De ce cred unii că Nichita Stănescu e femeie
O grămadă de oameni scandalizați: de ce cred elevii din ziua de azi că Nichita Stănescu e femeie? Ce-i cu incultura asta crasă pe ei?
O grămadă de oameni scandalizați: de ce cred elevii din ziua de azi că Nichita Stănescu e femeie? Ce-i cu incultura asta crasă pe ei?
The reason why I keep reading Warren Ellis’s books is that I loved Transmetropolitan (his graphic novel(s)). Unfortunately, I don’t feel that his work translates very well to the written word. Sometimes it results in fascinating little swirls of crazy style… and at other times it feels oddly lacking.
Tot aud cuvinte mari: revoluție! Să-l dăm jos pe Băsescu/Ponta/toată clasa politică. Să schimbăm lumea! Să facem voluntariat, nu contează de care. Inspiră pe cineva! Schimbă universul! Revoluție, huo, să dărâmăm sisteme, să contestăm ordinea socială, să…
Around 2008-2009 I discovered that Project Gutenberg, which is one of THE best sources for free, out-of-copyright books, was suggesting that people can volunteer for producing those books. I signed up.
Idaho a postat un articol fain despre felul în care tinerii din ziua de azi fug de frustrare și asta le face rău, pentru că ajung să se complacă. Iar menajarea copiilor duce la rezultate din ce în ce mai slabe, pentru că sunt feriți de orice fel de supărare creativă, care să-i facă să vrea mai mult. Generația Z, copiii născuți după ‘90, nu sunt obișnuiți să fie frustrați și deci să facă lucruri care să le schimbe situația.
Am citit azi despre dispariția unei specii de nuferi care exista doar în rezervația de la 1 Mai. (via zoso) De ce? Pentru că oamenii de la pensiunile din 1 Mai și-au tras apă termală ca să aibă pentru turiși, fără autorizație, dar nu i-a amendat nimeni. Tot trăgând apă termală au reușit să sece o mare parte din lac, pe care n-a mai crescut nimic.
Din când în când mă ciocnesc de persoane care spun că femeile ori nu se joacă pe calculator, ori vor jocuri drăguțe, cu inimioare și toate cele. Din experiența mea lucrurile nu prea stau așa, doar că experiența mea e restrânsă la puținele femei pe care le cunosc.
De fiecare dată când mă întreb dacă am idei crețe, dacă vorbesc prostii, dacă spun aiureli sau alte asemenea, apelez la prieteni care să-mi ofere măsura anormalității mele. Îi descos puțin, le cer părerea. Dacă dau din umeri și-mi spun că-s ok, de obicei nu-mi mai fac griji, că știu că pot să mă bazez pe părerea lor.
Scrisoarea unei profesoare de română, Carmen Stoica, după evaluarea națională a ajuns virală. Pentru că tipa are dreptate. Dar nu vreau să vorbesc de toată scrisoarea, doar de o mică părticică din ea: