De fiecare dată când mă întreb dacă am idei crețe, dacă vorbesc prostii, dacă spun aiureli sau alte asemenea, apelez la prieteni care să-mi ofere măsura anormalității mele. Îi descos puțin, le cer părerea. Dacă dau din umeri și-mi spun că-s ok, de obicei nu-mi mai fac griji, că știu că pot să mă bazez pe părerea lor.
Scrisoarea unei profesoare de română, Carmen Stoica, după evaluarea națională a ajuns virală. Pentru că tipa are dreptate. Dar nu vreau să vorbesc de toată scrisoarea, doar de o mică părticică din ea:
Cică în Cluj există unii care au o moară și autorizații să macine grâu și să facă pâine. Și cum măcinau ei grâu și făceau pâine, s-au trezit cu Poliția peste cap, venită în inspecție. Cum-necum, a apărut o problemă: oamenii n-aveau facturi pe făină! Și aveau o grămadă de făină, nu un pumn-două.
Tocmai am terminat de citit cartea academică a Mihaelei Precup, „The American Graphic Memoir: An Introduction„, un volum micuț de vreo 158 de pagini (cu tot cu index și bibliografie) care descrie un segment al benzilor desenate americane: cel al autobiografiilor, cu precădere al celor traumatice.
„Când zulușii vor produce un Tolstoi îl vom citi, spunea cineva. E o viziune centrată pe vest, axată pe cultura occidentală. De ce ar trebui zulușii să producă un Tolstoi? De ce să scrie o Anna Karenina, de exemplu? Cultura Zulu nu trebuie să se supună standardelor noastre culturale pentru a fi acceptată, ne-am dat seama. Vedeți, în vremea colonialismului se credea că popoarele evoluează în aceeași direcție și că unele erau încă blocate în timp în epoca primitivă, sau în culturi medievale, lucru cu care nu mai suntem de acord: azi acceptăm că toate culturile sunt egale…”
Citesc destul de mult. Doar că nu prea scriu recenzii pe blog la decât dacă o carte e foarte interesantă, dacă am chef în clipa aia să scriu recenzii, sau dacă a fost un efort s-o citesc.
Din link în link a ajuns la mine știrea asta. Pe scurt, un tip cu o fiică de 20 de ani a purtat un tricou pe care scria:
O dată la câteva zile mă uit să văd ce mai face site-ul oficial al MISA. De obicei dă drepturi la replică pentru ziare gen CanCan, sau răspunde întârziat și plin de venin la știri care nu-s pur laudative. Asta pe lângă articole flower power sau conspiraționiste, sau mărturii pline de energii și lumini ale yoghinilor care-și laudă între ei eficacitatea yoga.
Humble Bundle e în continuare unul dintre site-urile mele favorite. Vând legături/pachete de chestii digitale la prețul minimal de „dați cât vreți voi pe ele” și cel puțin o parte din sumă, dacă nu toată suma (depinde de voi care variantă o vreți) e donată diverselor asociații caritabile.
Din când în când, mânați de febra exotismului, a noului, a mirajului culturii maselor, diverși oameni se trezesc discutând despre chestii nemaiauzite – fără să-și dea seama că ajung să afle de ele mult după ce restul lumii a studiat fenomenul, l-a înțeles și acum îl știe, barem din auzite.