De ce să nu scrii ca Tolkien, chiar dacă scrii fantasy

Mă întrebam la un moment dat de unde vine obsesia scriitorilor și traducătorilor de fantasy din România de a băga cuvinte învechite pe unde apucă, de spui că toată lumea e musai Tolkien. Și pe urmă m-am prins: pentru că nu e foarte clar de ce Tolkien e Tolkien și se descurcă atât de bne cu limbajul pompos/arhaic… și de ce nu toată lumea trebuie să fie Tolkien.

John Ronald Ruen Tolkien era filolog. Ba mai mult, era profesor de literatură, specializat în perioada medievală. Era un om care putea citi Beowulf în original – ba l-a și tradus. Pentru cine nu știe, Beowulf e probabil cel mai vechi poem lung scris în engleza veche și arată așa:

Dacă vi se pare că nu-l puteți citi din cauza fontului, iată cum arată varianta transcrisă:

Hwæt! Wé Gárdena      in géardagum	
þéodcyninga      þrym gefrúnon·	
hú ðá æþelingas      ellen fremedon.	
Oft Scyld Scéfing      sceaþena þréatum	
monegum maégþum      meodosetla oftéah·	
egsode Eorle      syððan aérest wearð	
féasceaft funden      hé þæs frófre gebád·	
wéox under wolcnum·      weorðmyndum þáh	
oð þæt him aéghwylc      þára ymbsittendra	
ofer hronráde      hýran scolde,	
gomban gyldan·      þæt wæs gód cyning.

Tolkien a avut și ambiția de a scrie poezie în stilul în care scriau cei de pe la anul 900, când rimele nu erau la modă, dar aliterația da, iar versurile erau împărțite în două. Așa a ajuns să înceapă să scrie inclusiv un poem despre regele Arthur, care sună cam așa:

Dark wind came driving   over deep water,
from the South sweeping   surf upon the beaches,
a roaring sea   rolling endless
huge hoarcrested   hills of thunder.

Ce vreau să spun e că Tolkien era un om al cărui domeniu de studiu era vechiul. Ba mai mult, avea o pasiune pentru lucruri apuse în urmă cu vreun mileniu, în parea întunecată a epocii medievale. Știa vremurile, știa mitologia, știa regulile după care se scria atunci. Așa că putea să sune autentic.1)Apropo, Middle-Earth? V-ați întrebat vreodată de ce Stăpânul inelelor se peterce în Pământul de Mijloc și habar n-avem ce există în rest? Ei, Middle-Earth are legături etimologice clare cu Midgard, tărâmul oamenilor din literatura nordică (Asgard, unde sunt zeii ca Thor, Odin și Loki era alt tărâm, de exemplu).

Să încerci să imiți stilul lui Tolkien fără să ai pregătirea lui e ca și cum aș încerca eu să scriu un personaj bucureștean: „Bă fraiere, ej nebun, hai să băgăm o shaorma cu dă toate că îi dăcât 10 lei. Ce Lipscani, bă, ești dus, e o stație de metrou până acolo și e nașparliu la ora asta, nu-i nimic deschis și pă bune că mi să strânge stomacul de foame și ăla de face shaorma aici e boss de boss. Nu, bă, mi-e o lene maximă să mă duc până la dracu-n praznic și aici e super tare, nuș ce te deranjează.”2)A trebuit să revin să corectez, pentru că scrisesem „nu-i dăcât” din pur reflex.

…#superautentic, sunt sigură.

Așa. Și atunci, cum poți să scrii fantasy cu dragoni, într-o lume paralelă, fără să bagi la tot pasul jilțuri, pocale, oameni care spun „rogu-vă”, cuvinte ca „a muștrului” folosit cu sensul de „a antrena soldați” (pe care nu-l știe nimeni, dar care există în dicționar) și alte chestii care i-ar face pe străbunicii noștri să râdă cu lacrimi, că prea sunt folosite aiurea? Nu e lipsit de credibilitate dacă ai ființe magice care vorbesc modern?

Păi, dacă scrii de regate imaginare, dragoni, elfi, sânziene și ce-o mai fi, nu e ca și cum toate creaturile astea ar fi existat cu adevărat și ar fi învățat să vorbească la un moment dat când româna era după „i pak”, dar înainte de „scaun” și „pahar”. Poate că spadasinii, regii și dragonii vorbesc limba care se vorbește curent la ei. Tradusă cu vorbirea curentă de la noi.3)Oricum, limba din vremea medievală de la noi e moartă și îngropată. Deși brusc îmi dau seama că ar fi mișto ca un elf să dea raportul cu „I pak, domniia ta, au venit niscaiva călători pre râu în jos”.

După cum demonstrează străinii încontinuu, magia poate fi și veche, și nouă ca în cărțile de fantezie urbană. Poate fi în universuri paralele care n-au legătură cu lumea noastră, în universuri legate de al nostru, în universul nostru. Pot fi axate pe stil și imitând vechiul. Pot crea lumi într-un mod științific și exact, cu un stil foarte simplu și în limbaj modern.

Gama e foarte largă. Tolkien era îndrăgostit de cărți vechi și de lingvistică, dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să scrie poezie cu aliterații și să inventeze limbi noi. E în regulă să descoperi că stilul lui pur și simplu nu ți se potrivește și că tu ai altul, că pe tine te pasionează altceva. Când începi să scrii, te ajută mult să imiți ce au făcut alții, dar la un moment dat e timpul să vezi dacă tot ce ai imitat chiar ți se potrivește și să începi să faci schimbări sau inovații.

References   [ + ]

1. Apropo, Middle-Earth? V-ați întrebat vreodată de ce Stăpânul inelelor se peterce în Pământul de Mijloc și habar n-avem ce există în rest? Ei, Middle-Earth are legături etimologice clare cu Midgard, tărâmul oamenilor din literatura nordică (Asgard, unde sunt zeii ca Thor, Odin și Loki era alt tărâm, de exemplu).
2. A trebuit să revin să corectez, pentru că scrisesem „nu-i dăcât” din pur reflex.
3. Oricum, limba din vremea medievală de la noi e moartă și îngropată. Deși brusc îmi dau seama că ar fi mișto ca un elf să dea raportul cu „I pak, domniia ta, au venit niscaiva călători pre râu în jos”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *