Vremea revoluțiilor de la colțul străzii

Au trecut 24 de ani de când a picat comunismul. Destul cât cei prea mici ca să țină minte perioada, sau nenăscuți încă, să crească, să treacă prin școală, să se angajeze și uneori să se căsătorească și să facă copii la rândul lor. Cei mai mari au avut tot timpul să se adapteze la vremurile noi, să lase cele mai multe detalii ale trecutului uitării și să-și vadă de viața lor.

E un timp bun pentru nostalgii. Unii, relativ puțini, sunt nostalgici după ideea lor de comunism, care a fost „prost implementat”. Dar mulți alții par să fie nostalgici care visează la Revoluție, la proteste de masă în care poporul să se unească într-un singur suflet și să răstoarne lucrurile, la eroismul de a înfrunta răul aflat în conducere. Și e momentul perfect să o facă, pentru că încă ne aducem aminte de ’89, dar nu destul cât să fim insultați că se aruncă ușor termenul de „Revoluție” de colo-colo. Așa că cei care și-ar dori să poată întoarce timpul și să participe la schimbarea lumii atunci au acum ocazia să retrezească istoria din morți și să încerce să o imite. Dar nu prea tare.

Ați auzit, nu? Oameni care spuneau „Revoluția începe la Roșia Montană!” sau care vorbesc de „Revoluția de la Pungești”. Revoluție?… Păi da. Chit că e mică și că nu prea se potrivește cu definiția cuvântului, care zice că schimbarea survenită după o revoluție e profundă și e în tot sistemul, sau în multe subsisteme. Neorevoluționarii vor cam puține în context: să se înceteze o exploatare sau două. Dar nimbul de nedreptățiți eroice prinde bine, chiar dacă e obținut prin niște minciuni și exagerări. La Pungești există un martir care mai trăiește încă, Costică Spiridon, și mai e și un un tânăr grav rănit care a ajuns la spital – de unde a fugit când s-a văzut că era doar de-abia rănit. Oamenii se duc să înfrunte jandarmii atunci când au șansa de a fi eroi, după cum spunea Eftimie. Și urlă ca din gură de șarpe când pățesc ceva. Nu știu alții cum sunt, eu când văd că vine spre mine o namilă îmbrăcată în uniformă nu mă bazez pe legi și regulații, ci fug naibii mai încolo, că un șut în fund doare la fel de tare și dacă ai dreptate, și dacă nu.

Pe urmă, aud din nou și din nou „ca-n comunism”, „ca pe vremea comuniștilor”. Ce anume, că televiziunile nu spun ce vreți voi? No, ghinion, dar nu v-am auzit protestând până acum că televiziunile dau doar rahaturi și fac emisiuni tip „reality” de doi bani, inventate în cea mai mare parte de scenariști. Nu văd petiții pentru revoluționarea televiziunii sau a ziarelor, nu vă văd criticând aspru lipsa de profesionalism. Televiziunea este ceea ce a învățat că vreți să urmăriți, plus niște interferență politică. A învățat că nu se doresc lucruri culte sau bine argumentate, ci se preferă exploziile de sentiment, melodrama, cearta, siropurile. Și nu vorbesc din auzite, ci din ce mi se spunea să fac când eram angajată la o emisiune acum cățiva ani (motivul de bază pentru care am renunțat, deși mi se oferise un al doilea contract).

Sau e ca pe vremea comunismului pentru că statul nu ascultă ce spun oamenii adunați la colțul străzilor, sau în Piața Universității? Păi, aici e exact pe dos față de comunism, nu? Comunismul te asculta. Comunismul te asculta cu microfoane plantate prin casă, îți asculta telefonul, primea bilețele despre tine de la „prieteni”. Nota tot ce spuneai și dacă aveai noroc, tot ce făceai era să saluți securiștii plantați în fața casei să te urmărească o vreme. Dacă aveai ghinion, după ce te ascultau te duceau altundeva, să te mai asculte puțin prin închisori. Voiau să fie siguri că doar ei te ascultă, nimeni altcineva.

Seamănă și nu prea cu Revoluția și comunismul. Dar o Revoluție reală e dificilă acum, pentru că nu s-ar ști în ce direcție să se facă. Ce ar trebui schimbat la nivel mare? Cum să se dea peste cap sistemul ca să fie România mai bună? Nu știu. Nici alții.

Dar se vrea Revoluție, încă una – încă mai multe! Să iasă oamenii în stradă, să strige, să câștige, să fie într-un singur glas și cu un singur cuget. Sunt proteste pentru situații care au un dușman clar și o rezolvare simplă (sau cel puțin așa sunt prezentate), care îți permit să fii erou care luptă împotriva răului în lume fără să intri în finețuri. Proteste vehemente, făcute cu mult sentiment, împotriva chestiilor care distrug natura (dar chiar o distrug?). Mai sunt unele mai mici, care nu sunt Revoluții, ci un fel de luări de poziție împotriva răului reprezentat prin oameni: luări vehemente de poziție împotriva homosexualilor (pe care e ok să-i înjuri, că și-așa sunt nenaturali), împotriva ungurilor (pe care e ok să-i înjuri, că și-așa străbunicul tău zicea că nu poți cumpăra pâine în Covasna), împotriva românilor (pe care-i înjură ceilalți și uneori se înjură și singuri, că suntem un popor de hoți și proști), împotriva evreilor (pe care e ok să-i înjuri, că strămoșii lor l-au omorât pe Iisus, care și el era evreu, dar în cazul lui nu se pune (vezi colinde antisemite la TVR)), împotriva occidentalilor (pe care e ok să-i înjuri, că după ce că ne-am băgat în UE ne și impun condiții), împotriva cui o fi.

Dincolo de dreptatea sau de nedreptatea cauzei, se merge la sentiment, la eroism, la plusare. Nu la rațiune, la planuri, la cercetare, informare, soluții. E un fel de bucurie a protestului în sine, din câte văd, bucuria de a merge la colțul străzii și a face o mică Revoluție acolo. Pentru cauze clare, nu pentru chestii de finețe, cum ar fi un TVA prea mare, legi economice proaste, chestii de-astea. Pentru ceva din care e ok să știi doar câteva lucruri și pentru care e ok să faci poze de share-uit pe facebook.

Deh, a trecut ceva timp de la Revoluție, putem să fim din nou eroi, să ne amintim vag de comunism, să luptăm împotriva răului cum au făcut alții acum două duzini de ani. Ne rememorăm trecutul, îl parodiem puțin prin presă și pe bloguri și susținem o cauză nobilă. Luăm poziție. Uneori fără o direcție prea clară, de obicei fără soluții, dar trebuie înțeles: e cu pasiune! E cu hotărâre! E cu dreptatea noastră! E în ciuda răutății lor! E cu luptă eroică! E Revoluție.

Să ieșim la colțul străzii, dară, și să împrumutăm nimbul de măreție al înaintașilor noștri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *