Inițial nu aveam de gând să scriu despre treaba asta, dar văd că se răspândește și pe internetul nostru, din motive pe care din păcate le înțeleg prea bine.

Pe scurt:

• Amanda Gorman e o poetă americană, negresă, 22 de ani, care a fost aleasă National Youth Poet Laureate în 2017, a fost la inaugurarea lui Joe Biden și are 2 volume care au devenit bestselleruri (da, de poezie).
• Marieke Lucas Rijneveld este o scriitoare olandeză, albă, 29 de ani, care a câștigat International Booker Prize. (Bine, zic „scriitoare”, dar Marieke se consideră persoană non-binară; în limba română nu avem un pronume neutru la singular, din păcate, deci treaba asta e inexprimabilă – o să fac acordul cu „ea” pentru „persoană”).
• Editura care are drepturile de traducere în olandeză pentru Amanda Gorman a propus-o pe Marieke Lucas Rijneveld ca traducătoare, iar Gorman a acceptat (posibil cu entuziasm).
• Janice Deul e o activistă olandeză, negresă, care s-a revoltat că o scriitoare albă din Olanda traduce o poetă neagră din America, în loc să se fi găsit o scriitoare neagră din Olanda care să facă același lucru.
• Marieke Lucas Rijneveld a cedat presiunii și și-a dat demisia.

Acuma, lumea vuiește de revoltă, dar vreau să vă atrag atenția asupra unor treburi:

• Nu Gorman a dat-o afară pe Rijneveld.
• Nu editura a dat-o afară pe Rijneveld.
• Scandalul câtorva oameni a făcut-o pe Rijneveld să plece.
• …Rijneveld nu era traducătoare.

Internetul amplifică puterea maselor. Dacă ai un lider de opinie care spune ceva, suficient de mulți dintre cei care-l urmăresc sunt gata să facă ceva în privința asta, chiar și fără să li se ceară expres. Iar dacă ești o persoană privată, care nu are exercițiul de a fi înjurată pentru mai nimic, lucrurile astea te pot afecta.

Într-o lume normală, Rijnveld, editura și Gorman ar fi discutat dacă vor să continue colaborarea și ar fi fost decizia lor, până la urmă. În ce mă privește, consider că morala poveștii e că am ajuns într-o lume în care câștigă cel care urlă mai tare și mai supărat, de partea „corectă” a balanței (unde ce e „corect” depinde de la situație la situație). La ei e vorba de activiști de stânga… sau de oameni „de dreapta” sau de fani ai unor personalități. La noi, să te pună dracu’ să devii inamic de Antena 3 sau Pleșu sau USR (lista nu e exhaustivă).

Altfel, în ce privește traducerile și calitatea lor… eu aș fi mai mulțumită dacă nu s-ar presupune că un scriitor bun e automat și un traducător bun. Sunt meserii diferite – ambele lucrează cu cuvinte și cu creativitate, dar diferă prin părțile esențiale. Normal că nu se exclud reciproc, ba chiar se ajută, dar e la fel cum e și cu limbile romanice: e mai ușor să înveți italiană dacă ești român, dar simplul fapt că ești român nu te face să vorbești italiană. Adaugi la asta faptul că Rijneveld ar fi spus că nu vorbește foarte bine engleza și, mno, e complicat.

Dar pe de altă parte, singurul motiv pentru care ne pasă acum de acest subiect e că ne place să ne uităm la vestul decadent și la scandalurile lui. Altfel, e vorba de traduceri de poezie în olandeză, când nici de traducerile de poezie în română nu prea ne pasă, la modul general. Sigur, sunt unii cărora le pasă și care urmăresc poezia internațională, dar restul ne uităm ca la un scandal de dopaj în caber toss – fără să știm „sportul”, doar pentru că e o știre virală. Nu știm ce se mai întâmplă acolo și cum arată lumea respectivă, doar vedem scandal și ne uităm.

Putem da vina pe „politica PC” ca să ne simțim bine că la noi nu e așa și să blamăm vestul decadent pentru alegerile lui, putem să ne batem capul și să ne informăm cu privire la toți actorii acestei scenete care a răscolit lumea, sau putem să ne bem cafeaua și să ne întrebăm ce scandaluri vor mai fi umflate cu pompa mâine. Poate că o să ne pese brusc dacă împăratul Japoniei și-a îndeplinit atribuțiile religioase așa cum ar fi trebuit sau dacă banca națională din Bangladesh are suficient cash.