Am primit o întrebare de la cineva care-și caută un e-reader sau o tabletă de pe care să poată citi cărți, dar nu știe ce să aleagă – mai ales că a auzit că trebuie ca dispozitivul de citire să fie compatibil cu site-ul de pe care ia cărțile. Aveam de gând să-i răspund direct, dar m-am lungit, așa că mai bine postez toată poliloghia aici, în caz că mai ajută pe cineva.

Cum mă plimbam eu pe net ieri, am dat peste un articol de pe Bookaholic în care erau recomandate o grămadă de site-uri de pe care poți citi gratuit cărți. Am intrat de curiozitate și am citit așa:

Ca în fiecare an, vreau să vă reamintesc că, dacă vreți să scrieți un roman, acum e momentul. Există o comunitate foarte mare de oameni care-și propun să scrie cel puțin 50.000 de cuvinte în noiembrie și se întâlnesc pe site-ul NaNoWriMo („National Novel Writing Month” = luna națională de scris un roman, doar că momentan e internațională).

Citeam articolul ăsta la Dorin, care vine cu niște idei interesante despre motivele pentru care tinerii nu vor să se angajeze, iar România n-are un Bill Gates.

1. Câte un fluture de noapte care zboară pe tot tavanul bucătăriei și nu se lasă prins.
2. Când mă trezesc obosită, am de lucru peste weekend, îmi fac curaj să mă apuc de treabă și pică serverul de muncă.
3. Când ajung în stația de autobuz fix atunci când cel pe care voiam eu să-l iau pleacă din stație.
4. „Am încuiat ușa? Da… nu.. am încuiat-o, sigur. Niciodată n-am uitat-o descuiată. Să mă întorc să verific?…”
5. Lipsa reluării pronumelor: „ Printre acești agenți amintim pe” – ori „îi amintim pe”, ori „le amintim pe”, în funcție de sexul persoanelor. Știu, știu, e o chestie minoră, dar mă sâcâie.
6. Oamenii care se plâng de maneliști că ascultă muzica la maximum, după care se duc și ascultă Metallica la maximum.
7. Faptul că autocorrectul din Chrome nu recunoaște cuvântul „sâcâie” și mi-l subliniază.
8. Senzația că știu cuvântul perfect pentru un lucru, îmi stă pe limbă, dar nu mi-l amintesc. (li se întâmplă și altora)

Mie nu prea-mi plac copiii ca subiect de conversație. Deseori prefer să discut despre orice altceva. Dar am citit o carte care mi-a plăcut pe tema asta. La un moment dat, tatăl a învățat-o pe fiică-sa de cinci ani să facă pâine – pâine de-aia din Moldova, de e complicată și are ouă.

M-am trezit de dimineață, am intrat pe Facebook și am văzut că toată lumea urlă că un român n-a reușit să cumpere mici la Kaufland, în Odorheiul Secuiesc, pentru că vânzătoarea de acolo nu servește români. M-am uitat la clip, am dat din umeri. Nu e o super-tragedie națională. Un client nesimțit și pus pe harță a dat de o vânzătoare nesuferită care a refuzat să-l servească. No, și?

Stăteam pe terasa de la Opus 9 și clămpăneam la taste când a început să se apropie de noi o melodie latino dată tare, cât să se audă de pe toate terasele din jur. Am ridicat privirea și am văzut un individ pe la vreo 60 de ani călare pe o bicicletă înzorzonată. Avea o boxă pe care o dăduse atât de tare încât, dacă ar fi avut cu 30-40 de ani mai puțin, ai fi crezut că se duce să-i facă o scenă de film romantic unei gagici de la etajul opt.

De mulți, mulți ani încoace se poartă o discuție interminabilă despre ce și cum anume ar trebui să li se explice adolescenților despre sex în cadrul școlii. Problema era destul de simplă pe vremea mea: la școală nu ni se spunea nimic concret, așa că ne documentam din reviste gen Bravo, care se pare că a dat faliment anul ăsta, dar iată o imagine cu coperta, ca să înțelegeți cam care era tipicul ei:

Am dat iar peste un articol care spune că oamenii depresivi n-ar mai fi așa de supărați dacă ar scoate nasul din telefon. Și viața e frumoasă, omenirea trăiește mai confortabil ca niciodată, să se înveselească și ei, ce Doamne iartă-mă.