Recomandări de cărți și muzică

Când încep să simt că lucrurile merg bine, mă trezesc că o iau spre rău. La finalul lui 2019 eram gata să fac o grămadă de lucruri mărețe - și a venit pandemia. Mi-am schimbat blogul și am zis că mă pun pe treabă să scriu mai mult - și a venit războiul în Ucraina.

Nu vreau să scriu despre Ucraina. Se vorbește deja prea mult despre asta, uneori ajungându-se la un absurd. Îmi spunea cineva care-l urmărește pe Arhi (un blogger important, pentru cei care nu-l știu) că și-a deschis feed-ul RSS și a văzut sute de articole noi de pe blogul lui, apărute toate în decurs de câteva zile.

Nu, nu vreau să scriu despre Ucraina. Devine prea mult și nu tot ceea ce se scrie e important sau bun. Până la urmă, unii scriu din nevoia primară de a discuta despre ceva ce-i preocupă, fie că se plâng, se tem sau neagă; dar nu înseamnă neapărat că au analize corecte sau informații noi sau adevărate. E plin de zvonuri și de păreri.

O să vă povestesc de altele.

Muzică

M-a apucat un dor de muzica pe care o ascultam acum un car de ani și m-am trezit fredonând „Touched” de VAST, după care am trecut la restul albumelor.

„Music For People” (2000) e în continuare dintre favoritele mele - puteți să-l ascultați integral pe Youtube.

VAST e o trupă de rock alternativ pe care sigur ar putea s-o descrie mult mai bine cineva care are un pic mai multă cultură muzicală - motivul pentru care o ascult eu cu atâta drag an după an e că îmi place energia ei. Are optimism și forță (ce ar fi rockul fără ele?), vocea solistului mi se pare sinceră și nuanțată, iar muzica e genul care-mi dă un flow deosebit când vreau să lucrez sau să scriu, pentru că are o atmosferă aparte.

Cărți

Ioana mi-a recomandat acum ceva timp „The Classic Tales Podcast”, un podcast care e de fapt o serie de cărți audio publicate săptămânal în episoade de câte o oră. Ca să nu fie probleme cu deținătorii drepturilor de autor pentru texte și ca să poată da gratis episoadele, toate cărțile sunt ieșite de sub incidența drepturilor de autor, deci sunt în general vechi. Dar asta înseamnă că poți asculta Oscar Wilde, Rudyard Kipling, Wodehouse, Maurice Leblanc și mulți alți autori.

După o vreme, episoadele par să fie șterse și cărțile audio sunt vândute pe site-ul oficial al omului, deci bravo lui că și-a găsit un mod de a scoate bani din treaba asta fără să ne umple de reclame!

Așa. Naratorul, BJ Harrison, e excelent. Am ascultat „The Great Gatsby” zilele astea și, deși am citit romanul prin facultate, e prima oară că-mi și place.

Am descoperit recent și colecția „Istorii Urbane” de la Editura Corint. Momentan citesc „Prin cafenelele din Micul Paris” și îmi place la nebunie ce văd. De multe ori m-am plâns că mi-e ușor să găsesc istorii culturale pe teme de nișă în engleză (despre străini, desigur), dar mi-e aproape imposibil să le găsesc în română. Mai des dădeam peste istorii romanțate și lălăite, cum ar fi ce face Tatiana Niculescu când își alege o poziție tezistă și înflorește poetic pe baza ei sau, și mai rău, ce face Dan C. Mihăilescu atunci când încearcă să prezinte o epocă și se pierde atât de tare în extaz încât nu mai spune nimic.

Aici nu. „Prin cafenelele din Micul Paris” de Maria-Magadelna Ioniță e aproximativ ce m-aș aștepta să văd și pe-afară, dacă aș lua o carte de la o editură universitară mai deschisă publicului (cum e feblețea mea din ultimul an, Columbia University Press). Singura observație pe care o am e că volumul se axează pe lumea literar-culturală din cafenelele respective, lucru care nu reiese imediat din titlu și descriere.

În primul rând, cartea pare solid documentată, dacă e să mă iau după citări, bibliografie și sursele pe care le menționează. Nu știu suficient de multe ca să-mi dau seama dacă sunt lucruri importante pe care le omite (asta o pot spune istoricii, presupun), dar apreciez ce văd: mărturii din epocă, inclusiv pasaje scrise de Caragiale sau epigrame cu care se mai împungeau scriitorii; sunt menționate în treacăt documente ale epocii, cum ar fi „ghidul Bucureștilor” din diverși ani; avem poze și desene ale locurilor, poze și portrete ale literaților implicați, meniuri, poze cu cei care lucrau în cafenelele respective.

În al doilea rând, se citește ușor - nu ușor ca un roman, pentru că nici nu-și propune să fie așa ceva; în schimb, ideile sunt clare, bine structurate și decurg unele din altele. Dacă e ceva câtuși de puțin neclar, de obicei e explicat, fie că e vorba de un cuvânt, de o situație sau o persoană din epocă. Între noi fie vorba, nu pot să nu remarc cât de asburd e că simt nevoia să precizez că o carte care explică o epocă își face treaba de a explica epoca, dar mi s-a întâmplat prea des să citesc câte o carte românească scrisă într-un stil atât de aluziv despre diverse personalități ale epocilor apuse încât ai impresia că autorul s-a pus să-i scrie unui amic despre un Mitică cu care au tras o beție pe cinste astă vară și pe care-l bârfesc un pic în absență. (Mi s-a spus de către culturații zilelor noastre că pot afla cine e Mitică dacă citesc mai mult și capăt cultură; dar lumea e plină de Mitici și nu toți frecventăm aceleași berării, mes chers.)

Îmi place. E o istorie directă, fără emfază, cu informații clare, care îți creează o imagine bunicică a epocii. Mi se pare interesant câți străini apar în peisaj. Teoretic, știu că România era mult mai multiculturală în trecut, mai ales în orașe. Practic, de fiecare dată când citesc despre polonezi, greci, turci, nemți șamd. care au afaceri prin orașele românești, am o mică surpriză. Pare o lume mult mai conectată internațional decât cea de-acum.

Iar anecdotele, redate pe scurt, îi dau o grămadă de farmec. Cum să nu te amuzi când citești despre cum Macedonski a-ncasat niște bătaie pentru că a scris versuri răutăcioase despre Eminescu după ce a fost internat? Și cum să nu te amuzi și mai tare când îți dai seama că povestea asta e spusă de Caragiale, care pare că a stat pe margine și a râs?

De prin lume adunate

Brandon Sanderson, un scriitor de fantasy de care-mi place destul de mult, bate recorduri și face fapte de vitejie. E foarte prolific de felul lui, ca un fel de anti-George R.R. Martin. Până să apuci să termini un volum, deja l-a scris pe următorul. Eh, pentru că pandemia nu i-a permis să iasă prea mult din casă și i-a anulat tururile prin lume, a ajuns să scrie câteva romane în plus față de ce-și propusese.

A făcut o campanie pe Kickstarter ca să publice patru romane-surpriză în versiuni ebook, audiobook și hardback. În plus, pentru doritori, va trimite și cutii cu diverse obiecte bazate pe cărțile lui. Campania a ajuns să strângă mai multe fonduri decât oricare alta făcută vreodată pe Kickstarter. Peste 110,000 de oameni au contribuit și s-au strâns mai mult de 25 de milioane de dolari (scriu asta pe 8 martie; mai sunt 23 de zile până se încheie).

(Eu m-am băgat să iau cărțile digitale și versiunea audio; restul sunt cam scumpe și nu pot să spună că îmi place chiar atât de mult Sanderson.)

Și, pe final, fără nicio legătură cu Sanderson sau cu cărțile în general, vă comunic și vouă un fapt care mă fascinează de câteva luni încoace: se pare că există cel puțin o plantă care are capacitatea de a vedea.