Veșnicul Google Translate
Spunea odată o traducătoare de pe un grup internațional că face traduceri și face revizii de text – în principiu editarea în limba-țintă costă mai puțin decât traducerea efectivă… asta dacă nu cumva e un text tradus cu Google Translate care trebuie numai „cosmetizat puțin, că altfel e bine”.
Atunci brusc revizia costă cât traducerea + un procent (30%, parcă), procentul fiind taxă pe prostie pentru client și taxă de nervi pentru ea. Sunt de acord – numai pentru o sumă de bani considerabilă poți să te abții să fii sadic, pentru că tentația e foarte mare să faci pe prostul și să corectezi doar gramatica, fără să-ți bați capul cu sensul. Chiar dacă ce iese e o prostie sau mai rău, ai fost rugat să faci doar o chestie mică, nu? Doar atât, să te uiți un pic să fie acordurile cum trebuie. Atât, pe bune, nu trebuie să faci mai mult, e ok, nu trebuie să verifici nimic, e simplu, hai măi că și secretara mai știe ceva, și ea a zis că e în regulă, zău.
Nu trebuie să faci mai nimic.