicește cam ușor ce e în capul altora.

Pe de altă parte, povestea e antrenantă și n-are sens să stai să rămâi blocat în detalii. Îl avem pe maiorul Cristescu, care se dă de ceasul morții să demonstreze că Melania Lupu, bătrânica neajutorată și copilăroasă, e de fapt capul unei mici grupări criminale; o avem pe Melania însăși, care nu are scrupule în a folosi prieteni și necunoscuți ca să-și atingă scopurile; și avem niște infractori nu foarte competenți. Bineînțeles, avem și o spargere dată la muzeu, ostatici, scăpări la mustăță și tot felul de întorsături de situație.

Melania e fermecătoare (cu motanul ei Mirciulică cu tot). După cum remarcă și Cristescu, e o fetiță cu o minte de interlop, fără scrupule, fără regrete. Iar ceilalți, chiar dacă sunt mai mult schițați, sunt și ei interesanți în felul lor - un infractor sărit de pe fix, cineva care-și simte brusc vârsta, indivizi prinși între dorința de a fi eroi și cea de supraviețuire.

Sunt mult mai multe lucruri care-mi plac decât amănunte care să mă facă să-mi pun întrebări; dar chiar dacă recomand seria, vă recomand s-o citiți în ordine.