Când îți spui stop?

În dimineața asta m-am trezit și mi-am dat seama că nu am nimic urgent de făcut și că pot să pierd vremea prin casă, un sentiment pe care în ultimele două-trei luni nu l-am prea avut. Am umblat ca o zombie dintr-o parte în alta, încercând să-mi dau seama dacă ar trebui să mă apuc de ce nu-i urgent, sau dacă ar trebui să redevin umană.

Am încercat să scriu pe blog, a ieșit o chestie lungă și dezlânată care nu interesa pe nimeni. Simțeam că trebuie să fac ceva, ceva util. Să mai termin, să mai fac, să mă ocup, să…

M-am oprit. Am ieșit afară fără laptop, am citit, am trecut printr-o librărie (și m-am abținut de la cumpărat cărți), am pus stiloul pe hârtie și am scris câteva pagini de poveste, ignorând sentimentul că ar trebui să lucrez la cu totul altceva.

Încet, a început să-mi revină creierul la normal. Lent. Sunt momente în care trebuie să fii în priză – și altele când trebuie să pui piciorul în prag, chiar și față de tine, și să spui stop. Mai am chestii de predat. Stop. Ar trebui să… Stop. Dar mai e… Stop. Stop, că o iei razna.

La câteva ore după, lucrurile nu mai păreau la fel de urgente și importante. Acum iată-mă aici, ascultând una dintre ultimele melodii ale lui Rayden și gândindu-mă la oameni anxioși, la disperarea de a face, de a studia, de a înțelege.

[youtube https://youtu.be/eKedLgB6-Sw]

Am cunoștințe mai apropiate sau nu care stau să se studieze și să se analizeze. Persoane care citesc despre tot felul de subiecte în speranța că se vor înțelege pe sine însele, sau care sar din post în post și din carieră în carieră în speranța că dau lovitura. E același fond anxios, sau cel puțin așa mi se pare la ora asta. E o dorință de a ajunge undeva, de a merge departe, de a reuși într-un fel sau altul, dar pe măsură ce te lași în voia ei încep să-ți fugă roțile în gol.

Momentul în care simți că dai rateuri, că faci derapaje, cum eram eu azi dimineață, e cel în care trebuie să spui stop, să faci un pas înapoi, să bei o cafea și să nu te mai gândești la ale tale, să nu mai alergi nicăieri. Senzația e oribilă, ai senzația că ratezi tot dacă nu acționezi acum, imediat, timpul fuge, n-ai voie să-l pierzi MIȘCĂ!!! Dar acolo e cazul să strângi din dinți și să te oprești. Da, ca ultimul tont, ca un iresponsabil, ca un ratat  – simți că-ți fuge situația printre degete, dar atunci e timpul să stai.

Cred că trebuie să fac o precizare aici: trebuie să spui stop când o iei pe arătură, nu când de-abia te-ai urnit și nu când e ceva urgent de făcut în mod obiectiv. Deci dacă ești ultimul leneș și ai stat degeaba un an de zile, e cazul să faci ceva. Dacă ai o chestie care trebuie predată într-o săptămână și e mult de lucru, n-o lăsa pe mâine că azi n-ai chef. Mă refer la situația opusă în care tu nu vrei să te oprești, deși ai putea, pentru că simți că trebuie neapărat, absolut, complet necesar să mergi înainte.

[Pagina 1] [Pagina 2] [Pagina 3]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *