Nu asta voiam eu să postez zilele astea, dar situația e cea care este.

Facebook a decis că eu nu sunt eu și că singura cale prin care mă poate verifica e să-mi ceară o poză cu actul de identitate. În condițiile în care au adresa mea de e-mail și ar putea foarte bine să mă verifice așa, sunt niște idioți.

După cum v-am mai zis și cu alte ocazii, site-urile de social media sunt grozave până nu mai sunt. Nu ne aparțin, putem fi dați afară de pe ele oricând și ne putem trezi fără toate lucrurile pe care le-am postat acolo, fără contacte, fără nimic. În cazul de față nu e nimic grav și probabil voi primi din nou acces la cont în câteva zile, dar e enervant că trebuie să le dau datele mele legale pentru asta. Și e foarte enervant că nu anunță care e motivul dispariției mele de pe platformă, așa că bănuiesc că arată de parcă aș fi suspendată sau de parcă aș fi șters totul.

Deocamdată mă bucur că am blogul - pentru că nu mai am comentarii, adresa mea de e-mail în caz că vreți ceva de la mine e roxmchirila (la) yahoo punct com. Dar tot e enervant să nu am acces la Facebook, în condițiile în care aveam niște conversații în desfășurare acolo și e singurul loc unde găsesc evenimente locale. Internetul devine din ce în ce mai ostil când nu vrei să-ți dai datele personale unor companii; și chiar și când le dai, devine din ce în ce mai prost. Vă recomand cu căldură să-l citiți pe Cory Doctorow, care are nenumărate articole despre cum companiile oferă produse bune până când ating o masă critică de utilizatori, apoi încep să-i stoarcă, profitând de pe urma faptului că îi au blocați într-un sistem prea mare ca să fie părăsit ușor.