Din punctul meu de vedere, există două categorii de scriitori. Sau mai multe, dar două în ce privește personajele despre care scriu:

1. Cei care „preiau” oameni reali – de obicei raționamentul merge așa: dacă omul există, va fi un personaj credibil.
2. Cei care își inventează personajele – alt raționament: nu poți cunoaște cu adevărat psihologia celorlalți, deci mai bine inventezi.

Eu fac parte din a doua categorie. Nu cunosc pe nimeni atât de bine încât să-mi dau seama exact care sunt subtilitățile psihologice implicate în fiecare pas, fiecare alegere, fiecare decizie.

Am unele povești care sunt oarecum suspendate, care au elemente la care mai trebuie să mă gândesc, care nu se leagă foarte tare încă. De ex., e una care are o temă destul de puternică de răzbunare (pe lângă alte teme). Și, de ceva timp, rămăsese în ceață exact ce avea de gând să facă persoana respectivă efectiv ca gest de răzbunare. Nimic foarte vizibil. Nimic violent. Nu foarte legal.

Ok, a trecut weekend-ul, m-am distrat cu prostii, e momentul să mă întorc la chestii serioase (apropo, între mine și laptopul meu nou, frumusețea asta de Lenovo, e o poveste de dragoste extraordinară).

Din soundtrack-ul de azi: Led Zeppelin, AC/DC, Jimmy Hendrix.
Pe ordinea de zi: The Missing (titlu în lucru).

Momentan sunt prinsă de diverse preocupări, așa că nu vă scriu mult. Pentru cei care sunt interesați de scris, literatură și alte chestii de genul ăsta, recomand (mult? tare? cald? la 100 de grade?) blogul unei profesoare de „creative writing” – adică de scris literatură, mai pre românește. A publicat două romane, a fost pe ici, pe colo la diverse întâlniri scriitoricești și predă la Ball State University. A predat și la Minnesota State University-Mankato, The College of New Jersey, și la University of Pittsburgh.

M-am uitat peste disertația mea de master. Am pomenit peste tot o anumită autoare – Parrish. Parrish spune, Parrish explică, Parrish e de părere că. Și i-am dat înainte cu lucrarea scrisă de Parrish de parcă soarele ar fi răsărit și ar fi apus cu Parrish – pe bună dreptate, de altfel, pentru că scrisese niște chestii interesante despre fanfiction. Am dat citate, am parafrazat, am scris numărul paginii, am explicat despre ce e vorba în lucrarea ei, am preamărit-o, explicat-o și i-am făcut altar…

Pentru toți cei care au de gând să facă ce am făcut eu și ce a făcut o colegă de-a mea, anume să studieze diverse lucruri legate de fanfiction, ar exista o bibliografie de bază care merită citită.

Pentru cei care au spus: „Hă?” când au citit titlul articolului:

Fanfiction – ficțiune nepublicată comercial scrisă de fani pe baza unui text deja existent

Am de gând să scriu mai multe articole despre subiect, dar întâi vreau să aduc la vedere câteva din studiile și cărțile existente pentru cei interesați.

Nu vreau să discut aici despre tehnoredactarea comentariilor pe facebook, sau a discuțiilor pe messenger. Dacă îmi scrie careva pe blog trei rânduri, n-o să-l iau la rost.

În schimb dacă vrei să scrii mult, dacă vrei să te ia lumea în serios, dacă scrii literatură, sau articole pe blogul personal, sau alte lucruri mai serioase… ar cam trebui să te uiți la ce și cum scrii.