Între Orient și Occident, de Neagu Djuvara [recenzie]
În școală nu-mi plăcea istoria și încep să înțeleg de ce. Manualele și profesorii aruncau în noi cu tot felul de informații seci, descărnate, care trebuiau reținute și din care nu prea aveam ce iubi. Dacă școala ar fi încercat să ne determine să iubim pisicile, ne-ar fi pus la dispoziție schelete de pisici cu care să ne jucăm, după care s-ar fi mirat că nu simțim dragoste față de animale.
Ce vreau să spun e că multă vreme am considerat istoria un subiect neplăcut, plictisitor, anost, de toceală. Între timp am cunoscut câteva persoane care mi-au mai schimbat părerea, iar Djuvara e ultimul dintr-o serie de oameni care reușesc încet să mă convingă că trecutul merită interesul meu.
Între Orient și Occident e o carte lungă, pe care am citit-o în varianta digitală (și la aia v-am dat link; există și o variantă fizică, frumoasă, cartonată, grea, scumpă și ilustrată care arăta bine). Pe alocuri dădeam pagină după pagină, de parcă ar fi fost un bestseller, alteori am abandonat-o câteva zile sau mai mult, după care am mai citit câteva rânduri. Per ansamblu, însă, e mai mult fascinantă decât plictisitoare.
Cartea este despre Muntenia și Moldova în secolele 18-19, dar nu le discută cronologic, ci pe categorii sociale: începe cu viața și situația domnitorului, trece la viața și situația boierilor, apoi a bisericii, a celor de la oraș în general, a țăranilor și în cele din urmă a țiganilor. Mi se pare o împărțeală extrem de bună, pentru că atmosfera scindată iese foarte bine la suprafață și cu fiecare capitol ți se întregește imaginea despre lume.
E plin de tot felul de informații și n-am de gând să fac un rezumat la absolut tot, dar fac o listă cu ce mi-a atras atenția mai puternic:
- în Muntenia și Moldova se călătorea cu o viteză extraordinară, mult mai mare ca în străinătate (vitezomani, românii…)
- străzile mai importante ale orașelor erau acoperite cu bârne puse de-a curmezișul și legate strâns între ele, care formau un fel de poduri.
- boierimea preluase inițial foarte multe lucruri de la turci, inclusiv moda – femeile au fost primele care au început să treacă pe moda occidentală și au încetat să fie închise în casă și acoperite în toate felurile și au început să iasă în lumea și să-și găsească amanți. Bărbații au lăsat deoparte șalvarii mai greu.
- țăranii din Muntenia aveau bordeie săpate în pământ.
- ciuma. Sunt destul de sigură că dacă mi s-ar fi zis de câte ori venea câte-o ciumă în școală, aș fi reținut.
Dacă e să mă plâng de ceva, e că nu e mereu foarte clar de unde a luat Djuvara câte o informație. Uneori ne spune, alteori nu reușesc să mă prind.
Stilul e destul de familiar, prietenesc, al unui om care povestește despre istorie și nu al unui istoric care vrea să fie cât se poate de atent și exact. Uneori Djuvara ne povestește ce au trăit/simțit anumte persoane, sau face anumite comentarii scriitoricești. Pe de o parte, s-ar putea să ne inducă oarecum în eroare. Pe de alta, e plăcut de citit și informația și stilul împreună sunt uneori excelente.
E o carte pe care o recomand.