Mic scandal internațional cu o scriitoare americană și o scriitoare olandeză
Inițial nu aveam de gând să scriu despre treaba asta, dar văd că se răspândește și pe internetul nostru, din motive pe care din păcate le înțeleg prea bine.
Inițial nu aveam de gând să scriu despre treaba asta, dar văd că se răspândește și pe internetul nostru, din motive pe care din păcate le înțeleg prea bine.
Dacă vreți să citiți o carte de poezie românească anul ăsta… Și cu asta am redus cu 99% numărul cititorilor. Cum oricum n-o să am 100 de cititori pe postarea asta, treaba mea aici s-a terminat, pot să l_orem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua până la finalul postării._
Era o dimineață noroasă de ianuarie. Fără niciun motiv, m-am trezit cu o dorință inexplicabilă de a citi poezie. M-am sculat din pat, mi-am făcut o cafea și am așteptat să-mi treacă. Nu mi-a trecut. A doua zi, sumbru, am plecat să lucrez din oraș și _poate _să cumpăr o carte de poezie. În caz că nu-mi trecea.
Trișez din nou: „Hymn to Proserpine” („Imn Proserpinei”) nu e o carte. E un poem, publicat în 1866 într-un volum numit „Poems and Ballads” („Poezii și balade”).
Nu mi se întâmplă prea des să cumpăr poezie – i se întâmplă cuiva, în ziua de azi? – dar „Trado” mi-a fost prezentat ca un volum de poezii despre traduceri, la care au lucrat două poete care s-au descoperit una pe cealaltă traducându-se, Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad. Așa că l-am răsfoit și am dat peste versuri ca:
Sunt prinsă cu tot felul de chestii zilele astea, deci am doar jumătăți de articole pentru blog, dar trebuie să vă anunț: există un concurs de poezie, în România, care ar putea interesa pe toată lumea:
Aflată acum: pe 21 martie (adică vineri), tot felul de cafenele din țară te lasă să-ți plătești cafeaua cu o poezie. Evenimentul e organizat de Julius Meinl.
Am văzut acum câteva minute un R.I.P. scurt pe timeline-ul unei prietene. Am dat pe Google, să văd dacă la noi s-a scris ceva despre el de către cineva mai avizat ca mine. Doar agenții de presă care repetă aceleași știri despre premiul Nobel din 1995, că și-a donat operele Bibliotecii Naționale a Irlandei. Și, inevitabil, că e „unul dintre cei mai cunoscuți poeți din lume”. Cu toate astea, nu văd pe cineva care să fi scris vreun articol de parcă ar fi auzit de Seamus Heaney înainte de ziua de azi.
You take a piece of stone,
chip it with a chisel of blood,
polish it with Homer’s eye,
scrape it with rays
until it becomes a perfect cube.