Exemplu de cafea, descriere obiectivă: O cană mare, rotundă, în care se află cafea, lapte, cacao și sirop de mentă. Decorată cu un urs făcut din spumă de lapte. Denumirea pentru cafeaua de mai sus: Mocchamint. **Dacă am lua-o ca artă: **Un splendid aranjament de elemente diferite, toate de înaltă calitate, care produc încântare și plăcere. În istorie: Dacă am fi fost în Antichitatea Greacă: Cafeaua ar fi făcut referire la Homer și ar fi fost pusă sub egida zeilor.

Există o părere, destul de răspândită din câte am văzut eu, care spune că o carte veche trebuie tradusă în limba română cu cuvinte vechi, arhaice – în niciun caz cu neologisme. Probabil că ideea e să „păstrezi atmosfera” de vechi, sau să faci cititorul într-un fel sau altul să spună „Aha! Citesc o carte veche!” Curentul ăsta de opinie mi se pare mie că e legat de patima lecturatului – lecturatul în fond nu e doar citirea unei cărți.

Neil Gaiman are multe sfaturi bune despre scris. Majoritatea sună cam așa: „Scrie!” Aveam odată un wallpaper cu poza lui și două reguli: 1. Termină ce ai început; 2. Nu te poți scula decât ca să-ți mai iei niște ceai. Și cam pe aceeași direcție e și discursul lui, „Make Good Art”. Dar dincolo de ce zice. Mă gândeam acum la două chestii pe care le-am văzut demonstrate foarte bine în Sandman (seria lui de benzi desenate, despre care mi-am scris lucrarea de licență).

Deci, deci, deci! Romanul meu (Flight from Hell, pe monitoare din 4 august :P) o să aibă și o variantă audio. Citită de mine, că de ce nu (între noi fie vorba, momentan îmi urăsc vocea și accentul în engleză. Vocea din inerție, accentul pentru că citesc mult mai puține r-uri decât există în text. „Dă scai uăz ă daacă șeid ăf red, tingin toods dă cală ăf crasted blad.”)

Acum câtva timp discutam cu un prieten despre „Flight from Hell”. Adică romanul pe care-l scriu. Dar sincer, putea fi absolut orice roman pe care l-aș scrie sau l-aș citi, pentru că întrebarea ar fi rămas aceeași. – Care e ideea romanului tău? Am deschis gura. Am închis gura. Am deschis-o. Și pe urmă i-am spus crunta realitate: romanul meu nu are nicio idee. Conține multe idei, dar nu are o idee.

Către cei cu vârste sub 18 ani: regret că nu vă pot permite accesul. Dar cartea asta cu iubiții curcubeelor e prea explicită ca s-o citiți. Ok, nu, e mult prea proastă ca s-o citiți și e bine să vă păstrați inocența cu privire la nebunia umană până mai creșteți. Și e și explicită. Deci, întoarceți-vă doar când faceți 18 ani. Mersi. Dată fiind pasiunea mea de-abia exprimată pentru chestii femeiești, cea deseori exprimată pentru literatură și cea des vizibilă pe aici pentru MISA, cineva mi-a oferit o combinație a celor trei.

*excitement, excitement, excitement, excitement, excitement* Acum nu foarte mult timp am trimis un prim capitol dintr-un roman horror/supranatural/acțiune la The Big World Network. Povestisem la un moment dat pe blog că aveam de gând s-o fac. Mi-a plăcut de Big World Network de la început, din cauza conceptului. După cum sugerează și entuziastul!!! titlu al postării, sunt o editură mai neobișnuită. Ei zic așa: publică un „episod” dintr-o serie pe săptămână, cum fac televiziunile cu serialele.

Cuvintele din titlu sunt nasoale rău, nu? „Cactus”. „Cacao”. Cacao e o urâțenie de cuvânt. E necesar doar să-l pronunți, că te apucă scârba. Cacao. Nasol rău. Nu? Hai că mai am unul. Macac. E un gen de maimuță, dar pfuai ce nume nasol are. …nu, nu vorbesc serios. Mi se par niște cuvinte absolut ok. Dar ce au toate în comun? Cactus. Cacao. Macac. Dacă te uiți puțin la ele, sunt niște cacofonii rezumate într-un singur cuvânt.

Am melodii de care mă îndrăgostesc pentru că-mi spun enorm de multe. Poate pentru că sunt ele pline de înțeles, poate pentru că am tendința să mă uit la versuri și să văd o interpretare care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ce voia autorul. „Touched”, de VAST. (i-am înnebunit pe toți cu VAST) Un cântec care-mi sugerează un dor lung, frânturi de imagini dintr-o poveste intensă și care nu se termină bine.

Am descoperit azi o greșeală GIGANTICĂ pe care o poți face ca scriitor. Și sfătuiesc pe absolut oricine vrea să scrie ceva vreodată să n-o facă. NU schimba povestea într-un fel în care nu simți că vrei s-o schimbi. Te-ai gândit, „poate ar fi mai bine să o schimb din fantezie în SF?” Dacă în capul tău e absolut evident că e fantezie, renunță la idee ACUM. Te-ai gândit, „poate personajul principal ar fi mai bine să fie femeie?