Cum convingi oamenii să se uite la mai puține seriale

Pasul 1: Te duci la oamenii de cultură din România și îi rogi frumos să-ți acorde câteva minute ca să înregistrezi un mesaj pro-cultură.

Pasul 2: Te duci în Parlament și îi pui pe toți cei de acolo să voteze pentru adoptarea unei legi pro-cultură. Te bazezi pe faptul că nu citește nimeni legea înainte s-o voteze (legile curente sugerează faptul că acest lucru e posibil).

Pasul 3: Te duci la Netflix, la HBO GO și la toate canalele românești care dau filme și seriale și le zici că noua lege pro-cultură spune că, înainte de fiecare episod sau film trebuie să bage un clip pro-seriale în care să se încurajeze consumul de cultură video.

Pasul 4: De fiecare dată când cineva din țara asta vrea să se uite la un film sau un serial, îi apare în față Liiceanu, Cărtărescu, Pleșu, Manolescu sau alt om impotrant de cultură care zice lucruri ca, „Oameni buni, uitați-vă la seriale! Serialele sunt importante! E bine să vă uitați la seriale, bucurați-vă de ele, vă rog eu mult!”

Pasul 5: Scrisul mic din legea pro-seriale spune că măcar fiecare al șaselea film sau episod văzut trebuie să fie unul cu valoare culturală, așa că după cinci episoade de „Game of Thrones”, bagi unul din „Decalogul” lui Krzysztof Kieślowski. Te uiți la Star Wars? Bagi și un film de Alejandro Jodorowsky când ți-e lumea mai dragă.

Pasul 6: Până la sfârșitul anului se va forma un nucleu dur de „fani de materiale audio-vizuale” care va preamări cultura excepțională a televizorului, în timp ce restul lumii va migra spre alte forme de entertainment mai puțin chinuitoare. Cum ar fi jocurile video sau cărțile.

Această postare este sponsorizată de urletul lui Gabriel Liiceanu, care mă face și pe mine să urlu. N-am fost la Bookfest anul ăsta, dar ultimul lucru pe care vreau să-l aud la un eveniment de carte e vechea plângăceală că lumea nu citește.

Zic că e o veche plângăceală pentru că am tot auzit discul ăsta stricat la lansări de carte și alte evenimente. Scriitorii și editorii vin și urlă că cititorii sunt de vină pentru că nu se vând cărțile, iar eu zău că aud cum bate viscolul eșecului pe acolo – „N-am succes, n-am succes, mor de foame, n-am succes.” Dacă vine un traducător și mă imploră în genunchi să-l iau pe proiect pentru că nu are niciodată de lucru, mi se aprinde beculețul de alarmă. Dacă mă imploră un bucătar să vin la el la restaurant pentru că niciun client nu se întoarce vreodată acolo, n-o să merg nici eu. Deci de ce, pentru numele lui Dumnezeu, aș citi la îndemnul cuiva care mă prinde când vreau să cumpăr cărți și începe să se plângă că lumea nu citește, eventual în timp ce încearcă să-mi vândă volumele lui?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.