Dragul meu turnător de Gabriel Liiceanu

Ușor repetitivă, puțin cam insistentă, dar valoarea ei constă în faptul că expune o realitate măruntă a unui om cu o gândire aproximativ liberă într-o țară comunistă. Fără să fie sălbatică, cutremurătoare sau să descrie scene de violență fizică, e totuși neliniștitoare. Nu cunosc persoană de astăzi care să nu fi putut ajunge „dușman” în acele vremuri, a cărei gândire adevărată să nu fi fost privită cu suspiciune, care să nu fi putut ajunge sub urmărirea unei Securități paranoice în căutare de ceva care să-i justifice existența.

Când eram în gimnaziu dădeam din când în când peste povestiri cu un tip al cărui nume nu-l vedeam decât scris: Nietzsche. Pentru că Nietzsche spusese, printre altele, că Dumnezeu a murit, nu mi s-a părut deloc ciudat ca în sinea mea să-i pronunț numele „Nietski”, de la „niet” („nu”). Pentru că îl nega pe Dumnezeu. Are logică? Nu, că nimeni nu-și numește familia după ideile pe care o să le aibă un descendent, dar asta e.

Azi am avut o zi plină, care a fost ultima zi plină din zilele astea pline.