Hogwarts e un loc extraordinar: personajele din tablouri se mișcă, scările se mută când ți-e lumea mai dragă, fantomele zboară prin pereți și niciodată nu poți să știi castelul la perfecție. Întotdeauna există un culoar secret, o încăpere necunoscută, o carte interzisă. E lumea vrăjitorilor în mic: o școală intimă, dar în care poți rătăci oricât, un loc pe care-l poți învăța cât să-l navighezi relativ repede, dar care-ți rezervă mereu secrete. Castelul e atât de vechi încât ar putea foarte bine să fie etern, iar lângă el se află un lac în care trăiesc ființe magice și o pădure interzisă în care cine știe ce se află.

Lumea lui Harry Potter e magică nu doar datorită vrăjilor, ci și datorită misterului. Știm câteva detalii excelent conturate, dar nu avem imaginea de ansamblu. Limitele se pierd la orizont și dau impresia că poți găsi orice, absolut orice, la doar o aruncătură de băț distanță.

Învață ca un vrăjitor!

Harry începe să învețe magia participând la ore fantastice: farmece (unde poți face lucrurile să plutească), transfigurare (unde se transformă obiecte în alte obiecte), poțiuni, apărare contra magiei negre, ierbologie, istorie și astronomie. Dintre toate, n-am înțeles niciodată de ce învață astronomie - nu țin minte să fie menționate aplicări practice ale materiei, deși cine știe.

A se observa faptul că elevii nu învață lucruri precum matematica, geografia sau literatura - bine, există un fel de matematică pe care-l pot învăța ca opțional când ajung în ani mai mari, dar se pare că nu se consideră important ca vrăjitorii să aibă în general cunoștințe de geometrie, fracții sau algebră. Nu pot să nu mă întreb dacă apucă să învețe să scrie corect în engleză și dacă se ocupă profesorii de la Hogwarts și de eventualele greșeli gramaticale.

În zona de fandom, oportunitatea de a introduce știința și metodele științifice la Hogwarts a fost valorificată cu succes de Less Wrong, autorul unei povestiri numite „Harry Potter and the Methods of Rationality”, una dintre cele mai citite și îndrăgite de pe site-ul fanfiction.net (cel mai mare site de fanfiction la vremea lui și locul unde era o mare parte din comunitatea Harry Potter). Less Wrong a inventat un Harry crescut de oameni de știință, care a mâncat pe pâine texte de popularizare a științei și cărți SF, iar odată ajuns la Hogwarts a început să aplice cu entuziasm lucrurile învățate acasă. „Harry Potter and the Methods of Rationality” și-a asumat conștient rolul de popularizare a științei, DAR s-a dovedit că autorul nu doar că lucrează cu informații învechite, ci pare să fie și un individ vag insalubru - genul care a strâns fonduri pentru dezvoltarea inteligenței artificiale fără să facă nimic în domeniu. A fost și marele star dintr-o comunitate online comparată uneori cu o sectă, membrii crezând în superinteligență artificială, criogenie și alte lucruri mai degrabă SF decât științifice. E una dintre cele două posibile secte legate de Harry Potter de care știu. (De asta am dat direct, organic, citind povestirea și aflând ulterior bârfele despre autor și comunitate. De cealaltă posibilă sectă știu doar din auzite, fără să fi avut contact cu ea.)

Întorcându-ne la seria lui JK Rowling, vedem că vrăjile ne sunt prezentate aproape ca o știință: trebuie să folosești incantațiile potrivite și mișcările potrivite ale baghetei. Dacă vrei să faci o pană să plutească, trebuie să spui Wingardium LeviOsa, nu LevioSA, după cum ne spune și filmul. Însă deja am văzut și că există magie accidentală, iar mai târziu vom afla că poți face vrăji și fără să folosești cuvinte deloc, ceea ce creează un pic de confuzie legată de exact modul în care funcționează magia.

E interesant că în cursul de apărare contra magiei negre învață de tratamente pentru mușcăturile de vârcolac - dând impresia că s-ar putea să existe și o soluție la ele, lucru care nu pare să fie valabil mai târziu în serie, când cunoaștem un vârcolac care nu poate scăpa de condiția lui cronică. Pe de altă parte, poate că tratamentele menționate sunt doar pentru ameliorarea simptomelor (vârcolacul ulterior va folosi o poțiune pentru ameliorare). Eu aș fi curioasă să aflu dacă și persoanele non-magice pot deveni vârcolaci, dar în serie nu se menționează - în surse secundare se zice că e posibil, dar JK Rowling a inventat multe după finalul seriei și nimeni nu e foarte încântat de invențiile ei (capacul la toate a fost când am aflat toți dintr-un tweet că înainte de inventarea buzilor vrăjitorii se căcau pe oriunde prin Hogwarts și pe urmă foloseau magia ca să facă mizeria să dispară - după așa ceva nu-ți mai trebuie informații direct de la autoare).

Materia din cursul de farmece e ciudat structurată: elevii din anul întâi învață să facă obiectele să plutească, dar de-abia în al patrulea an vor învăța să le cheme spre ei. De ce e un tip de telechinezie mai greu sau mai complicat decât celălalt? Nu știu. Lipsa de claritate în privința vrăjilor și a materiilor predate seamănă cu orice alt element de construcție a lumii, detaliile sunt excelente (știm cum să descuiem o ușă prin magie), dar viziunea de ansamblu e… ¯\(ツ)/¯

Un roman polițist

Dar seria Harry Potter nu e una despre cariere academice și sisteme complexe - ci e o poveste de aventuri cu un puternic element polițist.

Atunci când a mers cu Hagrid să scoată bani de la banca Gringotts, lui Harry i s-a zis că banca e cel mai sigur loc din lume - în afară poate de Hogwarts. Și normal că i-a atras atenția micul pachet pe care l-a luat Hagrid să-l ducă la școală pentru Dumbledore. Ulterior, aflăm și că cineva a dat o spargere la Gringotts, dar nu a furat nimic. Oare hoțul voia chiar pachetul luat de Hagrid din bancă? Și oare ce ar fi putut să fie în pachet?! Misterul obiectului misterios din „Harry Potter și piatra filozofală” e pur și simplu de nepătruns!

Avem deci un obiect furat - nu știm ce, de ce sau de cine, dar Harry e decis să afle, pentru că pare foarte important. (Mă rog, noi știm „ce” pentru că am citit titlul, dar Harry Potter nu l-a aflat încă.)

Indiciile sunt presărate prin toată cartea, câte unul, câte unul, cât să trezească interesul. Aflăm din ziare de furt, dintr-o greșeală de un câine enorm cu trei capete care păzește o trapă, îl vedem pe profesorul de poțiuni, Snape, purtându-se misterios și furișându-se prin castel de parcă ar fi pus pe rele… iar JK Rowling face acțiunile să decurgă una din cealaltă natural, îmbinând momentele-cheie ale misterului cu momentele-cheie ale dezvoltării personajelor. De exemplu, Ron vorbește urât de Hermione, colega de clasă tocilară, care se supără și se duce să plângă într-o baie. Dar un trol intră în școală, punând elevii în pericol! Harry și Ron se duc s-o salveze din baie și, în urma unei bătălii mai epice decât are dreptul să fie orice bătălie în care sunt implicați copii de 11 ani, cei trei se împrietenesc. DAR asta duce și la indicii legate de cine caută piatra filozofală, inclusiv un Snape care se ceartă cu Quirrell în auzul lor.

Și mai complex: Hagrid pune mâna pe un ou de dragon, deși e ilegal. Harry, Ron și Hermione fac tot ce pot să-l ajute, dar și să scape de dragon cumva. Acțiunile lor au două rezultate: Harry e pedepsit și ajunge în pădurea interzisă, unde află despre motivul pentru care ar vrea cineva să fure piatra filozofală și cam bănuim că ar fi vorba, în cele din urmă, de Voldemort. Al doilea rezultat e că își dă seama că Hagrid a primit dragonul ca parte a unui plan malefic în urma căruia hoțul a reușit să afle cum să treacă de câinele cu trei capete - iar de aici Harry află cum să treacă și el de câine.

Fiecare scenă decurge natural din cele de dinainte, iar ritmul te fură. Indiciile se adună și începi să fii de acord cu cei trei - hoțul nu are cum să fie decât Severus Snape! (Nu e Severus Snape, dar așa începe o lungă tradiție de bănuială că el e de vină pentru orice.) Dar ca în orice roman polițist, câteva indicii ne spun că lucrurile nu stau neapărat chiar așa…

În articolul viitor, terminăm romanul!