Roxana-Mălina Chirilă

Adrian Teleșpan – „Cimitirul” [Comentario-recenzie]

Cred că la un moment dat Adrian Teleșpan a început să scrie. Și a scris, și a scris, și a scris. I-a ieșit o carte de vreo 250 de pagini, care era toată numai o povestire aiurită, la care strigi „Cum, băăăă?! Așa ceva nu se poate!”

Acea carte era Cimitirul. Sau urma să fie, după o revizuire care a adus-o la 377 de pagini. (nu știu dacă așa a fost, dar așa-mi imaginez eu situația, zău)

După ce a terminat prima variantă a venit la el un prieten care citise cartea, sau poate doar conștiința lui interioară. Și au avut conversația asta:

– Mă Adriane, mă, nu e bine, mă băiatule.

– Dar de ce? Ce-am făcut?

– Păi ești homosexual, mă…

– Și ce?

– Și toată cartea asta e numai o p*** și-un pământ, mă. Înjuri la fiecare trei pagini, când nu înjuri bagi pornografie, și când nu bagi pornografie, bagi oamenii în pământ la propriu, cu cimitirul tău.

– Da, dar uită-te ce e acolo în afară de înjurături și alte alea. Câte povești, uită-te și tu, cu înmormântarea aia a tipei care a făcut meningită că era clăpăugă și se dădea cu motorul, și preotul era ca Yoda, și…

– Mă Adriane, dar așa vrei tu să fii scriitor, mă? Scriitorul are datoria sfântă să educe oamenii. Dacă te citesc, care-s ideile tale? Ce vrei să înțeleagă tot omul, cu ce să rămână, dacă tu vorbești doar de chestii hazlii și de viața ta sexuală imaginară? Și vreau să-ți spun că nici tu nu ești prea simpatic acolo. Ești un fraier lipsit de curaj, fraiere, un nimeni care nu se ridică pe propriile picioare. Păi treabă-i asta? Trebuie să le demonstrezi oamenilor că se poate mai bine, că nu la asta se rezumă totul. Trebuie să-i înveți ceva bun, mă băiatule, să le pasezi din înțelepciunea ta, că altfel nu se poate, nu-i în regulă.

Și atunci, îmi imaginez eu în continuare, Teleșpan a inserat înainte și după povestirile mai importante tot felul de filozofeli despre viață, moarte și univers, care arată ca niște Eckhart Tolle combinat cu alți New Age-iști, dacă Eckhart Tolle și ceilalți New Age-iști și-ar permite să înjure la fiecare trei fraze. Pentru că e una dintre cărțile cele mai pline de înjurături pe care le-am citit de multă vreme. Din punctul ăsta de vedere, cine s-a săturat de înjurături n-o s-o aprecieze. Nici cei care nu prea apreciază scenele sexuale explicite n-o s-o aprecieze. Și dacă vă displac homosexualii, mai bine lasă. Iar dacă aveți chef de Literatură Profundă, nu asta e.

De fapt, poate că e mai bine să nu fie citită de foarte multă lume din exact motivele de mai sus.

Ce recomandă Cimitirul sunt poveștile pe care Teleșpan știe cum să le crească, din pas în pas, nebunie neașteptată peste nebunie neașteptată. Are un fler în direcția asta, în a clădi (deseori prin dialog) o imagine din ce în ce mai absurdă a situației. Din punctul ăsta de vedere, pentru mine a meritat s-o citesc.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |