Umberto Eco – „A spune cam același lucru: Experiențe de traducere”.

Umberto Eco avea o pasiune deosebită pentru tot felul de ciudățenii inventate și imaginate de oameni de-a lungul istoriei. „Istoria tărâmurilor și locurilor legendare” e o carte superbă ca obiect, cu conținut extraordinar și imagini pe măsură. Eco povestește cu o erudiție extraordinară despre locuri de legendă, unele dintre care sunt foarte cunoscute (Atlantida…), altele mai puțin. Povestește istoria fiecăruia dintre ele, le prezintă în detaliu, iar apoi adaugă citate care le descriu din literatura scrisă de-a lungul timpului.

Îmi place să cred că, dacă oamenii din Evul Mediu ar fi scris fantasy sau SF, ar fi scris ceva ca „Baudolino”, care e o poveste de aventuri bazată pe credințele medievale despre cum arată lumea și ce fel de creaturi se află în ea.

Jean-Claude Carrière este un regizor, scenarist și actor francez, care a primit Oscarul pentru întreaga carieră în 2014. Asta în cazul în care, ca și mine, v-ați uitat la titlu și v-ați întrebat cine o fi și el.

După primele 100 de pagini mă întrebam de ce nu-mi place Cimitirul din Praga, chiar dacă Umberto Eco în general îmi place. Numele trandafirului mi-a rămas întipărit în minte de acum câțiva ani buni (o să trebuiască să-l recitesc să văd ce-am ratat atunci, dar…) Baudolino iar: aceeași atmosferă medievală, de data asta cu multe întâmplări și creaturi fantastice. Pendulul lui Foucault? Mi-o amintesc în culori mai neclare, dar oricum știu că m-a prins.

Primul lucru care atrage privirea la Istoria tărâmurilor și locurilor legendare e frumusețea cărții în sine, ca obiect. De la prima răsfoire dai peste hărți, ilustrații, tablouri vechi, toate alese pe sprânceană, de ți-e mai mare dragul să caști ochii. Și, trebuie să recunosc, combinația de frumos și interesant a fost cea care m-a convins s-o și cumpăr.

Sunt unele cărți care curg atât de fluent și par atât de naturale încât rămâi cu senzația că au fost scrise dintr-o suflare. E o iluzie, dar o iluzie frumoasă, care te face să simți că lumea respectivă e naturală, că lucrurile se așează de la sine. Baudolino nu e genul de carte care-ți dă iluzia asta. Baudolino e fix opusul.

Am o oboseală extraordinară în oase, de zici că m-am luptat toată luna august cu tot felul de chestii care trebuiau terminate (stai, că așa și e). Singura chestie pe care n-am făcut-o în august a fost să scriu și mi-e ciudă pe mine că m-am aglomerat prea tare și mi-am organizat suficient de prost timpul ca să nu fac acele lucruri pe care chiar aș fi vrut să le fac. Am visat povestiri și scris și s-a ales praful.

Humble Bundle e în continuare unul dintre site-urile mele favorite. Vând legături/pachete de chestii digitale la prețul minimal de „dați cât vreți voi pe ele” și cel puțin o parte din sumă, dacă nu toată suma (depinde de voi care variantă o vreți) e donată diverselor asociații caritabile.

De ceva timp voiam să mai pomenesc niște cărți pe blog.