Genul non-binar în traduceri (și de ce corectitudinea politică nu-i dușmanul meu la muncă)

Nu foarte demult, am lucrat la o povestire în care un personaj avea un gen non-binar: nici bărbat, nici femeie. Acuma, în engleză personajul respectiv avea pronumele they/them, iar în rest totul era floare la ureche, pentru că englezei în general nu-i pasă de gen nici cât negru sub unghie. În română e mult mai ușor să eviți pronumele ca atare (pentru că de multe ori poate fi subiect implicit), dar te mănâncă adjectivele.

Româna, spre deosebire de engleză (și maghiară și alte limbi) are obiceiul să pună genuri peste tot. Masa e feminină, cartofii sunt masculini, nucii sunt masculini, nucile sunt feminine. E o explozie de genuri care mai de care mai arbitrare și mai greu de evitat, mai ales cu toate adjectivele care se acordă.

Poate tocmai din cauza asta comunitatea LGBTQ din România nu pare să-și fi găsit (încă) o soluție lingvistică măcar majoritar acceptată. Știu, pentru că ocazional mai arunc un ochi pe ce spun cei de acolo și văd referiri la masculin, la feminin și, cu o ocazie memorabilă, un import al unei variațiuni gramaticale cu „x”, gen „Alex e frumosix” (era într-un podcast de mai demult, pe care l-aș căuta, dar nu mai țin minte nicicum cum îi zice). Bineînțeles, varianta cu „x” poate trezi ranchiună, inclusiv printre cei care se identifică ca non-binari – sau dacă nu ranchiună, măcar un oftat din rărunchi pentru că e o variantă nepractică.

În lipsa unui consens și a unei limbi care să nu împartă totul în masculin și feminin, există totuși soluții. Personajul nu „e pregătit”, ci „e gata”. Nu e „înalt”, ci e „o persoană înaltă”. Nu „e înscris”, ci „s-a înscris”. Și tot așa. Cu un pic de creativitate și multă muncă, poți să eviți să faci vreodată referință la genul persoanei. E nepractic în vorbire, când nu poți să stai să întorci o frază de zece ori în cap înainte s-o scoți pe gură, dar se poate în scris.

Asta e soluția pe care o folosesc de fiecare dată când răsare problema – dacă există vreun consens în comunitatea LGBTQ, să-mi dați de știre, să mă adaptez.

În fine, am adaptat povestirea în stilul ăsta și am anunțat că o să-mi adaug un pic de timp în plus pe factură față de estimarea inițială, pentru efortul suplimentar de adaptare – propunere care mi-a fost acceptată. Și-mi zice project managerul:

Lumea a devenit mult mai complicată de când cu toate aspectele corecte politic ale tuturor comunităților.”

Am stat să mă gândesc un pic la treaba asta. Nu aș putea nega că fix acel proiect ar fi fost mai simplu dacă personajul respectiv era ori bărbat, ori femeie. Nu aș fi adăugat timp în plus pe factura respectivă ca să stau să adaptez limbajul și să-l fac să sune natural.

Pe de altă parte.

Motivul pentru care știu să evit genuri cu grație și am soluții pentru persoane non-binare e că lucrez în traduceri de software. Uneori, clientul se adresează utilizatorului într-o engleză neutră și nici nu se gândește că într-o limbă sau alta contează dacă utilizatorul e bărbat sau femeie. Din cauza asta, am văzut multe traduceri, mult software și multe e-mailuri care vorbesc cu mine la neutru-masculin: „Ești sigur că vrei să închizi fereastra?” „Pentru că ești abonat la newsletter…”

La un moment dat, împreună cu niște colegi, am început să evităm formulările astea și să le facem mai ok și pentru femei. „Sigur vrei să închizi fereastra?” „Pentru că te-ai abonat la newsletter…” Iar exercițiul mi-a intrat mai mult în mână de-a lungul vremii. Deci nu doar persoanele non-binare au nevoie de limbaj neutru, ci și persoanele al căror gen e necunoscut.

Altfel, convenția de până acum spune că suntem toți bărbați onorifici, o mică armată de femei care sunt siguri că vor să închidă ferestre și care sunt abonați la newsletter.

În plus, genul nu e nici măcar una dintre cele mai neplăcute provocări cu care am avut de-a face. Chit că e un pic obositor și laborios să eviți referirile la gen, pot oricând să dau o listă de lucruri mult mai grele și mai neplăcute: evitarea numărului, bucăți de texte care se recompun în moduri neașteptate, restricționarea numărului maxim de caractere la sânge, lucratul fără a vedea interfața pentru care traduc, traducerea pentru dublaj făcut ca să se suprapună cu mișcarea buzelor personajului (niciodată. nu. mai. fac), traducerea fără context a unor chestii fără noimă.

Dar să zicem că vorbim doar de ficțiune! Eh, pentru că îmi place literatura veche, pot să vă spun că orice povestire de azi, inclusiv cu toată corectitudinea politică, e floare la ureche pe lângă ce ar fi trebuit să fac ca traducător literar în vremuri de hăt, demult – presupunând că aș fi lucrat cu aceeași seriozitate. Nu de alta, dar oamenii își scriau ficțiunea (și) în versuri, așa că aveai de tradus sute de pagini care trebuiau să corespundă ca acuratețe și ca stil. Felicitări, ai un contract să traduci „Paradisul pierdut” al lui Milton – zece mii de versuri alambicate. Păi aia ar fi fost chinuială, nu glumă!

Întotdeauna există un aspect sau altul care-ți face munca mai complicată decât ar fi putut fi. Nu știi niciodată exact care va fi, poate să difere de la proiect la proiect, de la situație la situație, dar rare vor fi ocaziile în care totul merge strună. Așa că n-are rost să stai să te gândești la ce ar fi putut fi, dacă ar fi fost altfel. Mai bine iei lucrurile cum sunt și te obișnuiești din timp cu gândul că or să apară hârtoape și n-o să fie drumul mereu lin.


Pentru că probabil o să vreți să discutați și politica legată de LGBTQ și cât de valid sau nevalid e să spui că ai un gen non-binar, hai să vă zic explicit care mi-e poziția.

Părerea mea personală legată de identitatea altora e că nu e treaba mea.

Nu consider că oamenii au în general nevoie de acordul meu ca să-și vadă de viață. Nu consider că e necesar să vin eu să le impun altora cum să se perceapă, mai ales în condițiile în care nu suport să mi se spună mie cum să mă percep sau cum să trăiesc.

(Știu de coșmarurile conservatoare în care ne vânează progresiștii pe stradă pentru că nu ne-am adresat cum trebuie; aș vrea să le amintesc conservatorilor de coșmarurile progresiste în care femeile sunt fabrici de copii. Toți avem coșmaruri. Hai să nu ne purtăm de parcă ele ar deveni realitate în momentul în care ne acordăm un minimum de respect unii altora.)

Deci, ține de curtoazie și politețe să nu mă bag cu bocancii în viața altora. Dacă alții iau decizii bune sau rele, dacă își fac iluzii despre propria identitate sau nu, astea sunt lucruri care țin de viața lor. Dacă sunt fericiți sau nefericiți, dacă se răzgândesc sau nu se răzgândesc, astea sunt, iar, lucruri care țin de viața lor și deciziile lor.

„Dar lucrurile astea îi fac nefericiți!”

Bos, nu e treaba mea. Sunt un pic mizantropă și am propriile probleme, efectiv nu e treaba mea să caut fericirea pentru alții. Să și-o facă. Sau nu. Nu-mi pasă.

De fapt, singurul motiv pentru care cred că se bagă lumea să comenteze e că asta-i o treabă nouă și-i deranjează pe ei. În rest, e plin de nefericire: oamenii își aleg facultăți care nu le plac, se căsătoresc cu cine n-ar trebui, merg la nunți și botezuri deși urlă peste tot că le urăsc, beau de sting și-și distrug viața – dar nu vă văd protestând cu atâta vehemență acolo. Pentru că alea-s deja situații normale, csf, ncsf etc.

Ah, că e viața mai complicată cu LGBTQ șamd.? Da, dar vezi ce ziceam mai sus legat de traduceri și complicații: viața era complicată oricum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.