Dintr-un motiv sau altul, blogurile pe care le urmăresc dau sfaturi de frumusețe și îngrijire personală. Și de relații. Pe de o parte, tipele fac chestia asta. Pe de altă parte, și tipii fac chestia asta. Nu, nu e vorba de Radu F. șamd., ci de alde BrașovBuzz, Zoso, blabla. Fetelor, mergeți la sală. Fetelor, chestiile astea vă stau prost. Fetelor, nu vă puneți poze pe Facebook când așa și pe dincolo, fetelor, dacă tipul nu vă place înseamnă că asta și aia. Fetelor…

Mai am încă o săptămână până la terminarea proiectului buclucaș și în continuare folosesc adresa de mail a companiei, de care povesteam cu drag nu demult. După ce un comentator mi-a atras atenția că ar trebui să folosesc Internet Explorer, probabil pentru că ce e prost făcut se atrage (thanks, zamolxe), am crezut că problemele mele sunt rezolvate.

Recunosc că am o prejudecată legată de unguri, dar mi se confirmă cu o acuratețe de speriat de fiecare dată când primesc un mail de la ei: ungurii scriu îngrijit. Nu știu dacă mereu, dar asta e tendința generală.

Vineri am vizitat-o pe fosta mea dirigintă din liceu. Mă întâlnisem cu ea prin oraș, a rămas că ne vedem la școală – dimineața i-am trimis un SMS în prealabil să o întreb dacă ora 10 este în regulă ca să vin în vizită. Am primit un răspuns că da.

Nu că nu mi-ar plăcea poveștile care implică relații, îndrăgosteli și alte alea, dar în momentul în care pun mâna pe un roman de dragoste get-beget, indiferent cât de „îndrăzneț” sau de „bine scris” se spune că ar fi, interesul meu scade relativ repejor, apoi dispare complet.

Dacă vreți să mă auziți înjurând, faceți următorii pași:

1. Angajați-mă pe un proiect mic, care n-ar trebui să fie mare bătaie de cap. Deci, mic, da? Să ne înțelegem.
2. Faceți-mi adresă mail la compania voastră.
3. Insistați să folosesc adresa aia.
4. Folosiți un soft de 1,5 bani care pică la fiecare trei minute și-mi ia tot mesajul cu el, în așa fel încât să fiu nevoită să scriu mesajul într-un editor de texte și să-i dau copy-paste de acolo ca să am viteza necesară să apăs „send” înainte să clacheze (aprox. 2 minute, cu noroc).
5. Asigurați-vă că trebuie să adaug și atașamente. (azi din cauza atașamentelor, două, am stat 20 de minute ca să trimit o prostie, că tot claca înainte să pot eu să fac alt-tab pentru copy-paste)
6. Faceți în așa fel încât să trebuiască să dau și să primesc relativ des mail-uri.
7. Faceți-vă că plouă de fiecare dată când întreb dacă numai mie îmi pică mail-ul într-o veselie, ca să nu știu dacă e softul vostru splendid cu spume în general sau dacă am doar eu probleme.

Pentru profesioniști în ale comunicării, adresele de mail private sunt cele mai bune. Cu softul perfect, se lasă o liniște aproape totală.

Am multă treabă până pe luni-marți, așa că dintr-un non-chef teribil de a găti am fost la o pizza, cu care ocazie am apucat să explic teoria nivelului restaurantului, ghicit din pizza vegetariană din meniu. Partea bună e că nu-i musai s-o comanzi, e destul dacă te uiți ce scrie în meniu despre ea. (după ce comanzi cam orice tip de mâncare te prinzi care e nivelul restaurantului, bine e să te prinzi înainte)

Acesta este Alexandru Andrieș, cântând în stilul simplu și ușor ironic pe care-l au generațiile mai vechi de cântăreți:

Știți zgărzile alea de metal? Nu lăsați câinii cu ele când nu sunteți prin preajmă. E mai bine.

Pe Republicii în Brașov vezi din loc în loc scris pe pereți „Sculptorul Dan Gavriș președinte”, sau ceva de genul – parcă prin zona Modarom, pe lângă celelalte afișe, sunt chestiile astea. M-am întrebat nu o dată cine o fi acest sculptor – și de fiecare dată am uitat să-l caut.