Cartea de azi, ediția Mac Gregor: „Cronicile antice ale Angliei” de Wallerand de Wavrin

[Notă: Această postare este scrisă de mac gregor]

Pe la 1450, o corabie straina ancoreaza langa o cetate ruinata pe malul Marii Negre, denumita Mangalia. Cavalerul burgund care conducea expeditia vrea sa afle mai multe despre loc, si intra in discutii cu marinarii. Tot ce stiau despre locurile astea era din legenda, ca pe aici au coborat mai demult amazoanele, si ca in interior se spune ca ar fi niste munti, dar nimeni nu a fost vreodata sa vada ce e in spatele lor.

Cavalerul era un nobil din Burgundia, comandantul unei flote venite sa il ajute pe Iancu de Hunedoara impotriva turcilor.

Fiindca armata nu se stransese iar Iancu era ocupat in alt conflict, flota lui Wallerand s-a unit cu o trupa de romani pe care ii conducea chiar fiul voievodului Vlad Dracul. Wallerand era considerat egal ierarhic cu fiul lui Vlad Dracul, asa ca au luptat cot la cot. Au atacat orasele turcesti de pe malul Dunarii, acolo unde simteau ca au sanse.

Nici o alta carte nu mi-a dat o senzatie asa de clara a legaturii cu stramosii. Romanii sunt descrisi ca luptatori excelenti, care se bateau foarte curajos cand era momentul, nu luau nici o situatie de de buna si verificau inainte.

La un moment dat, toata flota se adunase si astepta sa atace Dristra. Dar cardinalul care conducea nominal atacul intarzia. Pe corabia lui, se vedea ca legase un om de maini si il suspendase in aer. Timpul trecea si lumea incepea sa bombane – “noi ne pierdem sansa aici si cardinalul acum si-a gasit sa isi disciplineze oamenii”.

Corabia cavalerului nostru s-a apropiat intr-un sfarsit sa il intrebe ce face. La care cardinalul a ras usor si le-a spus ca intarzie si ca face foarte bine ca intarzie. Romanii nu luasera de buna ca orasul era neaparat, ci organizasera frumos o panda in jurul zidurilor ca sa afle cum e treaba de fapt si au prins un turc care se furisase la la pescuit in afara cetatii. Supus la cazne, marturisise ca o intreaga armata turceasca statea pitita in oras, asteptandu-i sa atace. Asa, armata turceasca a trebuit sa atace prima si n-a reusit nimic.

La un alt asediu, cavalerul a fost lovit de o raceala sau o pneumonie, care l-a taiat atat de puternic incat nu mai putea sa stea in picioare si a bolit in cabina lui multe zile. Atunci a ajuns si Iancu de Hunedoara la flota, si a coborat in cabina sa il viziteze. Prima data n-a izbutut sa intre din cauza armurii de pe el, intrarea fiind stramta. Apoi s-a intors cu suita dupa ce s-a schimbat, l-a incurajat si i-a adus niste vin de ghimbir. Vazand ca nu poate ridica cupa, i-a dat personal sa bea, iar el saracul a trebuit sa bea, desi stia ca ii va face rau la stomac, ceea ce i-a si facut.

In cateva pagini, tipul descrie foarte multe momente faine. Iti dai seama cat de mult au pierdut romanii pentru ca nu prea stiau carte si nu au putut scrie niste cronici de lupte ca ale lui Wavrin. Cate fapte si povesti interesante s-au pierdut.

O recomand 100% – cautati-o in Calatori straini despre Tarile Romane vol 1.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.