Cum vorbesc, în funcție de situație.

În scris: cum se vede pe aici.

Nu mai țin minte care a fost cea mai mare insultă care mi-a fost adresată vreodată. Poate pentru că toate seamănă de la un punct încolo, în funcție de categorie:

Citeam zilele astea The Perks of Being a Wallflower, care e o carte care-mi aduce aminte de propria mea experiență prin școală mai mult decât orice alte seriale/cărți pe tema liceului.

Mă uitam pe Zelist.ro care sunt cele mai comentate articole de azi de pe bloguri – printre care e unul de pe blogul lui Saccsiv. Și cu ocazia asta am ajuns la concluzia că Saccsiv e genul de om pe care dacă l-aș întâlni, l-aș ține la distanță de vreo două prăjini (vreo 11-13 metri) și i-aș zice că o fac ca să nu-l seduc accidental.

Sunt uneori fix o scorpie. Cum ziceam și ieri, sunt genul de persoană care te sună să-ți spună că n-aveai ce căuta cu o anumită operă artistică într-un anumit context, că dai prost, că faci lucrurile alandala. Uneori îți spun că folosești cuvintele aiurea, că stai prost cu gramatica, că mă omori cu punctuația. Alteori îți spun că ceea ce gândești tu e o idioțenie (fără să zic „fără supărare”, pentru că din partea mea poți să te superi), sau că nu te-ai documentat, sau că n-ai dreptate din 100 de motive.

Acum 6-7 ani eram într-o tabără de artă (evident, la secția de literatură). Coordonatoarea dispăruse în ceață și rămăsese în București, cealaltă persoană înscrisă era prezentă tot în spirit și mai eram și eu. Tema impusă de coordonatoare? Erotism.

O, viața e-o cântare glorioasă,
O improvizație a armoniei
Și iubirea e întotdeauna frumoasă;
Iar eu sunt Maria a României.

(de ce nu ni se permite mie și Lindei să stăm prea mult împreună? Poate din cauza ideilor crețe)

Am dat peste un articol din Adevărul (de Cristina Hermeziu) care cred că vrea să spună că în România nu prea se citește, deși la a doua-treia citire îți dai seama că jurnalista-scriitoare nu spune pe șleau așa ceva deși se folosește de retorica subiectului. Uite cum începe articolul:

Să-mi explice și mie careva. Pentru că efectiv mi se pare că oamenii ăștia nu vor nimic concret. Se strâng împreună și strigă despre trecutul glorios și Eminescu, despre sufletul neamului și dragostea de țară până când în loc să zic „Sunt româncă” spun „Sunt transilvăneancă”. E drept că străinii nu știu că Noua Dreaptă a mărșăluit odată pe străzile din Sf. Gheorghe, strigând „Harghita, Covasna, pământ românesc!” (în curând vor striga, probabil, „București, capitala României!” sau „H2O, înseamnă apă!”), dar știu eu și mă ia o ușoară jenă, de parcă aș fi în preajma grupului de liceeni beți care cântă și râd la volum maxim la 3 noaptea.