Roxana-Mălina Chirilă

Îmbolnăvirea intenționată a altora cu boli venerice e de cod penal

Azi am dat peste un articol de pe Digi24 (via zoso) care spunea că un tânăr infectat cu HIV și-a răspândit intenționat și conștient boala prin localitatea unde locuia (sursa).

Întâmplător (voiam odată să folosesc o chichiță de genul într-o poveste care a rămas pe jumătate scrisă), chiar știu că există un articol din Codul Penal legat de treaba asta: legea nr. 301/2004, art. 384 (dacă nu s-o fi schimbat între timp):

(1) Transmiterea unei boli venerice prin act sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex sau prin acte de perversiune sexuală de către o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
(2) Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA – de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare strictă de la 5 la 15 ani.
(3) Instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.

Mai sunt și alte chestii interesante în „crime și delicte de pericol public”, cum ar fi problema naționalismului șovin și a instigării la ură împotriva altor naționalități, cerșetorie etc.

Deci e faptă penală. Deci doctorul putea vorbi, pentru că e faptă penală. Deci dacă tânărul n-ar fi murit, ar fi putut ateriza fix în închisoare.

Dacă ceva e atât de atroce încât vă gândiți că omul ar trebui să facă închisoare pentru ce a făcut, băgați un nas în legi. E foarte posibil să fie deja pasibil de pârnaie.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |