După ce au trecut primele valuri de vizitatori prin noul mall din Brașov, am mers și eu la Coresi să văd care e atmosfera pe acolo. Am intrat de curiozitate și într-o librărie perfect poziționată lângă zona de restaurante, care mi s-a părut foarte faină ca aranjament, cu un aer occidental, căreia îi spune Bookcity dintr-un motiv pe care l-am înțeles cam târziu.

Cred că dacă există vreun domeniu în care se specializează zoso (în afară de blogging), acela e femeia la 30 de ani. Articol după articol despre femei la 30 de ani, sau în jur de, singure și fără speranță de relație, corporatiste care-și fac unghiile și gagici care sunt lipsite de inteligență și au nevoie de el, care să le spună care e problema lor.

După cum am mai zis, am un cont pe Goodreads. Pentru cine nu știe, Goodreads ăsta e un fel de site de cărți unde sunt înscrise _tone _de volume, unde vezi ce mai citesc prietenii, vezi ce părere au alții despre cartea pe care o citești tu, mai dai mai departe un citat, mai comentezi la recenzia altuia – ca o rețea socială, dar cu cărți.

În perioada asta s-au strâns pe la reuniuni cu familia, prietenii vechi, prietenii noi și alți oameni pe care-i văd tot timpul sau pe care nu-i văd decât arareori. Și la un moment dat a zis unul cuvintele magice:

Nu știu dacă ați auzit, dar mie mi-au trecut pe la ureche niște știri cum că s-ar reduce (sau s-ar desființa?…) suportul financiar pentru revistele de cultură din România. Multe plângeri și multă dramă.

Opinia publică e ca un fel de turmă de rumegătoare mari care, odată stârnită, calcă totul în picioare și sare puțin în sus și în jos pe cadavrele relevante. Nu știi exact ce o stârnește, nu știi în ce direcție o ia, poți vedea unele caracteristici constante ale țintelor, dar nu o poți prevedea în cele mai mici detalii. Uneori se agită, alteori e aproape anemică.

Când eram mică îmi imaginam că o să duc o viață destul de puțin stresată. Știam totul la vremea respectivă, deci știam așa:

Într-un fel sau altul, am dat peste imaginea de mai sus, care era împărtășită de cineva cu tot internetul. M-am uitat la ea, mi-am mijit ochii și am încercat să mă prind dacă era de la careva din TNR-iști, sau dacă Octavian Paler chiar spusese citatul de mai sus și cineva considerase că e înțelept.

Am vrut inițial să scriu articolul ăsta ieri, dar mi-am dat seama că o s-o ia lumea de banc (bine, unii au luat diverse bancuri prea în serios, așa că tot dau peste comentarii pline de prejudecăți și înjurături la știri false).

Am dat peste o discuție foarte amuzantă azi. În contextul în care se discuta despre un cadru didactic universitar care se făcea de rahat postând pe Facebook tot felul de aberații medicale despre vindecatul prin gânduri, cineva s-a simțit dator să spună că știa un profesor universitar care scria poezii porno și le posta pe net. De parcă cele două ar fi cumva echivalente: prostii fără bază științifică ce pot face rău și literatura de prost gust.