Nu știu dacă ați auzit zilele astea, dar e ceva scandal cu Joe Rogan și Spotify. Joe Rogan e creatorul unui podcast de tip talkshow în care are tot felul de invitați pe care-i ține de vorbă cu orele. Unii sunt mai răsăriți, alții sunt mai puțin răsăriți. Spotify e o platformă de streaming audio care a cumpărat exclusivitatea podcastului lui Joe Rogan în urmă cu ceva timp. Din câte știu, Joe Rogan e considerat mai de dreapta; n-aș putea să vă dau detalii, pentru că nu mi-a păsat, dar țineți minte faptul ăsta pentru că devine relevant mai târziu.

Nu prea mai stau pe Facebook, pentru că e o jegoșenie de site care nu-mi aduce bucurii și care insistă să-mi arunce în față tot felul de lucruri pe care nu mi le doresc. Așa că, atunci când intru, nu pot să nu remarc faptul că începe să pută a disperare pe acolo. Nu, nu din partea utilizatorilor, nu din partea influencerilor, ci din partea site-ului ca atare. Acum un număr de ani, când intram pe Facebook, puteam să-mi personalizez cât de cât experiența.

Trece timpul și scrisul pe internet începe să devină sinonim cu scrisul pe rețelele de socializare. Mai un Facebook, mai un Twitter, până când cealaltă parte de internet devine oarecum secundară. Asta e o problemă. Sau, mai exact, vine cu o serie întreagă de probleme. În 2017, spuneam că situația ne face vulnerabili. Mai exact, dacă tu ai toată activitatea pe o rețea de socializare, pierzi tot în momentul în care se întâmplă ceva cu rețeaua, ori cu relația ta cu rețeaua.

Văd la Dorin că mulți oameni care au fost la proteste s-au trezit cu probleme la conturile de pe Facebook – raportări de spam, blocări, ce-o fi. Tocmai ce ziceam că Facebook e un fel de piață publică care ne urmărește peste tot, acum o să continui ideea. Piețele publice de pe internet nu sunt cu adevărat publice, decât în sensul în care sunt deschise publicului. Sunt mai degrabă ca ograda lui Gigel.

Nu știu cât de coerentă sunt, că-s ruptă de oboseală, dar. Facebook. Acolo e toată lumea și deci am ajuns și eu anul trecut, deși n-aveam de gând să-mi fac cont. Am un cont mai vechi pe Google Plus, ăla era ok, liniște și pace. Singura problemă cu el fiind că e atât de liniște și pace încât e ca și cum ai vorbi singur în deșert. Deci Facebook s-a făcut.

La început Facebook mă freca la tărtăcuță cu reclame cu oferte de muncă. Voia să mă facă videochatistă – probabil pentru că eram în targetul de sex (feminin) și vârstă („probabil încă sexy”). Poate și pentru că n-am completat locul unde-mi cerea meseria. Postări sponsorizate, reclame peste reclame pe care le-am reclamat și ca enervante, și ca spam, și ca tot ce mi-a trecut prin cap. Până la urmă au dispărut.

N-o să vă dau link către discuția asta și nici să pun un screenshot, că nu vreau să popularizez situația mai tare decât a fost popularizată deja (și nici să dau numele persoanelor implicate). Ieri pe Facebook a pus cineva un link către o fată de liceu, tot de pe Facebook, care avea statusul „:D feeling fututa bine!!!!”, cu mesajul adițional „O zi buna va doresc!” Când eram adolescentă eram ceva mai inteligentă decât să bombardez prea multă lume cu prea multe informații.

Am un blog destul de mic, fără articole care se propagă viral pe tot internetul. Ceea ce înseamnă, printre altele, că pot să observ mai ușor anumite fenomene. 😀 De exemplu, Facebook. [][1]Două contoare de Facebook: pe cel de sus scrie „Facebook”, pe cel de jos scrie „Like”. Dacă vă uitați la sfârșitul articolelor mele (sau pe prima pagină a blogului, unde vedeți o grămadă de articole), o să vedeți că lângă butonul de Facebook e un număr.

Din diverse motive (mai exact: mă băteau la cap mai mulți) mi-am făcut cont de Facebook. Uite-l: http://www.facebook.com/roxanamalina.chirila