Dragă studentule: sistemul și problemele lui
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
N-are sens să discut despre profesorii de la secția de engleză în parte. Ai ratat și acolo câteva lucruri – de exemplu, dacă Andreea Paris predă gramatica engleză, o face pentru că asta se predă la „Texte”, nu pentru că ea nu știe mai mult. Iar dacă unii profesori au slideshow-uri la clasă, le fac mai degrabă pentru voi, nu pentru ei.
Așa că mai bine discutăm un pic de sistem, pentru că într-adevăr sunt probleme – doar despre problemele lui legate direct de studenți, vreau să zic. Nu vreau să mă bag în subiecte mai subtile, cum ar fi gaura de bani care se creează în zona publicării de cărți și articole.[1]pe scurt, dacă ești curios: profesorii publică articole în reviste de specialitate care se vând pentru mulți bani. În urma publicării, au anumite avantaje când e vorba de obținerea unui … Continue reading Vreau doar să vorbesc deserviciile făcute în mod direct studenților.
1. Studenții sunt tratați ca niște copii.
Din punctul meu de vedere, trecerea liceu-facultate nu e suficient de abruptă. Încă ai profesori care se enervează când nu predai eseurile, încă se dau cursuri din care se poate învăța fix ce trebuie pentru examen și mi s-a întâmplat în anul I să mă trezesc cu colegi care credeau că „proiectele” pot fi copiate de pe net.
Eu aș zice așa: e treaba studentului ce face, profesorii ar trebui să pună la dispoziție materialele de curs și condițiile de la începutul anului, fără supărări, fără certuri. Să știi clar că eseul x valorează n% din notă și că primești z% penalizare pentru fiecare întârziere.
Pentru plagiat în eseuri, cred că s-ar putea aplica penalizările alea teribile de care auzeam uneori, cu restanțe automate sau exmatriculări.
Ar trebui și să vă obișnuiți mai mult cu realizatul de proiecte și cu munca reală, în care să descoperiți voi de capul vostru chestii, să veniți cu idei. Toată școala e o memorare – facultatea n-ar trebui să fie la fel.
Toți cei care ajung la facultate sunt adulți, metodele ar trebui să corespundă. Și mai permisiv, în sensul în care să nu vină cineva să te tragă de urechi că nu ți-ai făcut nu știu ce chestie, și mai strict, în sensul în care să și plătești clar că n-ai făcut-o.
2. Ar trebui să vi se prezinte lumea academică.
Serios, ar trebui să-i ia cineva pe boboci și să le zică ce fac profesorii, care sunt gradele lor profesorale și de cercetare, cum se publică un articol într-o revistă de specialitate, cum și cu ce scop se realizează proiectele de cercetare – chestii de-astea.
Nu de alta, dar tu nu le știi și nici eu nu le-am știut până când nu mi-a povestit mătuș-mea de ele (ea fiind doctor și cadru universitar). Știam ceva, dar prea vag – și e cam aiurea să fii la facultate și să n-ai habar de jumătate din lucrurile care se întâmplă sub nasul tău.
3. Ar trebui conducători mai buni.
Nu știu exact a cui responsabilitate e să discute cu profesorii despre cursurile pe care le predau, dar acel cineva nu-și prea face datoria. Cursurile variază enorm din punctul de vedere al calității și al potrivirii în context, lucru care nu e în regulă.
De exemplu, când eram eu la masteratul de studii culturale britanice, cineva a aranjat să avem și niște cursuri predate de profesori de la ASE, pentru că se ceruse ceva mai multă ancorare în lumea reală. Ei, a venit o tipă să ne țină un curs de comunicare în afaceri în care ne-a predat engleză ca la ASE. Am încercat să o convingem că eram toți vorbitori de engleză, ba chiar vorbitori excelenți de engleză, dar nu s-a putut. Ea ne zicea ce înseamnă _put it in a nutshell _sau I’ve heard it on the grapevine.
Cineva, poate coordonatoarea noastră de la masterat, Mihaela Irimia, ar fi trebuit s-o convingă că aveam nevoie de informațiile despre afaceri, nu de cele de engleză, dar nu.
Și nu a fost singurul caz de ciudățenii absurde. Ok, ai încredere în profesori – dar până unde? E ok să-ți bați joc de timpul studenților?
4. Ar trebui o legătură mai puternică cu exteriorul.
Mediul universitar trăiește destul de rupt de realitățile exterioare, lucru pe care îl simt cel mai tare acum. Și nu mă refer la faptul că am avut la masterat un curs despre doctrina iubirii în perioada medievală în zona Angliei sau alte cursuri de care ai crede că n-ai avea nevoie niciodată. Dimpotrivă, mă pot gândi la câteva utilizări ale misticismului medieval în câteva domenii.[2]Poți să scrii o poveste cu tema asta sau poți să scrii o carte de New Age bazată pe Old Age atât de vechi încât nu-l mai știe nimeni.
Dacă ai informații interesante și obscure, le poți folosi în fel și chip în funcție de necesități, dacă ai un pic de creativitate. În schimb, dacă informații prea generale sau depășite, nu prea ai ce face cu ele. Am avut un curs despre traduceri. Un semestru întreg despre cum o traducere poate fi mai fidelă sau mai adaptată. Nimic despre o serie lungă-lungă de lucruri cu care mă confrunt în munca de zi cu zi, gen cum decizi când să adaptezi o traducere sau să fii fidel originalului sau diferența dintre traducere și transcreare. Nu mai vorbesc de subtilități gen traduceri de jocuri sau software în general, în care poți primi la tradus lucruri pline de variabile în care tu scrii ceva gen „Ai câștigat o {0}” și te poți trezi cu „Ai câștigat o telefon”.
Eu vorbesc de traduceri pentru că ăsta e domeniul meu, dar aceeași problemă o aveau și alte cursuri. Unele au aplicabilitate practică, dar profesorii nu au experiență în aplicarea lor și se simte. Nu e neapărat vina lor, pentru că de obicei nu ești și cadru didactic, și angajat într-o firmă pe undeva, dar poate că s-ar putea face ceva în privința asta.
Sunt multe lucruri care s-ar putea face în lumea universitară pentru a îmbunătăți situația pentru toți. Din când în când îmi mai vine în minte câte unul – și sunt sigură că am ratat unele aici.
De fapt, sunt multe lucruri în toată societatea noastră care s-ar putea face pentru a îmbunătăți situația pentru toți. O să ai tot timpul din lume să le vezi puțin mai încolo, când intri în câmpul muncii și începi să te lupți cu morile de vânt.
Nu cred că e aici locul să dezbat eu ce aș face pentru mediul academic – e o discuție largă, pentru o dezbatere pe măsură ar trebui să se strângă multe capete luminate și să discute problemele din toate punctele de vedere. În primul articol, îți spuneam că Sorana Corneanu avea puncte de vedere pe care studenții de la protest nu le vedeau – sunt sigură că sunt o grămadă de lucruri pe care nu le văd nici eu și nu-mi propun aici să pun toată lumea la cale și să ofer soluția definitivă la problemele universității.
Câteva sfaturi, unele reiterate:
- Gândește mult și la rece înainte să vorbești public. În privat îți permiți să ai scăpări, în public poți fi taxat pentru asta mult mai mult.
- Încearcă să vezi problema din mai multe unghiuri înainte să te avânți s-o discuți. Lasă-ți loc să greșești, pentru că uneori o să ratezi diverse puncte de vedere.
- Fii atent când cercetezi ceva și nu lăsa părerile preconcepute să te influențeze atât de mult încât să citești „alb” și să vezi „negru” (vezi: ce ziceai de Focșeneanu și Raianu)
- Poartă-te cu un minimum de respect față de toți oamenii. Nu doar când merită, ci mereu – așa se poartă oamenii decenți. „Alții fac la fel” nu e o scuză.
- Învață de parcă ți-ar păsa personal de ceea ce înveți. Dacă profesorii nu-ți oferă destul, încearcă să te descurci și pe cont propriu, pornind de la ce zic ei.
- Învață să ceri politicos și să pui întrebări când ți se pare că ceva nu e în regulă. De multe ori s-ar putea să fii ajutat.
În rest, o să las aici și ultima parte a mesajului tău, cea cu profesorii de engleză, ca să fii mai ușor de depistat dacă vrea vreunul dintre profesorii tăi să te ia la discuții. Mai ales că parcă studenții la japoneză erau distribuiți în mai multe grupe la engleză, sau greșesc?
Deea Paris, știu că n-am mai vorbit de când eram amândouă la masterat la BCS, dar dacă dai pe individ(ă) să-mi dai și mie de știre, că mă roade curiozitatea.
Finalul mesajului studentului:
SECȚIA DE ENGLEZĂ
Dintre profesorii de limba engleză, atâția cât cunosc, numai unul nu este pedant. Asta înseamnă că veți avea de învățat tot soiul de informații irelevante pentru înțelegerea unei limbi care, la urma urmei, se rezumă la gramatică și vocabular, informații precum categorii funcționale, morfem, lexem etc. Profesorii nu pot preda fără ajutorul foilor. Chiar și dna. Daniela Brown, ajunsă la senectute, preda nerușinată cu ajutorul proiectorului! Vi se va cere mult și vi se va da puțin…
Ajunsă la vârsta „înțelepciunii”, la senectute, cum spuneam, Daniela Brown nu-și poate prezenta lecțiile fără ajutorul textului. Informațiile din cursuri sunt atât de neomogene, încât lasă impresia unui mozaic, câte puțin de aici, câte puțin de colo…de pildă, când vorbește despre comedie, nu oferă în cursurile dumneaei o imagine de ansamblu asupra genului literar, ci schițează niște idei, ca și când ar lua notițe.
Cealaltă jumătate a cuplului, James Brown, un venetic rătăcit pe meleagurile noastre, e încă și mai incompetent, nu predă nimic, lecțiile lui constau în niște prezentări generale și seci pe bază de dialog și în recitarea unor texte…cu toate acestea, are pretenția de a-i scrie referate originale, de vreo trei file, pe o temă foarte specifică, ce, în mod normal, s-ar restrânge la câteva propoziții.
Andreea Paris este…sub orice critică! Predă gramatică engleză, citind-o sau scriind-o la tablă după foi. Gramatică engleză, de atâția ani și nimic mai mult! Cu alte cuvinte, veți avea în fața voastră o femeie, profesor universitar, zâmbăreață, drăguță (cel mai probabil ca să-și mascheze incompetența) care, predând, va părea asemeni unei eleve care prezintă profesorului său…TEMA! Nu va ști să vă înlăture nedumeririle și uneori nu vă va înțelege nici întrebările (situație la care am asistat și eu).
Ruxandra Vișan, o matahală de femeie, are același obicei prost de a preda după text, ca un handicapat care se sprijină pe cârje. Îți va băga pe gât, vorba vine, o carte a cărei autoare este, bineînțeles, și dumneaei, speriindu-te că trebuie să memorezi pentru examen niște definiții de la coadă. Le-am învățat și…ce credeți? La examen nicio definiție de acest gen! Cursurile sunt neomogene, amatoricești, nici măcar scrise într-un format pentru a fi imprimate! Profesoara de seminar la cursurile ei este o tinerică, Ana Panaitescu, care nu va reuși să rezolve toate foile cu exerciții, deși va fi întro continuă întrecere cu ele, când nu se odihnește. Nu știe să explice.
Cu vocea sa litanică, domoooală, Dragoș Manea e bun de somnifer. Dintre toți profesorii catedrei de engleză, e probabil cel mai slab pregătit. Predă liber și prost, cursurile lui se rezumă la câteva observații foarte generale. Are pretenția ca la examen să-i fie scris un referat de o foaie jumătate, nu mai mult. Ne-a precizat clar: „nu mai mult!”. Îi este lene să și corecteze. Rușine!
Acestea fiind spuse, am încercat să fiu cât mai obiectiv și cât mai elocvent, să întrebuințez cuvintele cele mai potrivite pentru a isca și în sufletul vostru aceeași repulsie pentru fenomenul FLLS și BUCUREȘTI. Dacă ați parcurs aceste rânduri, sper ca experiența mea, pe care am împărtășit-o cu voi, să vă convingă să ocoliți aceste două locuri decăzute, întrucât anii sunt puțini, anii tinereții sunt și mai puțini și este păcat să ardă în prezența unor persoane de toată scârba. Dacă ați parcurs rândurile mele, multe câte au fost, vă rog să-mi mai acordați câteva secunde pentru a grăi, pentru a vă transmite și un călduros…mulțumesc!
References
↑1 |
---|