Umberto Eco – „A spune cam același lucru: Experiențe de traducere”. O introducere destul de bună în domeniul traducerilor, cartea povestește mai ales de experiențele lui Umberto Eco ca autor tradus care vorbește cu traducătorii săi, și ca traducător care trebuie să ia decizii pentru o carte tradusă de el. Ceea ce spune e perfect corect și adevărat, de la problema adaptării unui text sursă plin de referințe culturale la o cultură diferită, care are alte repere, până la dificultatea de a reda particularitățile de limbaj ale cuiva într-o altă limbă.

Umberto Eco avea o pasiune deosebită pentru tot felul de ciudățenii inventate și imaginate de oameni de-a lungul istoriei. „Istoria tărâmurilor și locurilor legendare” e o carte superbă ca obiect, cu conținut extraordinar și imagini pe măsură. Eco povestește cu o erudiție extraordinară despre locuri de legendă, unele dintre care sunt foarte cunoscute (Atlantida…), altele mai puțin. Povestește istoria fiecăruia dintre ele, le prezintă în detaliu, iar apoi adaugă citate care le descriu din literatura scrisă de-a lungul timpului.

Îmi place să cred că, dacă oamenii din Evul Mediu ar fi scris fantasy sau SF, ar fi scris ceva ca „Baudolino”, care e o poveste de aventuri bazată pe credințele medievale despre cum arată lumea și ce fel de creaturi se află în ea. Baudolino e un băiat care se întâlnește cu Frederic I Barbarossa, regele Germaniei, când acesta se îndreaptă spre Italia. Ajunge să fie vândut regelui, iar la curtea acestuia învață să scrie și să citească în latină (printre altele) și îl însoțește în campaniile lui de cucerire a Italiei și în cruciade, cu excepția unei perioade în care se duce să studieze la Paris, își face prieteni și împreună cu ei află de miticul regat al Preotului Ioan de undeva din orient, după care mai adaugă și ei la legendă.

Jean-Claude Carrière este un regizor, scenarist și actor francez, care a primit Oscarul pentru întreaga carieră în 2014. Asta în cazul în care, ca și mine, v-ați uitat la titlu și v-ați întrebat cine o fi și el. „Nu sperați că veți scăpa de cărți” (publicată în 2009) e de fapt o înregistrare a unei conversații între Jean-Claude Carrière și Umberto Eco (acesta din urmă e un italian care scrie enciclopedii cu fir narativ cărora le spune „romane”).

După primele 100 de pagini mă întrebam de ce nu-mi place Cimitirul din Praga, chiar dacă Umberto Eco în general îmi place. Numele trandafirului mi-a rămas întipărit în minte de acum câțiva ani buni (o să trebuiască să-l recitesc să văd ce-am ratat atunci, dar…) Baudolino iar: aceeași atmosferă medievală, de data asta cu multe întâmplări și creaturi fantastice. Pendulul lui Foucault? Mi-o amintesc în culori mai neclare, dar oricum știu că m-a prins.

Primul lucru care atrage privirea la Istoria tărâmurilor și locurilor legendare e frumusețea cărții în sine, ca obiect. De la prima răsfoire dai peste hărți, ilustrații, tablouri vechi, toate alese pe sprânceană, de ți-e mai mare dragul să caști ochii. Și, trebuie să recunosc, combinația de frumos și interesant a fost cea care m-a convins s-o și cumpăr. Ca text, cuprinde 14 capitole despre locuri care nu există (sau nu sunt ce s-ar crede), dar care au fost căutate din nou și din nou, de la Atlantida la Regatul Părintelui Ioan la Agartha, plus un capitol despre locuri extraordinare din cărți, pe care știm totuși să nu le căutăm.

Sunt unele cărți care curg atât de fluent și par atât de naturale încât rămâi cu senzația că au fost scrise dintr-o suflare. E o iluzie, dar o iluzie frumoasă, care te face să simți că lumea respectivă e naturală, că lucrurile se așează de la sine. Baudolino nu e genul de carte care-ți dă iluzia asta. Baudolino e fix opusul. Pe scurt, acțiunea se petrece în secolul XII, când un copil cu foarte mult talent la limbi străine și la inventat minciuni frumoase, Baudolino, e luat sub aripa protectoare a lui Frederick Barbarossa, care îl transformă dintr-un fiu de țăran care nu avea un viitor foarte strălucit în față într-un om cult, erudit, care întâi învață de la oamenii din jurul împăratului, iar apoi merge la studii în Paris (unde tocmai a fost înființată o universitate).

Am o oboseală extraordinară în oase, de zici că m-am luptat toată luna august cu tot felul de chestii care trebuiau terminate (stai, că așa și e). Singura chestie pe care n-am făcut-o în august a fost să scriu și mi-e ciudă pe mine că m-am aglomerat prea tare și mi-am organizat suficient de prost timpul ca să nu fac acele lucruri pe care chiar aș fi vrut să le fac.

Humble Bundle e în continuare unul dintre site-urile mele favorite. Vând legături/pachete de chestii digitale la prețul minimal de „dați cât vreți voi pe ele” și cel puțin o parte din sumă, dacă nu toată suma (depinde de voi care variantă o vreți) e donată diverselor asociații caritabile. Săptămâna asta, cărți audio în engleză, în valoare de $1000. Pentru orice sumă: The Perfect Storm, de Sebastian Junger Strip Tease, de Carl Hiaasen _Red Rising, _de Pierce Brown Grave Sight, de Charlaine Harris Dacă dați mai mult decât media dată de ceilalți:

De ceva timp voiam să mai pomenesc niște cărți pe blog. Țara cu un singur gras – Adelin Petrișor. Prima de pe listă pentru că e recomandată cu steluță. O carte scrisă de un jurnalist despre Coreea de Nord, în care lipsa de informații e la fel de grăitoare ca puținele imagini pe care autorul reușește să le surprindă. Sărăcie, urale în numele dictatorului, refrenul constant „no pictures! no pictures!” Vezi suficient ca să-ți faci o idee și totuși ți se refuză orice privire mai profundă – dincolo de o anumită linie invizibilă coreenii nu permit accesul.