Încă o listă de cărți recomandate (și nerecomandate)

De ceva timp voiam să mai pomenesc niște cărți pe blog.

Țara cu un singur gras – Adelin Petrișor. Prima de pe listă pentru că e recomandată cu steluță. O carte scrisă de un jurnalist despre Coreea de Nord, în care lipsa de informații e la fel de grăitoare ca puținele imagini pe care autorul reușește să le surprindă. Sărăcie, urale în numele dictatorului, refrenul constant „no pictures! no pictures!” Vezi suficient ca să-ți faci o idee și totuși ți se refuză orice privire mai profundă – dincolo de o anumită linie invizibilă coreenii nu permit accesul. Interesante sunt și observațiile despre dictator și familia sa, acum că dictatorul a început să-și omoare și familia. (Non-ficțiune, evident)

Jocurile foamei – Suzanne Collins. O tipă e aruncată într-o pădure cu un prieten și încă 22 de adolescenți într-un fel de meci televizat în care se vor lupta până la moarte. De ce? Că face parte dintr-un grup de oameni ai căror înaintași s-au revoltat împotriva Capitalei și care ar trebui să plătească în eternitate pentru asta. Intrigi, politică, lupte și tot felul de chestii creative, mișto, bine spuse, interesante. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2013.

Povestea lui O – Pauline Reage. Un roman erotic despre sclavie sexuală voită și asumată. Spre deosebire de seria 50 de umbre, chiar ai ce tot controversa la el. BDSM-ul e dus în zone dincolo de limita de confort a majorității oamenilor. Bine scrisă, erotică, interzisă sub 18 ani (și dacă nu e, ar trebui să fie) și, ca să folosesc cuvântul ăla de le place multora, provocatoare. Deschizătoare de ochi. Bulversantă. Memorabilă. Fascinantă.

Pendulul lui Foucault – Umberto Eco. Niște tipi lucrează la o editură în care profitul e baza. La un moment dat, directorul își dă seama că e cerere de cărți conspirativo-spirituale și decide să scoată o colecție de genul. Doar că conspirativo-spiritualitatea e o boală, un fel de delir care se ia și de care se molipsesc și personajele noastre. Un roman greu, plin de tot felul de detalii mistice din toate timpurile, nerecomandat pentru cei care n-au răbdare, recomandat pentru cei cărora le plac lucrurile complexe, ideile filozofice despre lume, ironia sorții și povestirile de care ești sigur că au un înțeles profund, dar nu știi exact care e.

Jurnalul unui adolescent timid – Stephen Chobsky. Încă o carte pe care am citit-o în engleză și de-abia am recunoscut-o în română – după autor, nu după titlu („The Perks of Being a Wallflower” în original). Are o anumită eleganță și poezie, un gen de inocență și frumusețe subtilă, delicată. Nu e de fapt un jurnal, ci o serie de scrisori către un destinatar necunoscut și mut, căruia Charlie îi scrie pentru că nu e genul care ar profita de cineva care s-a îmbătat la o petrecere.

Mireasa hoțomană – Margaret Atwood. Am citit cartea în engleză, unde titlul („The Robber Bride”) era ceva mai strălucit. Trei femei, trei feluri complet diferite de a vedea lumea, și femeia fatală și aventurieră, Zenia, care le unește prin faptul că a profitat de ele când și cât a putut. Sunt înnebunită după cartea asta pentru că are un joc de perspective superb, un fir narativ care te ține și un fel de răutate simpatică.

Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde. S-ar putea spune multe despre cartea asta. Și s-au și spus. Dorian Gray rămâne mereu tânăr și frumos, portretul lui e cel care suferă de pe urma viciilor lui. Dar da, homoerotismul e intenționat acolo, nu e un accident și nu e o părere. Toate implicațiile sexuale au dat peste cap societatea puritană în care a fost publicat. Bine, la noi pare foarte cuminte…

Visul unei nopți de vară – William Shakespeare. O piesă de teatru în care iubirea învinge. În afara cazului lui Demetrius, care rămâne vrăjit de zâne într-un fel de spălare pe creier și e foarte fericit că se însoară.

Urzeala tronurilor – George R.R. Martin. Una din cărțile alea lungi în care anumite momente par geniale pentru că timp de câteva zeci de pagini ai așteptat să se întâmple ceva și acum în sfârșit s-a întâmplat! Greoaie, lentă, dar are părțile ei bune, dacă nu te saturi să tot auzi de blazoane și legături familiale. Aș îndrăzni să spun că e chiar interesantă pe alocuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *