La un moment dat, în viața bărbaților care n-au ce face apare dorința de a vorbi despre femei. Iar cei care au trecut prin comunism și sunt oameni „de bine” par să aibă o viziune destul de dubioasă, în care bărbatul se naște om, dar femeia se naște animal misterios. Misterul feminin îi mistuie, așa că încep să turuie necontenit cu ceea ce ei consideră că e înțelepciune, dar din alte unghiuri pare mai degrabă să fie naivitate și limitare.

Citind, vezi genul ăsta de delir mistificator la oameni precum Dan C. Mihăilescu, dar și la alde Cărtărescu și parcă și pe Pleșu l-am mai văzut poetizând. Dar nu sunt singurii! După cum îi spuneam cuiva recent, o carte de non-ficțiune care are „femeie” în titlu și e scrisă de un bărbat are șanse enorme să fie un rahat ori siropos, ori lasciv, ori ambele.

Dar să revenim la comorile grizonante ale patriei. Datorită festivalului de carte ce are loc zilele astea la Brașov, am avut ocazia să descopăr că există o carte numită „Harta femeii” de Cristian Andrei. Am aflat că e un psiholog cunoscut, care a apărut la televizor de-a lungul timpului. În fine, subtitlul „Cum să te orientezi în jurul și în interiorul Ei” sugera un dezastru de proporții epice. N-aș cumpăra așa ceva, pentru că nu-mi place să arunc bani pe non-ficțiune slabă. Noroc că site-ul Libris oferă și posibilitatea de a citi primele câteva pagini ale unei cărți, așa că putem să vedem ce idei are Cristian Andrei.

În primul rând, e siroposo-lasciv. Are acel stil bătrânesc al domnului de bine care n-ar spune niciodată un cuvânt „urât” (OH VAI! Mai prejos de noi!), dar le spune sugestiv pe toate celelalte. Genul de scriitură căreia nu-i dai cheia de la bicicletă pentru că își va flutura genele, zicându-ți că va trebui… s-o vâre… într-o gaură… eliberând adevărata forță motorie a unei biciclete. Genul de scriitură în care cuvintele curg de ai impresia că te ling pe toată fața și te umplu de bale. N-ai putea să arăți cu degetul și să spui exact care parte e sexuală, dar este. Sleorp, sleorp. Șliup. Sleorp. Armata grizonantă de bărbați care cunosc și iubesc femeile („Atât cât se pot cunoaște, heheee!” ar spune ei) e mereu la un pas de a te face să te simți de parcă ai avea nevoie de un duș. Și, de preferință, acel duș ar trebui să fie pe alt continent.

„A privi în ochi o femeie este una dintre cele mai profunde fapte ale unui bărbat. Poți să te pierzi în ei, poți să te cauți în ei, poți să gândești în timp ce îi privești, poți să le vorbești; vei primi răspunsuri după codul privirilor Ei. Poți chiar să faci dragoste cu ei…”

Șleorp.

Dar măcar sfaturile să fie bune? Ei, aș! Sunt tragi-comice:

Dacă te angajezi în flirtul cu o femeie, trebuie să știi următoarele:

• Acea femeie este prizonieră a familiei, a unor principii, a unor frici sau a unui bărbat. Dacă vei dori să mergi mai departe, fii pregătit să te confrunți cu acel ceva sau cineva.

• În acele momente, Ea nu se gândește la o partidă de sex cu tine, ci la evadare.

• De cele mai multe ori este vorba doar despre o confirmare a faptului că este cineva interesat de Ea și nu vrea să meargă mai departe.

Citind, am senzația neplăcută (a doua senzație neplăcută, în afară de cea a balelor) că sunt martora cuiva care crede că experiențele lui personale sunt foarte universale. Ca și cum ai sta la masă cu Oedip și Oedip ar zice, „Uite ce-i, toți bărbații se culcă cu mamele lor și acesta e un fapt bine cunoscut, dar…”

O femeie care flirtează cu tine se gândește la evadare, ne spune Cristian Andrei, cu toată dezinvoltura. O femeie cu care poate „face dragoste din priviri” vrea să fugă? Orice femeie la care se dă se gândește cum să scape de el? Mmm. E ceva, să ai curajul să spui atât de răspicat în public că ai un aer atât de puternic de individ insalubru încât prima reacție a oricărei interlocutoare de care-ți place e să zică „Ahahahaha, daaaaa, sunteți fascinaaaant” și să caute ușa cu disperare.

Zic și io.

(Am evadat de bărbați puși pe flirt la viața mea. Nu erau cei cu care flirtam. Doamne iartă-mă.)

Dar pentru bărbatul bio-esențialist care vede femeile ca fiind o specie cu cheie de descifrare, refuzul nu e un răspuns. Înseamnă doar că n-ai încercat cu codurile corecte și că n-ai interpretat cum trebuie output-ul mașinăriei mistice feminine. Totul ține de abordările corecte.

E vorba de programare biologică, până la urmă. Suntem toți victime ale naturii, iar ceea ce facem este interpretabil prin evoluție și tendințe naturale. Așa că soluțiile unui Cristian Andrei nu pot fi decât corecte, pentru că sunt universale. Suntem ceea ce suntem și acționăm în consecință, csf, n-ai csf.

De fapt, această uitătură la sâni ascunde același instinct de evaluare a capacității femeii de a crește copii sănătoși prin alăptarea din sânii Ei generoși. Aceasta este singura explicație antropologică a preferinței pe care o au bărbații pentru femeile cu sâni mari.

Problema e că istoria îl contrazice. Ce e atractiv depinde și de la om la om, dar și în funcție de modă. Poate părea ciudat să auzi că și biologia poate fi privită ca „modă”, dar hai să rememorăm chiar și uiltemele decenii: idealul obișnuia să fie femeia-clepsidră, cu talia subțire și sânii mari. Apoi s-a trecut la slăbănoage, cu cât li se văd coastele mai tare, cu atât mai bine. Recent, fundul mare a devenit atât de râvnit încât se fac operații estetice pentru el - iar de umflatul și mai recent al buzelor, ce să vă zic?

Normal că nu suntem toți înnebuniți după cea mai nouă modă, dar ideea e că între aplecările proprii și aplecările societății găsești tot felul de gusturi.

„Singura explicație antropologică” este un rahat pe băț, e o halucinație. Pot și eu să inventez multe:

• femeile preferă bărbații înalți și puternici pentru că le pot proteja
• femeile preferă bărbații mai slabi și mai scunzi pentru că nașterea unui copil mai mic va fi mai ușoară și deci vor avea șanse mai mari de supraviețuire
• bărbații preferă femeile grase pentru că văd în ele un semn de bunăstare
• părul pubian este deosebit de atractiv pentru că, atunci când e des și rezistent, arată sănătatea persoanei
• bărbații preferă femeile slabe și scunde pentru că se mulțumesc cu mai puțină mâncare
• bărbații preferă mamele pentru că au demonstrat deja că pot avea copii și supraviețui nașterii

Poți inventa orice, cât timp vii cu un argument pseudo-istoric despre cum teoretic acel lucru ar prezenta un avantaj evolutiv.

În același fel, orice gest mărunt e văzut ca având o unică interpretare posibilă, de parcă am fi automatoane. În consecință, orice impresie pe care o are autorul despre femeie nu poate fi decât cea corectă, pentru că el are dicționarul la-ndemână.

La rândul Ei, femeia te privește și Ea. Modul în care o face poate prezenta pentru tine un mister, unul care poate fi cu ușurință dezlegat dacă știi codul privirilor Ei. Prin urmare, ține minte:

• Când te privește în ochi ca și când atârnă de privirea ta înseamnă că Ea crede în tot ce spui și ce faci, ca o naivă.

Nu știu ce înseamnă să „atârni de privire”, dar îmi place tautologia: dacă e ca o naivă, crede tot ce spui și faci. Altfel, e în regulă, nu am șanse să creadă Cristian Andrei despre mine că sunt cam proastă pentru că prefer să mă uit în tavan când vorbesc oamenii cu mine.

Oh, stai, are ceva de zis și despre asta:

• Când privește drept în sus clipind înseamnă că îi intri pur și simplu în ochi și o intimidezi.

Pentru că bărbații sunt musculițe, presupun. Îți intră în ochi, așa că-ți pui picături în ochi și clipești des, sperând că-i scoți.

• Când privește ca din întâmplare spre abdomenul tău înseamnă că este conștientă de prezența trupului tău.

Nu-mi dau seama dacă „trup” aici înseamnă trupușorul ăla mic căruia nu-i spune pe nume, dar pentru care a scris cartea, sau dacă vrea să spună că femeile au în general impresia că vorbesc cu fantome și alte ființe imateriale.

• Când te privește pe furiș vrea să afle cine ești.

Scuza tuturor femeilor care se urcă în copacul de vizavi de apartamentul tău cu binoclul.

• Când îți privește mâinile înseamnă că se teme de acțiunile tale.

După cum ziceam mai sus, mă încearcă senzația neplăcută că omul ăsta face multe rahaturi. Dacă a văzut la multiple femei că se tem de mâinile lui, ceva nu e oblu pe-acolo.

Când te privește în timp ce faci ceva, ia în considerare să trăiască cu tine, evaluează dacă ești bun la ceva pentru Ea.

Ceva. Ceva, ce? Te privește în timp ce bei apă? Te privește în timp ce zbori pe mătură? Te privește în timp ce scoți inelul de logodnă din buzunar? Și de ce zice chestia asta de parcă femeile sunt profitoare prin excelență?

Când se uită la fesele tale înseamnă că îți evaluează capacitatea de interacțiune sexuală.

Fiind o femeie citită, pot spune că în general când am observat femei uitându-se la fundul bărbaților strict pentru interacțiuni sexuale, acele interacțiuni sexuale tind să oripileze bărbații heterosexuali care nu au măcar o doză de aventură și dorință de experimentare în sânge.

Dar hei! Mă bucur să aflu că autorul și-a descoperit pasiunile alături de femei aventuriere care au mai trecut prin magazine de specialitate.

(Glumesc. Generația grizonantă nu are spirit de aventură; sau dacă-l are, sigur nu se manifestă în cărțile astea. Discutăm mai jos.)

Când se uită ațintit către penisul tău înseamnă că are o relație intensă cu ideea de falus.

Asta e o glumă mai intenționată decât restul cărții. Dar hai să nu vă citez tot fragmentul de carte disponibil online.

La modul serios: Dacă simți vreodată că te temi de ce ți-ar putea face un partener, e timpul să ieși din relație. Nu te lua după glumele cu „ce-o să-mi facă soțul dacă x…”, pentru că sunt înșelătoare. Oricât de frumos ar fi când e frumos, oricât de multe lucruri ți-ar da și ce ochișori dulci ar face, nu pot compensa pentru siguranță și pace. Nu e-n regulă să te temi la nesfârșit că se-ntoarce roata - iar dacă simți că stăpânești situația pentru că n-o lași tu să se întoarcă… tot victima roții rămâi.

Să ne întoarcem însă pe plaiuri mai puțin tragice.

Cristian Andrei vede semne și interpretări peste tot. Femeile sunt animale mistice incapabile de vorbire directă, cu tot felul de temeri și psihologii de nepătruns de oricine în afară de cunoscători. El e aici ca deschizător de căi.

Prima problemă e că sfaturile lui nu sunt universale (nu au cum să fie), ci sunt bazate un anumit tip de femei: cele cu care a avut el de-a face. Cele din generațiile grizonante. Dacă totuși teama de care vorbește nu ține de el personal, atunci ține de faptul că femeile respective s-au născut și au trăit suficient de mult în comunism, cu frica de sarcină, cu invaziile constante ale statului în sistemul lor reproductiv, cu tabuuri sexuale, cu oameni duri, lipsă de educație și de informație. Deci, na, Cristian Andrei are o „hartă” care probabil le e utilă celor care vor să cucerească domnițe de 50-70 de ani.

A doua problemă e că abordările de genul „hartă” sau „dicționar” doar îngreunează lucrurile. Sigur, există diferențe de abordări între genuri, dar ele sunt mult mai flexibile decât cred bio-esențialiștii noștri. Putem să discutăm și să analizăm de unde vin anumite temeri și credințe și s-ar putea chiar să învățăm multe și să mai scăpăm de prejudecăți și de obiceiuri proaste întrebându-ne de ce le avem și dacă ne sunt utile.

Dar o „hartă” ca asta nu e un instrument de analiză și comunicare, ci e un mod fatalist de a închide discuția. Femeile sunt cum sunt și asta e: niște mistice pe care le abordezi cu greu pentru că nu prea vor. Bărbații sunt cum sunt și asta e: niște bestii ale desfrâului. În mod paradoxal, o carte ca asta e o scuză să eviți să faci un efort real în relații. În loc să ai de-a face cu mereu complexul, mereu spinosul personal, poți să te refugiezi în câteva direcții generale.

Hai să vă dau un exemplu. Să spunem că un cuplu vrea să-și facă un gard în jurul casei. Ea vrea un anumit tip de gard, el vrea altul. Discută acasă, dar el merge să dea comanda finală. Acuma, el nu e de acord cu alegerile ei și i se par o tâmpenie, dar femeile sunt iraționale și nu vrea să se pună cu ea și să se certe, așa că alege cum vrea el. Ea e pusă în fața faptului împlinit, dar așa sunt bărbații, nu? Una le spui, alta fac. Se ceartă un pic, dar până la urmă le trece și „fericirea e restabilită”. Asta dacă nu cumva ea decide să nu uite niciodată faza asta și o să i-o reamintească până la sfârșitul vieții, dar așa-s femeile, nu? Și e normal ca cuplurile vechi să fie foarte frustrate și ea să tot ridice vocea, iar el s-o tot ignore, așa-i la bătrânețe.

Evident, ar fi putut vorbi ca niște oameni care se respectă reciproc, dar e mai simplu să n-o facă. Dialogurile reale înseamnă efort pe loc și înseamnă vulnerabilitate. Parcă e mai nasol ca celălalt să creadă că n-ai dreptate după ce te-a ascultat pe bune. Vă puteți certa urât. E riscant. E mai simplu să bagi capul în nisip.

Toate semnele și semnificațiile sunt ghiceli care îți permit să scapi pe loc de responsabilitate și dificultăți - cu efecte în timp, dar cui îi pasă?

Ca femeie, nu trebuie să înveți să te exprimi cu subiect și predicat, pentru că ți se spune că el ar trebui să-ți citească gândurile. Tu nu ești rațională, prin natura ta nu poți fi, tu poți fi doar mistică și misterioasă, incomprehensibilă chiar și pentru tine. Ești un etern paradox, o ființă socială, care comunică excelent, dar nu poate fi niciodată înțeleasă; ești impulsivă și emotivă, dar în același timp îți faci planuri extraordinare de manipulare a bărbaților cu fiecare gest.

Ca bărbat, ești și tu un paradox, un individ care nu se pricepe deloc la comunicare, dar care spune mereu direct ce are de zis. Ești rațional și calculat, dar sclavul sfincterelor tale și al instinctelor reproductive. Nu are sens să încerci să cunoști o femeie, pentru că oricum e un mister emotiv. Nu poți să fii cunoscut, pentru că ești oricum scos în serie, instantaneu descifrabil de oricine aruncă o privire spre tine, fără subtilități.

(Da, pe cât sunt de misogine abordările de genul ăsta cu femei vs. bărbați, pe atât sunt și de misandrine.)

Înțelegeți unde bat cu problemele care apar în comunicare din cauza asta? Femeile nu pot fi înțelese, deci nu are sens să încerci să comunici. Bărbații sunt instantaneu inteligibili, deci de ce să-ți bați capul să vezi ce e cu ei? Telepatia există, în sensul în care bărbații trebuie să învețe să citească gândurile feminine, iar femeile nu au niciun efort de făcut.

Treaba asta face lumea să uite că avem o metodă excelentă de a le citi gândurile celor din jur, o telepatie imperfectă, dar oricum relativ bunicică: cuvintele. Vorbirea e incredibilă. Dacă spui „Vreau un pahar cu apă”, e mult mai eficient decât dacă te uiți în jur cu buzele uscate și te stingi de sete în tăcere.

E drept că în cazul cuplurilor vechi avem ceva care seamănă oarecum cu citirea gândurilor - par să știe instinctiv ce vrea celălalt, ce ar putea spune, la ce se gândește. Dar acolo magia nu vine din cărți și sfaturi ale unor necunoscuți, ci din timpul petrecut împreună, în care ai apucat să-l cunoști pe celălalt. Știi cum își bea cafeaua, știi ce păreri politice are, dar recunoști și stresul mascat față de ceilalți, înțelegi de la ce ar putea veni o ezitare, un entuziasm sau o supărare. Îi cunoști tabieturile și pasiunile.

Mistificarea bărbaților și femeilor, aruncarea lor într-o baltă generală de trăsături „comune” inventate nu face decât să pună cele mai tâmpite piedici în calea oamenilor. Dar cât de plăcut și dulce e să te asiguri că problema nu poate fi rezolvată oricum!