Într-o seară am ieșit să lucrez de-afară, pentru că prea am stat închisă în casă cât a fost ger. M-am dus la Cafetecă, care e unul dintre acele locuri mișto din Brașov unde chelnerii sunt simpatici, prizele merg și netul e disponibil 99,9% din timp. Și cafeaua e bună. Era o înghesuială de nedescris, dar mi-am găsit un loc pe acolo și m-am pus pe treabă.

Lucram la un text care, în engleza lui originală, își pierduse cumva semnele de punctuație și literele mari de la începutul frazelor, așa că semăna cu o poezie contemporană pe cale să câștige premiul Uniunii Scriitorilor. Probabil că aveau să-l repare în engleză, dar era urgent să fie tradus, deci csf? n-ai csf.

La una dintre mesele de lângă s-au așezat doi bătrânei simpatici, cu un aer mucalit și bărbi remarcabile, care s-au pus pe discutat. La un moment dat, unul dintre ei zice:

„Eh, și-a lăsat barbă ca să pară mai matur, știi cum e.”

M-am uitat la ei și la bărbile lor mai mult albe decât grizonante și m-am amuzat un pic, imaginându-mi un al treilea bătrânel, lăsându-și barbă ca să pară mai matur și să-l ia lumea în serios. Apoi m-am întors la ale mele, pentru că textele accidental post-moderniste nu se elucidează singure.

La un moment dat, unul dintre bătrânei vorbește mai tare și îmi atrage iar atenția.

„E o rețetă de tăiere a găinii,” spune el. „Știi cum e aia?”

„Nu,” zice celălalt.

Asta trebuia s-o aud și eu, că prea o zicea cu aerul că urmează o poveste ca-n Caragiale. Am ciulit urechile, dar fix atunci s-a decis el să coboare volumul, iar ceilalți din local să vorbească mai tare.

„…ei, și după ce a băut pălinca…” am auzit, „…fugărea găina prin curte și…” Și ce? Că nu prindeam. „…a prins-o, dar ce să vezi? S-a uitat așa la ea și…”

Aveam impresia că înțelegeam povestea: te îmbeți, încerci s-o prinzi, alergi după ea prin toată curtea și la final îi dai drumul, că ți s-a și făcut milă de ea. Doar că fix când credeam eu că am priceput totul și mă aplecam mai tare în față ca să aud finalul, bătrânelul numărul doi a spus clar și răspicat în limba engleză:

„What about the sex?!”

 

Și pe urmă iar vorbeau prea încet ca să-i aud prin hărmălaia din cafenea și în curând râdeau veseli, în timp ce eu rămăsesem ca trăsnită: what about the sex?! Cum naiba reușiseră să ajungă de la un țăran care fugărea beat găina la „cum rămâne cu sexul?!”

N-o să aflu niciodată.

Cine știe, poate au observat că era o fată la masa vecină care își băga nasul într-o conversație care n-o privea (în loc să-și vadă de laptopul ei) și s-au gândit să-i joace o poznă. Așa, ca să se-nvețe minte.