Roxana-Mălina Chirilă

Olimpiadele și rolul lor în învățământ

Știrile despre învățământul nostru țin în general de extreme: auzim de olimpici internaționali care iau tot felul de premii… și de procente îngrijorătoare de elevi care nu iau Bacul. Și spune Dorin Lazăr că poate ar trebui să ne retragem din circuitul de olimpiade și să ne concentrăm mai mult pe elevii medii și slabi – axatul pe vârfuri creează aproape un dispreț pentru elevii slabi și chiar dacă olimpiadele sunt utile pentru olimpici, ele sunt detrimentale pentru ceilalți.

Citez:

Să nu-i mai sprijinim pe elevi să meargă la olimpiade, ci din contră, să întoarcem “armele” și să ne uităm spre elevii slabi și spre cei mediocri. Poate că ei merită mai multe investiții, un alt gen de pregătire, mai pragmatică, poate că profesorii ar trebui să refuze gloria olimpiadelor și să caute mediocritatea competentă. Poate că singurul motiv pentru care învățământul românesc e atât de slab e că investim enorm în foarte puțini oameni buni și nu e rentabil la costuri să extindem sistemul pentru toată lumea.

Mai spune Dorin și următoarea chestie:

În plus, olimpiadele sunt niște locuri inaccesibile pentru elevii obișnuiți. Ca elev normal nu ai acces la materia de clasa a X-a sau a XII-a din clasa a IX-a, pentru că nu ai resursele necesare (nu, manualele nu sunt suficiente). Și când mergi la olimpiada de chimie sau fizică sau matematică și discuți despre chestii avansate pe care poate că o să le afli peste doi-trei ani îți cam piere cheful de competitivitate.

Hai să le iau în ordine inversă, că ar fi mai multe lucruri de zis.

1. Materia și pregătirea pentru olimpiade.

Am fost olimpică națională de 5 ori – de 3 ori la fizică, o dată la matematică și o dată la logică. La fizică situația e următoarea: pentru olimpiada națională din clasele a 7-a ș a 8-a rezolvi probleme de liceu, pentru naționalele din clasele de liceu rezolvi probleme la nivel de facultate. Nu o zic eu, au zis-o profesoarele mele, care au făcut pregătiri de națională ani la rândul. În schimb, la logică mergi cu ce ai învățat în clasa a IX-a – asta o zic eu, că știu ce am învățat pentru ea și nu era cu nimic diferit de ce era la ore.

La matematică habar n-am din ce sunt problemele de națională, că am avut un profesor cam prost la liceu (nu pregătea prost pentru olimpiade, preda cam ciudat în general), am ajuns la olimpiadă din pură coincidență și m-am uitat la subiecte ca mâța-n calendar.

Motivul pentru care se predă cu mult înainte la concursuri e că altfel n-ai cum să ai un concurs care să fie cu adevărat o provocare. În cazul meu cu logica, am învățat lejer în vreo lună toată materia și toate trucurile pentru rezolvări, m-am dus fluierând la olimpiadă, am terminat subiectele în jumătate din timpul acordat și am ajuns pe locul 4 pe țară pentru că am greșit o întrebare care mi s-a părut neclară la momentul respectiv. Dacă ar fi mai mulți oameni inteligenți și doritori să meargă la logică la olimpiadă, subiectele ar fi pur și simplu spulberate, n-ar mai exista departajări decât între cei ca mine, care au ratat ceva aiurea, și cei care n-au ratat nimic. Pregătirea tuturor ar fi la fel.

Și că tot veni vorba de pregătire. Cine o face? Profesorii buni, în timpul lor liber. Iau elevii cât de cât promițători și îi oferă voluntari să meargă la olimpiadă. Le predau lor în plus, îi pregătesc în afara orelor obișnuite – și rezultatele se văd. La ore, olimpicul face ce face restul clasei sau face altceva cât timp profesorul își predă lecția. Teoretic (și practic), chestia asta n-ar trebui să influențeze elevul de rând. Așa cum poate preda mecanica la gimnaziu la un anumit nivel în ora asta și mecanica la liceu la un alt nivel în ora următoare, profesorul ar trebui teoretic să fie capabil să aibă și nivelul olimpicilor fără ca asta să-i afecteze în vreun fel predarea obișnuită.

(Apropo, e o experiență să urmezi un profesor de colo-colo timp de o zi și să-l vezi în acțiune. Când ești în școală nu realizezi ce tur de forță zilnic face omul, când sare de la gimnaziu la liceu, de la o lecție la alta și de la un colectiv moale la unul hiperactiv.)

2. De ce olimpiade?

Recunosc sincer că nu-i înțeleg foarte tare pe profesorii care se apucă să trimită elevi la olimpiadă. E o bătaie de cap în plus și e neplătită. Dacă trimit suficienți elevi încât să iasă în evidență, au șanse să primească ceva bonus la salariu, dar bonusurile de „profesor bun” sunt foarte limitate și impresia mea e că ar putea scoate mai mulți bani din meditații – iar profii care sunt suficient de buni ca să trimită elevi la concursuri sunt de obicei buni și la explicat chestii de bază ca să priceapă și codașul.

E o muncă de suflet, cu alte cuvinte. Și de prestigiu, dar și de suflet.

În schimb, pentru elev e o șansă să vadă mai tare cu ce se mănâncă materia respectivă și să-și facă o ordine deosebită în minte în ce o privește. Predarea la școală e foarte secvențială: azi e lecția X, mâine e lecția Y, nu prea se întrepătrund. La olimpiadă lucrurile încep să se întrepătrundă și poți vedea frumusețea subiectului, nu doar scheletul insipid al materiei școlare.

Ceea ce mă duce la următorul subiect…

3. Manualele și programele școlare

Cu sau fără mers la olimpiadă, manualele sunt nașpa. Sunt scrise de oameni ușor retardați ca pedagogi, acesta fiind motivul pentru care am urât istoria cu pasiune atâta timp cât mi-a fost predată.

De fapt, ce să mai. Am găsit un manual de fizică pentru clasa a XI-a și cele câteva pagini pe care le pot vedea sunt moartea pasiunii.

În viața de toate zilele întâlnim deseori mișcări în care un sistem mecanic, scos din poziția de echilibru și lăsat liber, este readus în acea poziție cu o anumită viteză, sub acțiunea unei forțe de revenire; de aici, datorită interției el își continuă mișcarea în sens opus.

Știu că se referă la un pendul, înțeleg că se referă la un pendul, dar pendularea mea spre somn e inevitabilă. Mie-mi place fizica, dar dacă ar trebui să învăț ceva nou dintr-un manual scris așa, aș fi pusă în dificultate.

Problema nu ține de modul în care ne concentrăm sau nu pe elevii slabi și mediocri, ci de faptul că nu se înțelege ce înseamnă să faci ceva simplu, pe înțelesul tuturor. Din câte îmi spunea diriga mea din liceu (profă de fizică), au zăpăcit și „simplificat” materia de liceu până când au făcut-o mai scurtă, dar mai grea. Ar trebui să ne revoluționăm gândirea cu privire la școală și predat ca să putem să facem școala mai bună pentru toți.

Din punctul meu de vedere, manualul e sfânt, pentru că există indiferent dacă ai un profesor bun sau unul prost. Și manualul ar trebui să aibă câteva caracteristici clare:

  • Să complice cât mai puțin lucrurile. În citatul de mai sus, chiar e necesar să spună că revine la poziția inițială „cu o anumită viteză”? Nu, nu e. Dacă revine, e clar că revine cu o viteză, că doar n-o să revină stând pe loc. Viteza aia, anumită cum e, complică inutil înțelegerea la prima citire.
  • Să nu sară peste bucăți mari de informație, chiar dacă nu sunt necesare în programă. O impresie pe care o au oamenii e că „mai puține lucruri de învățat” = „mai simplu de învățat”. Dar e o impresie greșită – e mai ușor să înveți ceva dacă ai o imagine de ansamblu decât dacă sari de la una la alta.
  • Să fie testate pe elevi înainte să fie puse în funcțiune. Iei cinci elevi la întâmplare, îi pui să citească o lecție și le pui după jumătate de oră niște întrebări. Dacă n-au priceput nimic, rescrii manualul. Nu de alta, dar pentru elevi sunt scrise teoretic, chiar dacă nu se vede.

Tl;dr și concluzii

Problema nu e că sunt elevi care merg la olimpiade, ci că lumea nu pare să înțeleagă că nu e suficient să faci un efort de voință ca să te pregătești bine la o materie. Pentru că manualele sunt proaste – și pentru că mulți profesori sunt slabi, în treacăt fie zis.

Nu e vorba de faptul că li se face statuie elevilor eminenți, cred eu, ci de faptul că nu prea se înțelege de ce nu se descurcă ceilalți. Aș zice că ar fi indicat să se uite sus-pușii educației la ce fac profesorii care fac pregătiri de olimpiade cu ceilalți elevi pe care-i au, cum se descurcă cei mai slabi, cum le predau celor care-s mai puțin talentați la materie – și apoi să vadă dacă pot să modifice materiile în așa fel încât să emuleze mai tare ce se face pentru olimpiadă.

Cu alte cuvinte, nu să se elimine olimpiada, ci să se tragă învățământul mai spre mentalitatea de olimpiadă. Nu să se predea toate informațiile de la olimpiadă tuturor, dar să existe o abordare asemănătoare, mai completă, cu informații mai utile și o imagine de ansamblu mai clară. Să considerăm nu că elevii sunt mai proști și trebuie să le dăm în consecință doar cele mai neinteresante și esențiale formule, ci că elevii sunt mai inteligenți și că, dacă li se explică mai clar, pot înțelege ce-i cu chestiile predate.

Altfel, se tot scurtează lucrurile „ca să fie mai ușoare” și se ajunge la situații aberante. Dar dacă tot vedem că fac bine ce fac ăștia cu olimpiadele și reușesc să le predea vârfurilor, poate că restul de învățământ se poate inspira din ceva ce fac ei…

 


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |