Roxana-Mălina Chirilă

Despre viața de traducător

În această frumoasă dimineață, la o oră pe care n-am recunoscut-o pentru că de obicei n-o văd, m-au sculat din somn doi bărbați cu priviri hotărâte și o stare de trezie intimidantă.

„Ce vreți, mă?” am zis, scoțând Kindle-ul de sub pernă ca pe un pumnal tocit.

„Să ne spui cum e viața de traducător,” au răspuns în acel straniu sincron al personajelor din poveștile inventate. „Cum traduci, poți trăi din asta, e greu din cauză că sunt diferențe între engleza americană și cea britanică?”

Mi-am luat o ceașcă de cafea, mi-am pus căștile de gameriță și dă-i și discută subiectul. Și așa am ajuns eu la Istoria Culturală a României, cu Ovidiu Eftimie și Dorin Lazăr.

Acum, după eveniment, trăiesc un puternic sentiment gen „hei, ce-am uitat să spun”:

  • sunt edituri din România care plătesc mai mult de 2 euro/pagină și fac foarte bine, că strâng oameni mai buni și au de unde alege.
  • zic la un moment dat că dacă vrei să lucrezi pentru străini e mai complicat, că mai treci prin teste și toate cele – ce voiam să zic e că străinii plătesc mai mult, dar au și pretenția să fii bun, așa că testează mai tare candidații.
  • am tot respectul pentru traducătorii buni care lucrează la 2 euro/pagină, dar personal cred că dacă vrei să câștigi bine la prețul ăsta, trebuie să te axezi pe cantitate, nu pe calitate și inevitabil te rodezi în sensul ăsta
  • nu consider toate cărțile de dezvoltare personală false de la un capăt la altul, ci inaplicabile. Iar cei care scriu de yoga și alte orientalisme poate că-și știu domeniul foarte bine, dar la medicină (și eventual la cunoașterea civilizației occidentale, sau a științei) stau de obicei prost.
  • nu e normal ca un redactor să corecteze în draci traducerea. Traducătorul trebuie s-o facă să arate bine și să fie corectă, redactorul vine și mai șlefuiește pe ici, pe colo – da, e nevoie și de al doilea, oricât de bun ar fi primul, că ceva tot scapă.

Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |