Salut, cum o duceți cu sexul în ultima vreme? Ați avut experiențe profund nesatisfăcătoare, pline de angoasă existențială și revelații filozofice? Ați avut senzația de gol nesfârșit și o nemulțumire tragică, într-o singură notă discordantă prelungită la nesfârșit ca zumzetul unui generator electric din fața blocului pe care nu-l mai auziți conștient, dar care vă apasă interminabil, zi de zi, clipă de clipă?

Da, nici eu.

Cu toate astea, aproape de fiecare dată când citesc literatură cu pretenții există o criză existențială în spatele fiecărui act sexual, o ruptură între personaje care e reprezentată într-un mod de multe ori rupt și de realitate.

Se întâmplă foarte, foarte rar ca personajele din literatura care nu e nici de dragoste, nici erotică, să aibă parte de sex plăcut. Cel mult pot să scape de o presiune fiziologică prin intermediul unei aventuri lipsite de importanță. Sau prin intermediul unei relații de lungă durată care trece pe plan secund și aproape că nu mai are impact asupra personajului.

Citești o dată chestia asta, o citești de două ori, o citești de trei ori, dar pe urmă începi să vezi că e un clișeu. Începe să devină plictisitor. Începi să simți că autorii respectivi au cam ratat realismul în căutarea unei suferințe existențiale repetate la nesfârșit prin aceleași scene obosite.

Hai să vorbim despre cum se poate scăpa din ciclul infinit al plictiselii sexuale. Sau, mai exact, cum poți aborda o scenă de sex în așa fel încât să nu fie o labă tristă.

Unu: sexul e făcut de cineva

Nu știu voi cum sunteți, dar pe mine mă cam lasă rece personajele gen „omul universal” sau „omul de rând”.

Nu mă refer la personaje cu trăsături obișnuite, sau care fac parte din marea masă a oamenilor – mă refer la cele ale căror trăsături distincte nu prea există. Personajele care par să fie o imagine neclară a autorului despre cum arată ceilalți, marea masă. Omul universal e un pachet de linii mari care arată familiar, dar e lipsit de personalitate.

Dacă e bărbat, acest individ universal are deseori următoarele trăsături în ce privește comportamentul sexual:

• e atras de „țâțe”, „cur” și „craci”
• e atras de femei frumoase
• vrea sex
• e nemulțumit de sex
• problema sexuală este mult mai relevantă decât cea emoțională

Dacă e femeie, această individă universală va avea deseori următoarele trăsături:

• e atrasă de bărbați
• pune mai mult accent pe partea emoțională decât pe cea sexuală
• vrea sex
• e nemulțumită de sex
• ar vrea pe cineva să-i ghicească gândurile

O să ziceți că nu e implauzibil să găsești un astfel de bărbat sau o astfel de femeie. Și poate că găsești oameni cu trăsăturile astea… dar de obicei oamenii reali au ceva specific.

Nu știu dacă ați întâlnit bărbați reali, dar de obicei au preferințe. Ce este o „femeie frumoasă”, de exemplu? Ia bărbații la întrebări, începi să vezi diferențe de opinie. Ce înseamnă că e „nemulțumit de sex”? Ce îl nemulțumește? Iar, ia bărbații la întrebări și începi să vezi diferențe de opinie.

Sau hai să nu fac și eu greșeala de a vorbi în abstract. Dacă personajul „bărbatul de rând” e încântat de „țâțe” (eventual cu adjectivul „mari” atașat – „țâțe mari”), bărbații pe care i-am întâlnit vor vorbi despre detaliile acelor sâni. Sânii ideali pot fi cei „numai buni ca să încapă în palmă” pentru cineva. Pot să fie „frumos rotunjiți”. Sânii frumoși sunt cei „zvelți” sau „obraznici” sau „generoși”. Eventual teorii cu privire la sâni – de exemplu, că cei mari au o perioadă scurtă în care arată extraordinar, pentru că se lasă mult mai repede decât cei mici, dar în perioada aia sunt cei mai frumoși sâni.

Avem deja o perspectivă asupra subiectului: bărbatul real are un pic mai multe de spus decât „țâțe mari”. Putem să aflăm ce anume îi sugerează forma sânului, care e detaliul care îl atrage.

Dacă cuiva îi place ceva, are un discurs interior despre acel lucru – poate să fie mai bine articulat sau mai prost, verbalizat sau nu, dar are câteva idei despre subiect. Uneori poate fi o exprimare foarte simplă și vagă, precum „țâțele mari, dar nu ca alea”; tu, ca scriitor, poți să știi foarte bine care sunt „alea” la care se referă, chiar dacă personajul nu ar fi în stare să explice de ce.

Treaba ta ca autor e să ne deslușești ce are omul ăla în cap. Dă-i omului un pic de specificitate: ce naiba îi place? Cum se raportează la ceilalți? Cum își justifică atracțiile față de anumite lucruri și respingerea față de altele?

Doi: sexul e făcut de cineva… cu altcineva

Știu că știți. Știu că e la mintea cocoșului. Dar pe de altă parte, am văzut suficiente personaje care par să facă sex singure, iar celălalt ar putea la fel de bine să fie înlocuit cu o păpușă gonflabilă. Sexul pe care-l fac e un prilej să se gândească la propriile angoase existențiale.

Ok, nu-i bai. Există și astfel de oameni pe lume. Să zicem că personajul e foarte, foarte, foarte (foarte) prins în propria persoană și nu-i pasă real de celălalt. Dar ție, ca autor, ar trebui să-ți pese. Pentru că personajul celălalt are și el propriile lui probleme și poate să facă ceva care să-l influențeze pe personajul tău principal.

Dacă personajul tău principal are o aventură cu cineva nou, persoana cealaltă este… mulțumită? Nemulțumită? Interesată de personajul principal? De-abia așteaptă să plece? Regretă? Crede că au o relație, deși nu au?

Sau, dacă personajul tău e într-o relație, cum e relația respectivă? Sunt fericiți în momentul ăsta? Sunt supărați unul pe celălalt? Comunică? Nu comunică? Sunt acolo doar din inerție?

Lucrurile astea sunt importante. Dacă le ignori, nu ai o scenă de sex, ci un monolog cu un fundal sexual.

Trei: marile mituri despre preferințele sexuale

Cel mai mare mit despre sex e că toată lumea are cam aceleași preferințe, cu excepția perverșilor, care au aceleași preferințe ca alți perverși.

Dar, chiar dacă statistic există niște lucruri răspândite, generalizările duse la rang de universalitate sunt o problemă. După cum spuneam la punctul unu, trebuie să pui un pic de personalitate pe personaje, un pic de diferență, un pic de specificitate. Altfel, ai păpuși goale.

Personajele tale au un libido mai mare sau mai mic? Există ideea că bărbații au un libido mai mare, dar la nivel personal lucrurile pot să difere mult. Cum le afectează libidoul? Se simt mai puternice datorită lui, mai slabe?

**Sunt relaxate în pat sau crispate? **Or să se simtă comod dezbrăcate în fața partenerului sau preferă să stingă lumina? Dacă ceva merge prost, se vor impacienta sau amuza?

**Au o tendință spre comunicare cu celălalt sau sunt mai preocupate de sine? **Dacă au o tendință spre comunicare, cum le afectează lipsa comunicării sau o comunicare proastă?

**Au tendința de a se atașa repede de persoanele cu care au făcut sex? **Din nou, știu că stereotipul e că femeile sunt așa, dar pot să fie și bărbați la fel. Partenera li se pare acum mai simpatică, mai drăguță, mai specială, se îndrăgostesc un pic. Ce consecințe are treaba asta dacă sunt respinși, fie și fără intenție?

Ce le place în pat? Poți avea personaje cu sensibilități neobișnuite, cu lucruri care le dezgustă, cu preferințe. Nu la toată lumea merg aceleași lucruri. O poziție de vis pentru o femeie poate fi dureroasă pentru alta. Sexul pe acoperiș poate fi excitant pentru un bărbat și dătător de anxietăți pentru un altul. Vorbitul porcos poate fi foarte stimulant pentru cineva și cam jenant pentru altcineva. Poate vrea să audă laude sau poate laudele duc la anxietate.

**Cât de deschiși sunt? **Or să spună direct ce vor sau le e jenă? Partenerul trebuie să ghicească, sau află?

Cât de împăcați sunt cu ei înșiși și cât de tare se cunosc? Au dorințe pe care nu vor să le recunoască nici față de ei înșiși? Poate fi și ceva stupid – poate că vor ceva perfect banal, dar li se pare jenant să vrei așa ceva. Sau au dorințe care îi îngrozesc și pe care nu le înțeleg? Au dorințe pe care le e jenă să le recunoască față de alții?

Cât de tare ascultă și ce sunt dispuși să accepte? Dacă partenerul spune ceva, vor pricepe ce li s-a spus ușor sau vor avea nevoie de timp să înțeleagă? (Poate fi și un caz de „nu cred că e pe bune, doar zice așa.”) Dacă li se spune ceva neplăcut, or să accepte sau or să respingă? Dacă resping, cum reacționează?

Și tot așa.

Patru: sexul ca moment relevant pentru personaje

Dacă te gândești la sexualitate în ansamblul ei, mai departe de simpla axă plăcere-neplăcere, altfel încep să se contureze scenele.

Potențialul sexualității de a fi un element important pentru poveste _crește _când o privești complex, pentru că se va lega mai puternic de identitatea personajelor tale. Va spune ceva mai multe despre ele, cine sunt, cum reacționează, cum procesează întâmplări.

Nu e necesar ca sexul să fie neplăcut ca să fie revelator și semnificativ. Dimpotrivă, poate fi o revelație în sine și dacă e bun pentru că, în ciuda a ce spune prea multă literatură cu greutate, și evenimentele bune ne pot transforma viața.

Personajul tău poate să aibă o mică revelație legată de aproape orice aspect al sexualității.

Poate că dă de cineva cu care poate comunica excelent și cu care plăcerea fizică e decentă, dar ce contează cu adevărat e că, atunci când ceva merge prost (nu știu, are un cârcel, are o ejaculare precoce, sună telefonul la momentul nepotrivit), nu e nicio problemă. Poate că, pentru prima oară, se simte în largul său. Vrei o revelație profundă? Iată: ușurarea simțită îl face să-și dea seama că întotdeauna a tras prea mult de sine și a încercat să facă pe placul celorlalți, dar acum în sfârșit nu e nevoie. I se ia o piatră de pe inimă.

Sau poate că personajul are o experiență pe care și-a dorit-o, într-un cadru mult mai ok decât credea că e necesar. Poate avea fantezia de a fi victima unui viol, iar cineva l-a ajutat să-și dea seama ce anume îl atrăgea la idee, să izoleze acel element și să-l trăiască în deplină siguranță (să zicem că voia să-și piardă controlul și să i se întâmple lucruri pentru care altfel se auto-învinovățea). Posibilă revelație profundă? O înțelegere mai bună a propriei persoane și a propriilor mecanisme.

Sau poate că dă de cineva cu care poate experimenta lucruri noi și cu care se distrează. Posibilă revelație profundă? Își dă seama că viața are mai multe să-i ofere și că poate vrea să fie deschis la nou și în alte domenii.

Dar, pentru că e vorba de comunicare, de intimitate și de plăcere, poți lega multe lucruri aici. Poți alege orice perspectivă ți-e confortabilă ca să scrii scena: ce-ți influențează mai mult personajul? Senzațiile fizice? Trăirile proprii? Interacțiunea cu celălalt? Alegi, folosești, mergi mai departe.

**Povestea ta poate să fie în continuare tristă și traumatizantă, dacă într-adevăr ai nevoie de așa ceva, dar acea experiență tristă și traumatizantă poate să aibă și ceva unic și interesant. **

Poți să ai probleme care izvorăsc din necesități sau dorințe pe care nici persoanele nu le conștientizează sau pe care nu le înțeleg. Pot avea un șoc când _primesc _ceea ce își doresc și se simt groaznic pentru că și-au dorit asta; sau pot avea un șoc când primesc ceea ce își doresc și își dau seama că realitatea și fantezia sunt complet diferite. Poate că au spus prea multe într-un moment intim și celălalt i-a respins puternic. Poate că pentru X sexul a fost plăcut, dar Y are o dramă religioasă pentru că sexul respectiv e un păcat. Poate că X decide să se deschidă și să spună că vrea, nu știu, o palmă peste fund, iar Y se oripilează și îi spune că aia e calea pe care ajungi super-pervers.

Prejudecățile și stereotipurile nu dispar în pat, ci continuă să existe. Cuvintele aruncate într-o doară, care ți se înfig în minte și nu mai dispar de acolo, nu sunt excluse într-un moment post-sex, ci e chiar mai probabil să aibă loc.

„Sexul e rar și nu foarte satisfăcător” e deja un clișeu. Am auzit povestea asta de nu știu câte ori. Serios, se poate varia.

Cinci: cum combini elementele

Nu trebuie să iei în considerare toate aspectele în același timp, dar ia-le în considerare pe cele care le preocupă cel mai tare pe personajele tale. Încearcă să privești prin prisma lor și să vezi cum anume se manifestă trăsăturile lor mai largi de personalitate în cadrul mai restrâns al sexualității. Care e coerența internă a personajului? Cum se combină ea cu coerența internă a celuilalt personaj? Cum se combină ea cu situația în care se află?

Nu uita că scenele de sex nu sunt doar despre ce se întâmplă fizic. Sigur, pot fi, dacă vrei neapărat. Dar deseori, partea interesantă se întâmplă în capul personajelor.

Literatura, spre deosebire de film, îți spune povestea din interior. Filmul îți poate transmite o atmosferă prin modul în care încadrează personajele, prin gestica actorilor, prin filtrele de culoare, prin încadrări, dar ideea e că vezi ce se petrece și deduci de acolo ce anume simt personajele. Literatura, însă, îți spune direct care sunt percepțiile lor, care detalii sunt relevante pentru personaje și în ce fel.

Personajele or să-ți spună, de exemplu, dacă faptul că cineva le sărută gâtul e un gest tandru, unul foarte încărcat erotic sau unul enervant – atunci o să ai atât imaginea fizică (sărutul pe gât), cât și gânduri și emoții pe care într-un film ar trebui să le vezi pe fața actorului. Partea bună e că poți să intri în mult mai mult detaliu și să creezi imagini și scene imposibil de redat pe film. Partea proastă e că dacă descrii fără detalii emoționale, totul va fi mult mai sec decât la film, pentru că actorii, oricât de slabi, vor avea o expresie pe chip când fac anumite gesturi. În scris, o să lași totul în ceață.

Poate că sună complicat, dar nu este neapărat. Sunt elemente care la un moment dat vin natural, nu te mai gândești la ele, ci le poți folosi direct. Ține doar de un pic de exercițiu. Alegi elementele care te interesează și vezi ce merge în direcția care-ți trebuie. Perspectivele fiecărui personaj, trăsăturile lor de caracter, ce le place și ce nu le place (fizic, psihic), bagajul emoțional – o să-ți dai seama că nu doar că nu te încurcă, ci chiar te ajută să scrii o scenă de sex relevantă pentru poveste și să duci firul narativ înainte.

Iar dacă nu știi exact cum să începi să faci asta, dai o raită prin cărțile erotice/romantice (mai ales cele un pic mai răsărite) și te uiți cum sunt construite scenele acolo. Poate nu vrei să scrii același gen de literatură, dar asta nu înseamnă că nu poți să furi un pic de meserie și să vezi pe ce elemente se pune accentul, de ce, și la ce reacționează mai intens publicul.