Roxana-Mălina Chirilă

Cum să nu blufezi

Tags:

Eu: O să-l las pe Feri în living.
El: … I-ai zis ferigii „Feri”? :)))
Eu: Da! E varianta scurtă de la „Ferenc”.
El: Știu, știu.
Eu: Ce, știi vreun Ferenc?
El: Dar tu?
Eu: Cum să nu. (încercând să-mi amintesc de vreun Ferenc și zicând primul nume care-mi trece prin minte) Pe Molnár Ferenc.
El: Pe cine?
Eu: Nu-l știi tu. E… (pauză absolută în capul meu) …un colaborator al maică-mii.
El: A, da?
Eu: Da.

…după 5 minute, în care l-am căutat pe net pe Molnár Ferenc pentru că efectiv nu-mi aminteam dacă e inginer sau topograf (maică-mea e arhitectă), ca să-mi dau seama că nu e nici una, nici alta, ci unul din marii autori maghiari, că a murit în 1952, că am citit cartea lui, „Băieții din strada Pál”, când eram mică și că mi-a plăcut atât de mult încât am cumpărat-o acum câteva luni și e pusă relativ vizibil în bibliotecă…

Eu: Așa. E un colaborator postum al maică-mii, au lucrat împreună la planul urbanistic zonal pentru strada Pál și ceva maidan de pe acolo.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |