Roxana-Mălina Chirilă

Media, COVID-19 și statistici

Acum vreo două săptămâni spuneam că mă uit pe statisticile legate de COVID-19 din alte părți și că dădusem peste niște grafice interesante. Mai exact, mă uitam pe cum a crescut numărul total de morți din anumite zone în perioada asta față de perioadele anterioare.

Vă dau un screenshot cu graficele actualizate din The New York Times:

Grafice morți în lume, New York Times

Singurul motiv pentru care dau graficele astea în loc să pun doar linkul către ei e că am descoperit că multă lume e incapabilă să dea clic pe linkuri. Deci… ok, screenshoturi.

Zona albastră din grafice reprezintă media istorică a morților în zona respectivă. De ce media istorică? Pentru că, deși nu poți prezice cu siguranță când moare o persoană, la nivel de mase e relativ previzibil câți mor într-o perioadă și din ce cauze, cât timp nu apar situații excepționale. Până și accidentele rutiere sunt cât de cât previzibile – nu ai 100 de morți pe șosele într-un an și 100.000 de morți pe șosele în anul următor. Singura chestie ieșită din comun acum e COVID-19, deci graficele astea ne arată care e impactul bolii la nivel general.

În UK, de exemplu (primul grafic), vedem o creștere vertiginoasă. În New York (ultimul grafic), la fel. În Norvegia și Danemarca nu există mari diferențe.

Un screenshot cu datele în tabel, tot de la The New York Times:

Tabel morți în lume, New York Times

Prima coloană e zona, a doua e creșterea procentuală a numărului de morți, a treia e creșterea efectivă a numărului de morți, a patra e numărul de morți raportate ca fiind cauzate de COVID-19 și a cincea e diferența între numărul de morți totale din perioada asta și cele raportate ca fiind din cauza COVID-19.

Ce (nu) ne spun datele astea?

  1. Există o oarecare marjă de eroare în privința mediei, deci nu putem ști absolut sigur fix câte morți a cauzat pandemia, fie direct, fie indirect.
  2. Probabil că există oameni netestați care au murit de COVID-19 în anumite zone (de exemplu, în UK).
  3. Dar nu înseamnă că toți cei care au murit în exces au murit neapărat pentru că au făcut COVID-19. În US, de exemplu, din cauză că s-a crezut o vreme că anumite medicamente ajută la vindecarea COVID-19, medicamentele respective au dispărut de pe piață și n-au mai ajuns la cei care aveau nevoie de ele pentru că aveau alte boli. Sau oamenii au murit pentru că au încercat să se „apere” cu leacuri după ureche care le-au făcut mai mult rău.
  4. Datele ne spun că virusul poate să omoare oameni destul de repede, mai ales dacă scapă de sub control (UK, New York).
  5. Dar nu ne spun nimic despre România.
  6. Și nu ne spun nici despre cum se simt acum cei care au depășit boala. Faptul că nu mai au COVID-19 nu înseamnă că sunt bine, sănătoși tun. Am auzit că mulți au probleme cu plămânii și după ce virusul a depus armele, dar nu putem ști de aici câți.

Astea fiind zise, am așteptat pe cineva care să facă același gen de grafice și pentru România. Și, în sfârșit, au făcut-o cei de la Recorder.

Statisticile României și ce ne spun ele

Pun două grafice, unul dintr-o zonă foarte afectată (Suceava), altul dintr-o zonă foarte puțin afectată (Harghita):

Evoluția deceselor în județul Suceava, aprilie, RecorderEvoluția deceselor în Harghita, aprilie, Recorder

Spre deosebire the cei de la The New York Times, oamenii de la Recorder au luat decesele din aprilie din anii trecuți și din 2020.

După cum se vede, diferențele sunt… sincer, nu foarte mari. Chiar dacă toată lumea știe de dezastrul de la spitalele din Suceava și despre cât de tare au scăpat situația de sub control, creșterea numărului de decese față de aprilie 2019 e de 20%. Și, după cum spun cei de la Recorder, de 30% față de media ultimilor cinci ani.

Ce (nu) aflăm de la Recorder?

  1. Titlul articolului fiind „Cum a evoluat mortalitatea în luna aprilie: cifrele care demontează teoria „ar fi murit oricum””, aflăm că cei de la Recorder au un click baitist de serviciu care le scrie titlurile.
  2. Textul articolului fiind mai degrabă echilibrat și argumentat, probabil direcția de click bait e impusă de sus.

Dar la modul mai serios, fluctuațiile fiind destul de mici, ar fi prins bine să vedem cum evoluează situația în județele astea și în restul anului. Cei de la Recorder spun, pe bună dreptate, că media fluctuează în funcție de perioada anului, deci comparația cu aceeași perioadă a anului e cea mai relevantă… dar dacă am avea grafice cu tot anul pentru ăștia cinci ani, am putea vedea dacă numărul de morți e în general pe o pantă ascendentă în Suceava.

În linii mari, însă, ce putem vedea e că situația de la noi e, într-adevăr, mult mai ușoară decât cea din alte părți.

Unii citesc asta ca însemnând că virusul e o nimica toată, o furtună într-un pahar cu apă, dar putem să ne uităm la SUA, UK, Italia, Spania, Olanda și Belgia ca să vedem că lucrurile puteau fi grave. (Și încă mai pot fi.)

Rămân două posibilități:

  • exceptionalismul poporului român, pe care toate relele îl ocolesc, inclusiv bolile;
  • am făcut noi ceva.

Acuma, există o posibilitate ca într-adevăr să avem un avantaj față de Occident: unii spun că s-ar putea ca vaccinul anti-tuberculoză care se face pe la noi să ajute și contra COVID-19. Nu e sigur că se întâmplă așa, pentru că lucrurile astea trebuie verificate, nu pică cunoașterea în capul oamenilor deștepți prin grație divină.

Oricum, parcă nu e genul de teorie pe care vrei să te bazezi foarte mult, pentru că dacă te înșeli, omori o grămadă de oameni.

Dar am și făcut ceva. S-au oprit rapid adunările mari. Unele cafenele și restaurante și-au închis ușile chiar dinainte să fie dat vreun ordin. Încă de când se știa doar de vreo 400 de cazuri, s-au interzis adunările de peste 3 persoane. S-au închis rapid școlile. N-a durat foarte mult până când am început toți să stăm acasă și să ieșim doar cu declarații.

Măsurile poate că par exagerate acum, dar să nu uităm:

  • aveam o grămadă de oameni veniți din alte țări, inclusiv ăla care a fost în Israel, s-a întors în țară și a sărbătorit 8 martie dând COVID la toată lumea;
  • nu puteam ști sigur câți dintre cei veniți erau bolnavi și cât de tare respectau carantina;
  • ne-am dat toți seama târziu că anumite țări care nu erau pe lista de risc (Austria, Israel) erau de fapt cu probleme și că nimeni nu le monitorizase;
  • testarea era lentă (și nici acum nu e foarte rapidă);
  • sistemul nostru medical e cum e.

La noi s-a mers pe foarte multă prudență. Se vede pe la americani cum e să te situezi la polul opus: să nu testezi bine, să iei măsuri târziu, să ai încredere că tu scapi. Și să te trezești cu o criză națională mult mai mare, care probabil se va întinde pe mult mai mult timp.

**Nu s-a terminat. Lucrurile o pot lua la vale și la noi. **Dar arată că, în ciuda faptului că avem o grămadă de incompetenți în diverse locuri, în ciuda faptului că ne place să ne plângem, am făcut ceva bine. Oamenii au respectat izolarea suficient încât să nu se îmbolnăvească pe capete unii pe alții și să nu crească rapid numărul de bolnavi.

Despre ziare, site-uri de știri, televiziuni și nu numai

Mi s-a zis că ăia de la Recorder scriu ca dobitocii și stai să vezi ce frumos sunt analizate datele despre Italia sau din alte părți.

Ok. Sfat general: presa românească e de tot rahatul și nu trebuie crezută pe cuvânt. Serios. Dacă se raportează o știre, probabil că s-a întâmplat ceva, dar ori nu e ce spun ei, ori nu e cum spun ei, ori au spicuit informația, ori au învârtit-o.

De mulți ani de zile vorbesc cu presa din țară și din străinătate, de obicei despre MISA, și vă pot zice așa:

  • în România, mi s-a întâmplat să-mi ia interviu o reporteriță care nu știa că Gregorian Bivolaru are o legătură cu MISA;
  • în România, mi s-a întâmplat să scriu un articol pe blog în care să pomenesc o chestie (de exemplu, am vorbit de Coursera când era un site nou și mișto) și să apară o tipă de la ceva ziar și aproape să-mi ceară să-i scriu un articol pe tema asta, ba să-i și explic subiectul;
  • în România, mi s-a întâmplat ca un site de știri să se uite la un interviu dat cuiva din străinătate, să mă citeze, traducând aproximativ din engleză, și să aibă tupeul incredibil de a spune că sunt informații incendiare în premieră;
  • în străinătate, mi s-a întâmplat să vorbesc cu un jurnalist care să creadă că, în comunism, existau la modul uzual proteste de stradă ale minorităților;

Există tot felul de oameni, unii mai profesioniști, alții mai puțini. Pe la noi, s-a cam mers pe ideea de „plătim angajații puțin, facem click bait, câștigăm bani” și s-a dus pe apa sâmbetei profesionalismul. Nu prea se selectează bine subiectul, concluziile par trase uneori de copii de clasa a doua, ziarele gen Adevărul nu sunt decise dacă merg pe CanCan sau seriozitate. E greu să faci treabă bună când oamenii de la vârf ți se opun, și cam am impresia că se opun.

De-asta, știrile se iau cu un dram de scepticism. Tot ce e pe net, mai ales dacă e opinie? Dramul de scepticism.

Eu mă uit așa, dar nu neapărat în ordinea asta:

  • cine dă informația?
  • care e informația?
  • _ce înseamnă _informația?

„Cine” nu se referă la interesele politice din spatele articolelor, ci la sursa informației date. În articolul de la Recorder, informația despre decese nu e dată de cei de la Recorder. Ei doar au sistematizat-o în grafice. Sursa, în cazul de față, este dată de ei ca fiind „direcțiile județene de evidență a persoanelor, care centralizează numărul actelor de deces înregistrate în fiecare lună.”

Pe de altă parte, cei care spun că nu e adevărat că „s-ar fi murit la fel și fără Coronavirus” sunt cei de la Recorder. Afirmația aia le aparține lor, nu celor de la evidența populației.

Am văzut că multă lume confundă autorii. De exemplu, mie mi s-a reproșat că, atunci când spun a mia oară aceleași chestii despre MISA, le declar ca fiind incendiare – eu nu susțin așa ceva, aia e adiția click bait făcută de presă.

Apoi, uneori vrei să verifici dacă informația e redată corect. Se mai întâmplă ca cineva să spună un lucru și presa să reinterpreteze drastic.

Vorbesc acum din amintiri vechi de câțiva ani, dar am auzit că la o facultate de literatură, o studentă protesta că voia să învețe și despre cărți scrise de femei sau minorități etnice, nu doar despre marile cărți scrise de bărbați albi. În schimb, presa a spus că voia să învețe _doar _despre cărți scrise de femei și minorități și deloc despre cărți scrise despre bărbați albi. Evident, cele două poziții sunt complet diferite – eu am învățat și despre cărțile scrise de surorile Bronte, dar asta nu înseamnă că am învățat doar despre cărți scrise de femei sau minorități.

„Care” înseamnă să separi opinia de informație.

Zic cei de la Recorder:

La Buzău e chiar cea mai mică mortalitate din luna aprilie în ultimii patru ani. O explicație poate fi aceea că în această perioadă de izolare s-a murit mult mai puțin în accidente rutiere.

Asta e o opinie, nu o informație. E o posibilitate, dar nu e verificată. Nu e un lucru sigur – chiar și eu mă pot gândi la alternative. Poate că au plecat mulți oameni din Buzău și e populația mai scăzută; poate că oamenii de acolo se omorau des unii pe alții și acum n-au avut voie s-o facă; poate că aveau multe birturi pe marginea apei și oamenii mureau înecați în timp ce se îndreptau beți morți spre casă.

E o posibilitate, asta cu accidentele rutiere, dar nu e o chestie sigură. De obicei, ce ține de intențiile oamenilor e o părere, nu un fapt.

În ce zic eu, eu presupun că șeful de la Recorder vrea click bait, dar poate că jurnaliștii au decis să folosească titlul ăsta cu bună știință. Sau poate că ei chiar cred că au demonstrat ceva fără putință de tăgadă.

Eu _presupun _că cifrele de la noi arată o situație ok, dar poate că viitorul îmi va demonstra că greșesc.

„Ce înseamnă” e o chestie mai complicată decât pare.

Și e foarte important și ce nu înseamnă ceva, după cum ziceam și mai sus. E important să avem date, dar și interpretarea lor e complicată.

De exemplu, „numărul cazurilor de COVID-19 din România” raportat azi la ora 13:00 de Ministerul Sănătății și de MAI ca fiind de 15.588, nu înseamnă că avem 15.588 de bolnavi de COVID-19 pe teritoriul țării în momentul de față. În primul rând, pentru că e numărul cazurilor totale_, _din care s-au vindecat 7.245, deci avem 8.643 de bolnavi… Și în al doilea rând, pentru că toate numerele astea sunt despre oameni care au fost testați și ale căror teste au ieșit pozitive. Numărul real de cazuri este imposibil de aflat, pentru că ar trebui să ne testeze pe toți în același timp și să ne dea rezultatele instantaneu, cu acuratețe de 100%, înainte să se poată schimba situația și să se îmbolnăvească cineva, să se însănătoșească sau să moară.

Sunt multe detalii mărunte care pot afecta imaginea de ansamblu și pe care le avem mai mult sau mai puțin în vedere.

În fine. Ideea e: gândiți un pic lucrurile. Nu trageți concluzii pripite, nu-i lăsați pe alții să le tragă pentru voi. Vedeți unde e informație, chiar dacă opinia e slabă; vedeți unde e doar opinie, bazată pe informații șubrede.

Și feriți-vă să credeți pe cuvânt presa, mai ales dacă e de pe la noi. Hai că într-un The New York Times sau The Economist am încredere că pot scrie un articol bine gândit, mai ales dacă nu e despre politică, dar în Adevărul, Pro TV, Antene, Digi24 și restul n-am.

Ah, și nu luați 100% de bun nici tot ce zic eu. Sunt filolog, naiba știe ce ratez când interpretez date despre pandemie. Probabil că îmi scapă multe și nici nu-mi dau seama de asta.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |