Roxana-Mălina Chirilă

Măruntul Ponta

Totul e infestat de campania electorală zilele astea. Când nu fac candidații nasoale, fac comentatorii, așa că văd un șir lung de mizerii în fiecare zi. Alternativa ar fi să nu mă mai uit deloc. Ceea ce ar fi o variantă, dar meh. Ce fac comentatorii? Păi, #puiemonta, care e o chestie stupidă, atacuri sub centură împotriva Elenei Udrea (dacă nu sunteți în stare să scoateți un scandal sexual cu detalii concrete, nu vă mai obosiți), înjurături, bancuri proaste, bancuri porcoase etc.

Zău, dacă nu politicienii, atunci comentatorii. Am senzația că sunt oameni care ar fi foarte nemulțumiți dacă am avea politicieni buni: n-ar mai avea de cine să-și bată joc, pe cine să înjure. Ei nu vor o conducere mai bună, ci vor circ. Vor să fie scandalizați de reprezentanți, vor să se plângă, să aibă material pentru caterincă.

Meh.

Azi m-am trezit iar cu electorala lui Ponta în față, ceva afiș în care spunea că nu mai trebuie să fim conduși de cineva gen Băsescu. Am avut un fel de revelație în momentul respectiv: de obicei aud de Ponta în tandem cu altcineva, dacă se poate cu cineva care are un nume răsunător. A fost contra lui Băsescu pe vremea când toată lumea știa de Băsescu și mai puțini știau de Ponta. (să nu discutăm căsătoria care l-a băgat în familia Sârbu, vorbesc doar de asocieri de nume care pot fi involuntare din partea celorlalți)

De curând? A început cu Like-uri luate prin asocierea cu Simona Halep. S-a gudurat pe lângă Mircea Cărtărescu, urându-i succes și un Premiu Nobel. Cărtărescu i-a tăiat-o scurt: respinge cu dezgust urările. Obama e musai să aibă tact ca să nu cauzeze incidente internaționale, așa că și-a făcut poză cu maimuța și a zâmbit în ea.

Mai felicită pe cineva, mai face o poză, se pune împotriva cuiva. E o mentalitate de om mărunt. Bine, și-a tras o lansare de campanie măreață (chiar dacă imperfectă, pentru că a uitat să-și găsească oameni care să-i compună portretul cu cartonașe colorate), dar tot o mentalitate măruntă are în rest. Ca un copil în școală care vrea să-și facă prieteni, mai dă și câte ceva pentru materialiști, mai un program „Prima mașină”, mai un tricou (nu că ar și da tricourile). În rest? Uite cu cine e prieten! Nu-i așa că-l placi? Nu-i așa că vă plac aceeași oameni? Nu ce mișto e să fii prim ministru și să poți aprecia toți oamenii valoroși? Mai ales cei pe care-i plac și alții? Nu? Nu?!

Listă de persoane cărora Victor Ponta le-a adresat felicitări și urări în ultima săptămână:

Și nu se pune problema că ar fi sincer în ce susține, că l-au prins alții la cotitură


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |