Chiar dacă am povestit într-o serie de trei articole cât de mult mi-a plăcut cartea asta și sunt de acord cu faptul că e o capodoperă a literaturii universale, parcă tot n-aș fi scris chestia asta pe coperta ei. Deși poate că merită strigată ideea de pe vârful blocului.

Povestea a fost scrisă acum o mie de ani la curtea imperială japoneză și acolo se și petrece acțiunea. Genji e un prinț născut dintr-o concubină de rang inferior, dar care este considerat perfecțiunea întruchipată, un adevărat ideal masculin. Poate tocmai de aceea, are o mulțime de aventuri cu doamne de rang nobil, care sunt mai mult sau mai puțin căsătorite cu alți bărbați.

Dincolo de aventurile romantice, „Povestea lui Genji” e un tur de forță al rafinamentului și eleganței, în care lucrurile nu se spun direct, ci se sugerează prin poezii scurte și se trimit prin mesageri complici. Mai mult de-atât, e și o meditație asupra vieții și a efemerității.

Ar fi prea multe de zis, dar n-o să intru în detalii. Traducerea în română n-am citit-o, dar e disponibilă în română în traducerea Angelei Hondru pe Libris și eMag. În engleză există în mai multe traduceri, dintre care cred că prima e disponibilă gratuit undeva pe net, dar n-o recomand pentru că e tradusă în vremuri străvechi și e lemnoasă rău. Varianta pe care o am eu acasă și pe care o recomand călduros e cea de Dennis Washburn, disponibilă pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.