Două despre scris, via Neil Gaiman

Neil Gaiman are multe sfaturi bune despre scris. Majoritatea sună cam așa: „Scrie!” Aveam odată un wallpaper cu poza lui și două reguli: 1. Termină ce ai început; 2. Nu te poți scula decât ca să-ți mai iei niște ceai.

Și cam pe aceeași direcție e și discursul lui, „Make Good Art”.

Dar dincolo de ce zice. Mă gândeam acum la două chestii pe care le-am văzut demonstrate foarte bine în Sandman (seria lui de benzi desenate, despre care mi-am scris lucrarea de licență).

1. Detaliile sunt importante.

Nu detaliile în sensul „Camera avea patru pereți, două geamuri, un scaun și o masă și un dulap în colț.” Pentru că nu prea ne pasă (decât dacă e ceva important în aranjamentul ăsta). Ci detaliile de atmosferă, o replică a unui personaj episodic, obiectele peste care ai șanse să dai, chestii de-astea. Ajungi să simți realitatea situației – să simți să zicem aerul apăsător într-o cameră dacă spui că perdelele sunt indigo, pline de praf, aerul închis. Ajungi să simți realitatea personajelor – să zicem că un personaj are un caiet în care-și notează prima frază din fiecare film care câștigă un premiu la un festival important. Și tot așa.

(Sandman e plin de detalii, de povești care deviază de la firul narativ principal, de personaje episodice, secundare etc. – au adus-o pe coordonatoarea mea de licență în pragul disperării, din păcate. Efectiv simți că e o lume foarte marte și care stă foarte bine în picioare.)

2. Când nu știi unde mergi, nu crea universul.

În momentul în care scrii ceva episodic sau mai lung de o nuvelă nu e necesar să inventezi de la început totul. E necesar să ai însă destul spațiu de manevră ca să poți să ieși din încurcături mai târziu. Și dacă pui destule detalii, poți să te legi de ele mai târziu. Să zicem că personajul de mai sus care-și nota prima frază a filmelor premiate făcea un studiu aiurit. Poate nu mai e pomenit niciodată. Poate că e și aflăm că el voia să afle de fapt proporția lor dintre verbe și adverbe, lucru pe care urma să-l prezinte unei comisii pentru a-și lua doctoratul. Dar de fapt încerca să afle dacă e un ritual magic și conspiraționist în care forțele iluziei încearcă să cucerească pământul și el e singurul care realizează treaba asta din schimbarea tonalității acelor fraze. Poți să extinzi din ce în ce mai mult – atâta timp cât nu ai stabilit de la început niște reguli care nu-ți permit să te extinzi.

(Sandman are o structură foarte complexă pentru că a spus multe de la început și le-a reluat mai apoi – de la personaje care revin după zeci de numere, la teme recurente. Faptul că se bazează mult pe mitologie îl lasă să se lege și de detaliile miturilor.)

Nu sunt reguli universale. Nu știu dacă există reguli universale în scris, cel puțin nu de genul ăsta. Nu sunt sfaturi. Sunt mai degrabă tehnici. Care par să meargă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *