Scurtă remarcă despre cum scriu ungurii
Recunosc că am o prejudecată legată de unguri, dar mi se confirmă cu o acuratețe de speriat de fiecare dată când primesc un mail de la ei: ungurii scriu îngrijit. Nu știu dacă mereu, dar asta e tendința generală.
Nu vreau să spun că ei scriu perfect în română, să nu mă înțelegeți greșit. Mai găsești câte un „consum un măr” (în situații complet informale, gen „scuze că nu eram atentă, consumam un măr”) și „comand un pizza”, dar convențiile universale sunt respectate cu grijă: folosesc semnele de punctuație unde trebuie și cum trebuie, pun spațiu după virgulă, trei puncte în puncte-puncte, nu folosesc excese de semne de exclamare/întrebare. Ți-e mai mare dragul să vezi ceva scris de ei pentru că pun preț pe chestiile astea mici.
Iar în ce privește diacriticele, scriu mereu cu ele, inclusiv în jocuri online unde scrisul nu e tocmai aspectul de bază la care să fii atent.
Pălăria jos, respect.