De ce murea lumea în Londra în 1632
Recent, am dat prin părțile mele de internet de o pagină dintr-o carte care enumera cauzele morților din Londra din 1632. Pentru context, e la nici două decenii după moartea lui Shakespeare, în perioada modernă timpurie. E la aproape 300 de ani după Moartea Neagră, dar la 30 de ani înainte de ultima mare epidemie de ciumă bubonică din Anglia, care avea să omoare 100.000 de oameni (un sfert din populație) doar în Londra.
E o perioadă în care orașul are probabil o populație de vreo 300.000 de oameni.
Pagina de care am dat e asta:

Mi se pare fascinantă, așa că a trebuit să-i găsesc sursa și să descifrez ce sunt denumirile cele mai ciudate de acolo.
Pagina pare să facă parte dintr-o carte a lui John Graunt, care e unul dintre primii demografi, se pare. Cartea completă de „Observații” poate fi găsită aici și, la pagina 53, are un tabel pe ani.
Există două probleme posibile: unu, că e posibil să nu se fi raportat corect anumite morți (diagnostice greșite, de exemplu; e destul de clar că cineva a murit pentru că s-a înecat, dar nu mereu și că a murit de vreo boală mai ciudată); și doi, că denumirile cu care făceau referire la boli nu sunt aceleași pe care le-am folosi noi – altfel, ar fi ciudat ca morțile de cancer și cele de lup să fie alăturate.
Am găsit dicționarul ăsta medical care pare creat special pentru statisticile lui Graunt, pentru că eram curioasă să văd mai clar ce și cum.
Sunt în total 9535 de morți; și se specifică faptul că 8 au murit de ciumă. Deci posibilitatea să mori de ciumă între epidemiile mari încă exista și era suficient de relevantă încât să o menționeze separat.
Sunt și 9584 de botezuri – inițial mi-am spus că e un spor natural destul mic, dată fiind diferența între nașteri și morți… dar pe urmă mi-am dat seama că nu sunt nașteri, sunt botezuri. Și chiar dacă spui că e o perioadă în care botezul e cvasi-obligatoriu, primul tip de moarte din listă sunt avorturile și copiii născuți morți, care sigur nu mai au cum să fie botezați.
Ia să vedem. Apropo, nu sunt traducătoare medicală și nu prea le am cu medicina, deci nu e exclus să fi greșit ceva – și unele lucruri sunt neclare chiar și în engleză, pentru că a trecut multă apă pe Tamisa de când a scris Graunt treburile astea și bolile nu mai sunt împărțite la fel (de exemplu, el spune de „Planet”, în sensul de „lovit de planete” pentru boli declanșate brusc, pentru că astrologia era luată foarte în serios pe vremea aia).
Cauză |
---|
Avorturi, născuți morți |
Sperietură (probabil atac de cord sau atac cerebral cauzat de frică) |
În vârstă (nu știu exact ce interval e sau cauze) |
Friguri |
Apoplexie și migrene |
Mușcătură de un câine turbat |
Sângerare |
Dizenterie, diaree |
Vânătăi, răni cu puroi, răni, ulcerații |
Arsuri |
Rupturi, perforații (ale organelor) |
Cancer, tumori care se extind rapid |
Aftă bucală severă (herpes?) care de obicei apărea după febră |
Lăuză (infecție după naștere, probabil stafilococ) |
Bebeluși |
Răceli, tuse |
Tuberculoză |
Convulsii |
Îndepărtarea chirurgicală a unei pietre la vezică |
Mort pe stradă și de foame |
Umflare și hidropizie (umflarea corpului sau a unei părți a corpului cu fluid transparent) |
Înecare |
Executare, tortură prin aplicarea presiunii |
Epilepsie |
Febră |
Fistulă |
Variolă |
Sifilis |
Gangrenă |
Gută |
Inimă rea (da, adică au murit de durere) |
Blocarea intestinelor (deși e ciudat, pentru că „jaundice” înseamnă „icter” în medicina contemporană |
Falcă căzută (probabil tetanus) |
Abces |
Moarte din diverse accidente |
Scrofuloză (asta e un fel de tuberculoză) |
Letargie (asta-i ciudată, dar nu găsesc ceva mai clar; cineva îmi sugerează că ar putea fi encefalită letargică) |
Rahitism (probabil?) (sau o boală a ficatului) |
Nebunie (probabil?) |
Sinucidere |
Pojar |
Omucidere |
Rostogolire peste copil, înfometare prin lipsă de alăptare |
Paralizie |
Hemoroizi |
Ciumă |
Boală apărută brusc (probabil anevrisme, atac de cord, atac cerebral) |
Pleurezie, splină |
Sângerare spontană sub piele (poate fi cauzată de meningită, endocardită), meningită sau febră tifoidă |
Amigdalită |
Angină difterică (sau poate o inflamație a ficatului) |
Sciatică |
Scorbut, mâncărime (nu știu ce fel de mâncărime) |
Moarte bruscă |
Vomitare după mâncat prea mult |
Vărsat (porcin? nu găsesc nimic clar despre ce ar putea fi „swine-pox”) |
Dinți (și probabil și probleme de gingii) |
Pușchea, gură inflamată |
Tumoare |
Tuse |
Vomitare |
Paraziți intestinali |
În total, 9535 de morți, din care 4932 de bărbați și 4603 femei.
Bun, m-am torturat singură, pentru că nu-mi plac deloc termenii medicali și nici să-i verific, mai ales când e vorba de poze. Apropo, dacă aveți pasiunea de a căuta să vedeți lucrurile astea cu ochii voștri, vă recomand cu căldură să tastați Ctrl+Shift+N ca să deschideți o nouă fereastră de browser în modul incognito și să nu vă recomande internetul reclame la toate medicamentele și tratamentele.
…Mi-a sărit în ochi că mureau bebelușii pe capete. Sigur, știam asta deja, dar e mult mai clar când vezi 2268 de copii morți și 9535 de oameni îngropați în total. Și dacă tot suntem acolo, dacă vreo 1000 dintre bebeluși erau femei, asta înseamnă că maximum 3600 de femei au ajuns la maturitate (deși probabil că au murit și prin copilărie și adolescență). Și minimum una din 20 murea ori la naștere, ori după. Nu sunt foarte sigură că „Child Bed” nu înseamnă și moarte la naștere, nu doar infecții după naștere (aș zice că probabil că înseamnă și moarte la naștere, pentru că altfel e foarte absentă).
O altă chestie: morțile de „dinți” – 470. Practic 5% din populație murea de dinți. Nu m-aș fi gândit niciodată cât de mult ne salvează dentiștii dacă n-aș fi văzut statistica asta. Acum e atât de standard să-ți rezolvi problemele cu dinții repede…
Tuberculoza, iar – nu m-a mirat s-o văd, dar m-a mirat să văd câți mureau de ea, mai ales că e o boală totuși rară în zilele noastre. 1797 de oameni! În Londra, 1 din 20 de oameni mureau de tuberculoză. În România de azi, probabil sub 1000 de persoane mor anual de tuberculoză în toată țara – mai puțini decât mureau, în numere absolute, în Londra pe vremea aia.
E interesant să vezi cât de tare s-au schimbat cauzele morților. Multe cauze sunt în mare parte rezolvate: nu mai mor copii pe capete, nu mai murim prea ușor de probleme de dinți, tuberculoza e rară, pentru bolile precum variola și pojarul ne vaccinăm, nu mai murim doar de „febră” și „friguri”, ci știm mai clar ce avem și deseori rezolvăm…
Da, murim de alte lucruri, dar probabil că mulți ar intra în categoria „bătrânețe”, pentru că o apucă. Și mi se pare fascinant. Atât de multe care erau o problemă atunci nu mai sunt acum. Individual, oamenii seamănă de-a lungul epocilor. Aveai persoane care gândeau profund, oameni glumeți, iubitori de artă și de știință, oameni serioși, proști, nebuni și tot tacâmul mereu, dar pas cu pas, din generație în generație, clădind pe munca celor dinainte, ne-am schimbat mediul în care trăim destul de radical.
Dar nu sunt aici ca să vă țin prelegeri despre evoluție – pur și simplu am dat peste tabelul ăsta și am vrut să vi-l arăt și vouă pentru că mi s-a părut interesant.